REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Se transformă barurile în asociaţii, ca să se poată fuma? Ce părere au avocaţii

Se transformă barurile în asociaţii, ca să se poată fuma? Ce părere au avocaţii

Replica API 30 martie 2016 | 00:17 260

Portiţă de salvare sau nu?

Portiţă de salvare sau nu?

sursa foto: savannahnow.com

Legea antifumat este pe buzele tuturor, mai ceva ca ţigările! De când a intrat în vigoare a stârnit păreri pro şi contra, dar şi confuzii. După ce aspectul legat de ţigara electronică a fost clarificat, în sensul că este permisă în spaţiile publice, iată că au apărut alte elemente, toate menite să… ocolească oarecum restricţiile aflate în vigoare. Astfel, un club din Constanţa, Beer Hunter, s-a transformat în asociaţie, iar membrii intră pe baza unui card. Însă, cât de legal este?

„Haideţi să ne înţelegem. Nu suntem club de fumători şi nu vom fi niciodată. Nu acceptăm membri în asociaţia noastră, aşa, ca să mărim numărul frustraţilor. Nu mă interesează de cei care se duc să se prostituează prin diferite baruri şi nu luăm membri noi de pe stradă. Nu ne interesează o cantitate, ci o calitate, iar cine vrea cantitate cu siguranţă vrea ballast şi rahat mult. Suntem un grup care ne cunoaştem din ‘89. (...) Oricine doreşte sa fie membru trebuie sa aibă cel puţin o recomandare din partea actualilor membri. (…)“, au postat reprezentanţii asociaţiei, pe Facebook.

Prin urmare, mai multe localuri se gândesc deja să îi urmeze exemplul. Însă, cât de legal este totul? „Problema se pune în felul următor: dacă este un spaţiu destinat publicului. Dacă nu, atunci este în regulă. Cu privire la cazul la care faceţi referire, cu cardul de membru, în mod normal n-ar fi accesibil publicului. Practic, asta se încearcă a se ocoli: spaţiul destinat publicului. Dar este o chestiune de interpretare.

În mod normal, un organ constatator ar trebui să meargă la faţa locului, să aplice un avertisment şi să se ajungă în instanţă şi să avem o hotărâre judecătorească care să interpreteze treaba aceasta. Cam asta ar fi calea de urmat. Pentru că nimeni nu poate interpreta ce înseamnă un spaţiu accesibil publicului decât o instanţă”, a declarat, pentru „Replica”, avocatul Gabriel Grigore, decanul Baroului Constanţa.

Precizăm că, potrivit prevederilor, „spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Însă, mai mulţi parlamentari au şi depus o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a actului normativ, astfel încât multe aspecte ar putea fi schimbate, inclusiv cu privire la ţigara electronică.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218