Secţia de Chirurgie a Spitalului din Mangalia poartă numele medicului Vasile Sârbu
Cristian Radu şi Vasile Sârbu
Secţia de Chirurgie din cadrul Spitalului municipal Mangalia va purta numele prof. univ. dr. Vasile Sârbu. În acest sens, la sediul unităţii medicale a fost organizat un eveniment la care au participat primarul Cristian Radu, managerul spitalului, dr. Liviu Mocanu şi prof. univ. dr. Viorel Tode, medic primar urolog în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Redenumirea secţiei de chirurgie a fost votată recent de consilierii locali, în urma unui proiect iniţiat de edilul oraşului, la propunerea conducerii Spitalului. Această iniţiativă a venit ca semn de recunoaştere a meritelor prof. Sârbu, în domeniul medicinei. Renumitul chirurg s-a arătat onorat de acest demers, afirmând că este o plăcere pentru el să profeseze la spitalul din Mangalia. „Acest oraş are nevoie de medici la mai multe specialităţi, şi apreciez implicarea pozitivă şi sprijinul din partea primarului. În curând, sperăm să achiziţionăm aparatură nouă pentru toate secţiile spitalului, cu bani europeni”, a subliniat prof. Sârbu. La rândul său, primarul Cristian Radu şi-a manifestat recunoştinţa faţă de activitatea dr. Sârbu şi a medicilor din cadrul Spitalului Municipal Mangalia. „La Primărie, acordăm o atenţie deosebită educaţiei şi sănătăţii, prin urmare, veţi avea mereu tot sprijinul meu şi al consilierilor locali ai Mangaliei”, a menţionat primarul. Facem precizarea că dr. Vasile Sârbu activează în cadrul secţiei de chirurgie a Spitalului Municipal din vara anului 2013. Profesorul este recunoscut ca un pionier în materie, fiind primul chirurg român care a efectuat o operaţie laparoscopică, în ţara noastră, dar şi primul transplant renal, la Constanţa.
Alexandra VASILE

Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod...1382
George Luschi a reprezentat pata de culoare de la alegerile locale din Cernavodă. Cu toate că nu a mai candidat,...369
Constănțenii sunt tot mai interesați de procedura de debranșare, însă foarte mulți nu știu la ce se referă...483
Perioada de pandemie a ”bubuit” telefoanele sediului de la Direcția de Sănătate Publică, fiind ”asaltat” cu...213


ConstanțaUmiditate: 80%
Vânt: 2.26 m/s
Presiune: 1019 milibari

Belgianul Eden Hazard este inclus în lotul comunicat joi de Real Madrid pentru finala Ligii Campionilor programată...148
Scandal uriaș în handbalul feminin, cum nu s-a mai întâmplat vreodată! Cea mai bună jucătoare din istorie,...246
CSM Oradea, vicecampioana din sezonul trecut, a obţinut joi, în deplasare, medaliile de bronz ale stagiunii, după ce...136
Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o,...145


Meteorologii au emis, pentru intervalul 26 mai, ora 13 - 26 mai, ora 20, cod galben de instabilitate atmosferică...4229
Pe 26 mai 2010 se stingea regele comediei de pe micul ecran. Jean Constantin dăinuie și acum în amintirile și în...387
În seara zilei de 24 mai 2022, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...400
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că se va adresa Guvernului pentru a primi, din Fondul de rezervă,...252
Autorităţile române încearcă de vreo 10-11 ani să îi păcălească pe cei de la Comisia Europeană legat de CFR...331
Fostul primar Cristian Popescu Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestație la executarea pedepsei de 4...341
Zi grea pentru Traian Băsescu. Mai are la dispoziţie trei zile să elibereze vila de protocol, în caz contrar, riscă...366
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...1788
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2115
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4311
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3511
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), care organizează concursul Eurovision,...140
Serialul fantastic de succes "Stranger Things" revine vineri la Netflix cu cel de-al patrulea sezon, penultimul, mai...126
Walter Hamada, responsabil al diviziei DC Comics al studioului Warner Bros., a asigurat marţi că scenele din...131
Starul rock american Iggy Pop şi Ensemble intercontemporain din Franţa sunt laureaţii din acest an ai Premiului Polar...136
Papa Francisc a declarat miercuri că are "inima frântă" după atacul armat de la o şcoală primară din Texas în...135
Autorităţile de la Moscova au declarat încheiat pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus şi au anunţat că...126
Cel puţin nouă persoane au fost ucise în trei atentate cu bombă împotriva a trei microbuze miercuri la...123
Rusia urmează să examineze problema unui schimb de prizonieri cu Ucraina - după o judecare a prizonierilor ucraineni...388
Principala agenţie de sănătate publică din Franţa (Haute Autorité de Santé - HAS) a recomandat o nouă vaccinare...125
Angajații din spitale implicați în îngrijirea pacienților cu COVID vor primi sporuri de până la 85% în...119
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 16 - 22 mai, au fost confirmate 166 de...128
Executivul a aprobat, prin hotărâre, metodologia de raportare şi circuitul informaţional în Registrul Electronic...137