REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

‘SECRETELE’ dintr-un birou de POLIŢIE din Constanţa: ‘Mi-au sugerat să le dau MITĂ prin ALUZII şi… EXPRESII!’

‘SECRETELE’ dintr-un birou de POLIŢIE din Constanţa: ‘Mi-au sugerat să le dau MITĂ prin ALUZII şi… EXPRESII!’

Replica API 7 decembrie 2017 | 00:00 304

Ce au decis judecătorii

Ce au decis judecătorii

Lili Ciprian Ioneticu, în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în Nicolae Bălcescu, are permisul de conducere anulat încă din anul 2010, în urma unei condamnări. Însă, acest lucru nu l-a împiedicat să se urce din nou la volan, iar în vara acestui an a fost tras pe dreapta de către polițiștii constănțeni. Și imediat a văzut o soluție: să dea bani pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal. Numai că oamenii legii din Nicolae Bălcescu au anunțat intențiile individului și astfel a picat în plasă. La audieri a precizat că, de fapt, polițiștii i-ar fi sugerat să dea mită, prin anumite aluzii. Nu au fost probate aceste declarații, iar el a fost condamnat cu suspendare. Acum așteaptă decizia definitivă.

Bărbatul a fost cercetat în anul 2009 și apoi trimis în judecată la Judecătoria Galați, pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Tribunalul Galați, pe 15.04.2010, a admis apelul procurorilor și a decis majorarea pedepsei de la 4 luni la 8 luni închisoare, aplicată la instanţa de fond inculpatului. Tot atunci i s-a anulat și permisul de conducere. În iunie 2017, el a fost tras pe dreapta de către polițiștii din Nicolae Bălcescu, aflându-se la volanul unui autoturism marca Opel Astra.

A fost condus la sediu undei i s-a întocmit procesul verbal, comunicându-i-se că trebuie să vină a doua zi de dimineață în vederea consemnării unei declarații cu privire la situația de fapt. Și atunci individul a și găsit o ”portiță” de scăpare: să ofere mită, fiind vorba de sumele de 1.000 lei și 200 de euro, care apoi au crescut la 1.900de lei și de 300 euro.

”Din declarația martorului M.I. reiese că în dimineața de 16.06.2017 (vineri), în jurul orelor 09.00, inculpatul s-a prezentat la sediu, astfel cum stabiliseră anterior, iar în timp ce se afla singur cu susnumitul într-un birou, acesta i-a promis oferirea sumei de 1000 lei pentru ca polițistul să nu îi întocmească dosar penal, propunerea fiind reiterată și în prezența martorului V.I. M., care a fost chemat de colegul său în încăpere.

Polițiștii au refuzat și l-au atenționat pe inculpat cu privire la comportamentul său, transmițându-i că fapta constituie infracțiunea de dare de mită. Întrucât inculpatul a insistat în promisiunea oferirii unei sume de bani, în vederea administrării probatoriului necesar, lucrătorii i-au transmis că trebuie să se mai sfătuiască și cu alte persoane, stabilind de comun acord să revină în aceeași zi pentru clarificarea situației, astfel că inculpatul a plecat.

După acest moment, polițiștii au sesizat imediat lucrătorii din cadrul DGA, fiind încheiat proces verbal în acest sens”, potrivit celor discutate în ședința publică din data de 23.10.2017, la Tribunalul Constanța, aspecte afișate pe rolii.ro. În continuare, în vederea desfășurării activităților procedurale necesare realizării flagrantului, s-a stabilit ca eventuala remitere a banilor să se realizeze în data de 19.06.2017 (luni), motiv pentru care unul dintre polițiști l-a contactat telefonic pe inculpat, pe care l-a rechemat la Postul de Poliție.

”Zâmbeau și oftau... și spuneau că trebuie să trimită documentele mai departe”

Când a venit, Lili Ciprian Ioneticu a scos din buzunar un teanc de bani, precizând că, pe lângă suma de 1.000 de lei, a mai adăugat 200 de euro. Astfel, oamenii legii, invocând, din nou, că trebuie să se consulte și cu alte persoane, au stabilit să se întâlnească pe 19, luni. În aceeași zi, polițiștii s-au dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. La data stabilită, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliție din Nicolae Bălcescu și a dat sumele de 1.900 de lei și 300 de euro, fiind prins în flagrant.

La audieri a recunoscut imediat că a condus un autovehicul chiar dacă avea permisul anulat. El a recunoscut și intenția de a da mită, dar cu completarea că polițiștii i-ar fi dat de înțeles că vor asta: ”Inculpatul a mai susținut că, în urma discuțiilor purtate, a înțeles fără echivoc intenția polițistului de a-i fi oferită o sumă de bani și i s-a transmis să se prezinte a doua zi dimineața, pentru a da o declarație cu privire la fapta săvârșită, interpretând că trebuie să aducă o sumă de bani.

Inculpatul a mai susținut că aluziile polițistului au continuat și în dimineața zilei următoare, când a fost întrebat întrucât se intenționa să fie trimise actele , context, in care inculpatul I. L.C. i-a transmis lucrătorului că are în buzunar o sumă de bani (1000 lei) și este dispus să i-o ofere pentru a nu îi fi întocmit dosar penal. Totodată, inculpatul susține că, după oferirea sumei menționate, din comportamentul polițiștilor (au oftat și au zâmbit) situatie in care a dedus că aceștia vor o sumă mai mare”, potrivit rolii.ro. Însă, magistrații au decis că afirmațiile acestuia referitoare la presupusul comportament al lucrătorilor, interpretarea comportamentului acestora de către inculpat, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Condamnat cu suspendare de prima instanță!

Inculpatul a fost trimis în judecată pe 14.07.2017, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța, pentru dare de mită. La data de 23.10.2017, magistrații l-au condamnat cu suspendare: ” Condamnă pe inculpatul Ioneticu Lili Ciprian, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere/ permisul anulat la pedeapsa de 4 luni închisoare; Condamnă pe inculpatul Ioneticu Lili Ciprian, la o pedeapsă de 2 ani si 3 luni (doi ani și trei luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

In baza art 38 si 39 cod penal, inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani, 3 luni la care adaugă un spor de 1 lună și 10 zile, în final inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani, 4 luni și 10 zile închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei”, potrivit minutei judecătorești. Decizia nu a fost definitivă, urmând a se judeca apelul. În caz contrar, decizia va rămâne definitivă prin neapelare.

Atunci, el va fi obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune , la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea , să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Nicolae Bălcescu sau a Consiliului Local Nicolae Bălcescu.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de ce cu suspendare?
1
0
Ce pretentii sa ai de la un moldovean prost din Balcescu ? Auzi la el .... aluzii ! Da' ordinarul se urca la volan fara carnet !
8
1
ACu ceva timp in urma ....citiva ani buni se practica chestia ,,cu aluziile",dar viata merge inainte.
1
1
si aud voci. voci cu aluzii, expresii samd
6
0
Pe mine ma doare in pwlla ca am omorat o baba in Mamaia in data de 20 August a.c fiind matol si drigat.Acum sunt la Cernavoda bine mersi si fara dosar penal.In romanica ai dat spaga unde trebuie si esti free...liber.
11
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614