REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Se repune cauza pe rol în unul din dosarele lui Hânsă

Se repune cauza pe rol în unul din dosarele lui Hânsă

Replica API 28 decembrie 2016 | 22:01 339

Dezbatere

Dezbatere

Gheorghe Hânsă

Gheorghe Hânsă, fostul primar din Cernavodă, condamnat deja definitiv într-un dosar, e la un pas de a se alege cu o nouă condamnare. Este vorba despre dosarul asfaltărilor unor străzi din Cernvodă, în care magistraţii au decis să se repună cauza pe rol cu consecinţa reluării dezbaterilor pentru a pune în discuţie schimbarea de încadrare juridică în privinţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 15.02.2017.

Amintim că Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, în iunie anul curent, a dispus trimiterea sa în judecată în două dosare distincte. În primul, pe lângă Hânsă vor fi judecaţi şi Aledin Menat, funcţionar public în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă, Ecrem Suliman, viceprimar al oraşului Cernavodă la data faptei, Marin Cadiu, în fapt funcţionar public (aparent funcţionar contractual) în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă şi Gheroghe Bucur Latori, funcţionar public la data săvârşirii faptei în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada ianuarie – iunie 2014, aceştia şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, prin comandarea, executarea, recepţionarea şi în final plata, contrar dispoziţiilor legale, a unei lucrări de investiţie-modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki (cunoscută şi ca Fundătura Gheorghe Doja ) din oraşul Cernavodă, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna unităţii administrativ-teritoriale Cernavodă în sumă de 82.316,87 lei (aproximativ 19.000 euro), reprezentând suma achitată pentru lucrarea respectivă, lucrare care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile concrete.

Liliana CHIRU

Citește și: http://www.replicaonline.ro/asfaltari-cu-iz-penal-la-cernavoda-primarul-hansa-inca-2-dosare-pentru-favorizarea-lui-cadiu-si-a-fostei-neveste-226102/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614