REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Secretarul american de stat, despre relația cu China: Este singura ţară care poate submina grav sistemul internaţional

Secretarul american de stat, despre relația cu China: Este singura ţară care poate submina grav sistemul internaţional

Replica API 4 martie 2021 | 00:00 863

Secretarul american de stat Antony Blinken a prezentat miercuri priorităţile diplomatice ale preşedintelui Joe Biden. El a declarat despre competiţia cu China că este "cea mai mare provocare geopolitică a secolului 21" pentru SUA şi aliaţii lor, potrivit Agerpres, care preia AFP, conform digi24.ro

"Mai multe ţări reprezintă provocări importante pentru noi, printre care Rusia, Iran sau Coreea de Nord", a declarat el în primul său mare discurs de politică externă de la venirea la Departamentul de Stat în urmă cu o lună.

"Provocarea reprezentată de China este diferită. China este singura ţară cu putere economică, diplomatică, militară şi tehnologică ce poate submina grav sistemul internaţional stabil şi deschis, toate regulile, valorile şi relaţiile care fac lumea aşa cum noi vrem să fie", a adăugat el.

Secretarul de stat a promis că relaţiile cu Beijingul vor fi un amestec de "competiţie atunci când este sănătoasă", "colaborare atunci când este posibilă" şi "antagonism atunci când este necesar".

SUA - China, competiție în toate domeniile

Confruntarea între primele două puteri mondiale s-a amplificat sub preşedinţia lui Donald Trump.

La început limitată la războiul comercial, ea a virat înspre un blocaj în toate dosarele, de la drepturile omului la competiţia tehnologică, trecând prin responsabilitatea privind originea COVID-19, soarta Hong Kong-ului sau acuzaţiile de expansionism militar în Marea Chinei de Sud.

În timpul mandatului fostului secretar de stat Mike Pompeo, adeptul unei poziţii dure faţă de China, relaţiile au ajuns la cel mai scăzut nivel de la instaurarea lor oficială în anii 1970, culminând cu o criză inedită care a semănat cu un nou Război Rece.

Antony Blinken, care a făcut aceste declaraţii înainte ca liderul de la Casa Albă să prezinte, miercuri, primele linii directoare ale politicii sale externe, a promis să dialogheze cu China "de pe o poziţie de forţă".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920