REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Se reiau negocierile cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Se reiau negocierile cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Replica API 9 septembrie 2017 | 03:12 374

Ministerul Energiei a reluat negocierile cu chinezii de la CGN, interesaţi de realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, partea română având un nou mandat de negociere mai flexibil, a declarat, joi, ministrul Energiei, Toma Petcu, la conferinţaEnergia în priză”, organizată de ziarul Bursa, conform economica.net.

Ieri (miercuri - n. r.), a avut loc o nouă întâlnire cu chinezii. Avem un mandat nou, cu posibilităţi multiple, mai flexibile. Sper ca aceste negocieri să se deruleze într-un ritm alert şi în următoarele cinci luni să ducem spre finalizare negocierile”, a spus ministrul.

La sfârşitul lunii august, Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica a aprobat reluarea în septembrie a negocierilor cu compania chineză CGN pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, negocieri care se vor derula pe o perioadă de şase luni.

Negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 vor reîncepe în luna septembrie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Noi sarim in aer cu limba romana, D-apoi cu reactoare.
0
1
Chinezu in nuclear e un pericol de unica folosinta sarim in aer cu chinezi astia care fac lucruri copiate si proaste
1
2
facultatea de finante banci se face la cERNAVODA...simplu...dai taxa de 2000 lei pe an si...te fac student...si tot asa...dar pe la facultate???cand mergem ???intreba o studenta,care tocmai achitase taxa anuala...nu mergeti niciodata..daca platesti banii inseamna ca esti absolvent de faculate la..CERNAVODA..multumit de raspuns???
3
1
Posturi pt nepoti, unchi, veri, cumnati...ca de obicei. Degeaba avem pregatire in domeniul energetic ca tot pt cine vor ei scot posturi. Nu inteleg un lucru: cum poate unul cu pregatire in istorie sau finante banci sa ocupe un post pe operator, de exp, iar altii care au habar si pregatire in domeniul nuclear nu obtin punctaj de admitere?!! Sau, de ce nu au prioritate cei calificati in domeniu, pe orice post la centrala?! Manarii ca peste tot si aici! Schimbati conducerea dar si gandirea! Succesuri bai
5
1
Ne am saturat de minciuni...Iar negocieri...De cati ani se tergiveseaza acest subiect.Cum vine la putere vre un smenar cum iar ne abureste cu reactoarele 3 si 4...Nu mai ingitim gogosi.Schimbati subiectul !!!.
4
0
ok si cu reactoru 1 cum ramane? ca mai are cativa ani de viata...
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367