REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Şedinţa de Consiliu Local de la Castelu s-a ţinut în stradă! Primarul a încuiat sala

Şedinţa de Consiliu Local de la Castelu s-a ţinut în stradă! Primarul a încuiat sala

Replica API 16 iulie 2016 | 00:38 274

SITUAŢIE INCREDIBILĂ!

SITUAŢIE INCREDIBILĂ!

Scandalul continuă în localitatea constănțeană Castelu, acolo unde primarul, Nicolae Anghel, nu este de acord cu noul viceprimar, respectiv Vasile Potârniche. Prin urmare, vineri, 15 iulie anul curent, Anghel a încuiat sala unde trebuia să se țină ședința de Consiliu și a amenințat că va arunca cu ouă clocite dacă oamenii se vor strânge în altă parte. Ședința s-a ținut în aer liber, însă evenimentul a fost lipsit de evenimente neplăcute.

Ședința de Consiliu Local de la Castelu a fost programată vineri, 15 iulie, în aer liber, în fața Casei de Cultură, întrucât primarul Nicolae Anghel a încuiat sala unde trebuia să se țină. Acesta nu-l vrea pe Vasile Potârniche ca primar și punct. Însă, 9 din cei 11 consilieri de la Castelu au decis să se adune vineri să voteze unele proiecte, dar și pe viceprimar. Cum sunt majoritari, potrivit unor surse, se pare că Anghel va încerca să împiedice ședința de Consiliu ținută în aer liber și să arunce cu ouă clocite în ei. "Ce se întâmplă la Primăria Castelu... e strigător la cer. Pe data de 29 am fost ales viceprimar, după ce s-a constituit Consiliul Local. Eh, domnul primar zice că a contestat această hotărâre în instanţă şi că eu nu am nici o calitate de viceprimar acum. Mă ţine fără atribuţii, fără birou, fără nimic. Umblu prin Primărie fără nici un rost. Eu nu vreau să ajung la alte chestii..., dar nici aşa nu se poate. A zis că-mi dă birou la WC sau la sala de spălat vase a Căminului Cultural. E dreptul dumnealui ca în 30 de zile să îmi delege atribuţiuni. Încă nu au trecut 30 de zile. Dar dânsul lucrează cu fostul viceprimar, cu Antoaneta Prodan... Deocamdată stau, în calitate de viceprimar, şi mă uit cum lucrează cu fostul viceprimar, Antoaneta Prodan”, a declarat, pentru „Replica”, Vasile Potârniche, la începutul lunii iulie. În cele din urmă, ședința s-a ținut în aer liber, dar nu s-au înregistrat evenimente nefericite.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614