REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Se umple Constanţa de betoane: la Cireşica, o nouă construcţie a înnebunit tot cartierul

Se umple Constanţa de betoane: la Cireşica, o nouă construcţie a înnebunit tot cartierul

Replica API 23 octombrie 2012 | 00:00 689

Constructorii au zgurmat pământul şi au împrejmuit şantierul cu un gard care a picat în capul unei femei

Constructorii au zgurmat pământul şi au împrejmuit şantierul cu un gard care a picat în capul unei femei

Multă lume consideră cartierul Tomis Nord un loc perfect în care să locuieşti sau să te muţi. Există şi persoane care nu sunt atât de fericite că locuiesc într-o asemenea zonă. De pildă, locatarii blocului G7 din zona Cireşica sunt extrem de nemulţumiţi de faptul că, în faţa imobilului acestora se construieşte. O problemă nu este neapărat faptul că vor fi înghesuiţi cu încă un imobil, ci maniera în care se execută lucrarea.

Locatarii blocului G7 reclamă modul în care executantul SC Barter împreună cu Logistic Trading SRL şi-a organizat şantierul şi îşi desfăşoară construcţia. Deşi investiţia se află încă în faza incipientă, locatarii zonei contestă, printre altele, şi autorizaţia de construcţie. "Vorbesc în numele locatarilor, pentru că toţi suntem de acord că această construcţie este ilegală. Gardul care împrejmuieşte viitoarea construcţie, şantierul, a căzut în capul unei femei. Chiar nu ştiu ce se va întâmpla la iarnă, având în vedere că groapa începe să se umple cu gunoi. Noi ne dorim doar să se respecte legea. Lucrările au început în luna august şi au durat în jur de două săptămâni, însă nu s-a lucrat în fiecare zi. De o lună şi jumătate nu a mai venit nimeni", a declarat, pentru "Replica", Paula Andreescu, locatară a blocului G7. Gardul cu pricina, care ar fi trebuit să împrejmuiască zona aflată în construcţie reprezintă un real obstacol pentru pietonii aflaţi în trecere pe trotuar. În plus, gardul nu delimitează foarte bine trotuarul de groapa construcţiei, riscând foarte uşor să cazi de la o înălţime de 4 metri. O altă problemă sesizată a fost aceea că distanţa între blocuri este de doar 6 metri. "Suntem extrem de dezamăgiţi şi revoltaţi. Am făcut plângere la Inspectoratul de Stat în Construcţii, dar autorităţile ne-au răspuns că totul este în regulă. Este o singură lege pentru toată lumea şi trebuie respectată. Drepturile noastre sunt încălcate şi este de datoria noastră să spunem ce avem de spus", a declarat o altă locatară a blocului G7, Elena Barbu. Nu în ultimul rând, locatarii acuză anumite inadvertenţe între datele construcţiei afişate pe panou şi ceea ce s-a întâmplat în realitate. De exemplu, pe panou data începerii construcţiei este 1 februarie a.c., dar în realitate, oamenii susţin că lucrările au început abia în luna iulie. Conform autorizaţiei, viitoarea clădire din zona Cireşica va avea următoarea configuraţie: D+P+2E+3E parţial, iar beneficiarul este SC Rada Group Investments, asociaţi: Steliana Pitu şi Georgeta Tapangea.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614