REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Secţia Medicală a Spitalului Hârşova, renovată cu puşcaşi marini americani

Secţia Medicală a Spitalului Hârşova, renovată cu puşcaşi marini americani

Replica API 25 august 2012 | 00:00 187

Muncitorii români, ajutaţi de sponsorii de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu

Muncitorii români, ajutaţi de sponsorii de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu

Spitalul Orăşenesc Hârşova începe să iasă la liman. Unitatea spitalicească începe să "înflorească" din punct de vedere estetic. Pereţii scorojiţi ai Secţiei Medicală au prins culoare. Întregul compartiment medical a fost reabilitat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, prin intermediul puşcaşilor marini, din cadrul Bazei Militare din Mihail Kogălniceanu, care au muncit la foc automat pentru realizarea proiectului. Potrivit managerului Spitalului din Hârşova, Adrian Mihai, "tatonarea" terenului a început încă din noiembrie anul trecut, iar acum a avut loc inaugurarea investiţiei. "Încă de anul au trecut au venit la Spitalul Hârşova, au făcut măsurătorile, apoi, la începutul anului curent, au demarat o licitaţie, iar în august au demarat lucrările. Au muncit şi puşcaşii marini americani, cot la cot cu muncitorii români", a declarat, pentru "Replica", Adrian Mihai, managerul Spitalului Orăşenesc Hârşova. Locul care era căptuşit cu lucruri vechi şi deteriorate, s-a transformat într-o adevărată secţie de spital, cu pardoseli, instalaţii sanitare, termopane, pereţi impecabili şi uşi, toate noi şi străluctitoare. Munca istovitoare a fost terminată în aproximativ o lună de zile, marea inaugurare având loc pe data de 23 august. "Joi am tăiat panglica. Suntem foarte încântaţi. Mulţumim întregului colectiv de la Baza Militară din Mihail Kogălniceanu pentru efortul pe care l-au făcut. Suntem extrem de mulţumiţi de sprijinul lor. Atât eu cât şi întreaga comunitate hârşoveanu dorim să le mulţumim public pentru investiţia făcută", a declarat managerul Adrian Mihai. Chiar dacă unitatea sanitară mai are multe puncte slabe, managerul susţine că este un început promiţător şi nu are decât vorbe de mulţumire pentru ajutorul primit.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218