REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Sediul Direcţiei Finanţelor Publice din regiunea Sud Est va fi la Galaţi!

Sediul Direcţiei Finanţelor Publice din regiunea Sud Est va fi la Galaţi!

Replica API 24 iulie 2013 | 00:00 195

La Constanţa rămâne Antifrauda

La Constanţa rămâne Antifrauda

Sindicaliştii de la Finanţe anunţă că, "din păcate", sediul DGFP în Regiunea Sud- Est va fi la Galaţi, dar sediul Direcţiei Teritoriale Antifraudă din Regiunea Sud- Est va fi la Constanţa şi va avea în jur de 250 de posturi.

"Am vorbit cu domnul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, imediat după şedinţa de Guvern, şi mi-a comunicat faptul că varianta optimă pentru Constanţa este Direcţia Teritorială Antifraudă. Chiar dacă sediul Direcţiei regionale al ANAF este la Galaţi, instituţia de la Constanţa nu-şi va pierde nici un post. Toţi oamenii vor rămâne în sistem, iar Direcţia Antifraudă era importantă să fie în cea mai reprezentativă zonă economică, respectiv Constanţa. Nu puteau fi ambele sedii în acelaşi loc. Direcţia Antifraudă va fi cea mai mare din ţară, va funcţiona cu 250 de oameni. Practic, judeţul nostru, din punct de vedere al personalului, nu pierde nimic. Direcţia regională rămâne doar să coordoneze, judeţul Constanţa având un câştig de posturi. Nu vor fi oameni disponibilizaţi, nimeni nu îşi pierde locul de muncă. Discuţia am avut-o şi cu preşedintele ANAF şi cu ministrul Finanţelor. Ei mi-au spus că nu se putea face un sediu comun al celor două instituţii în ţară, iar pentru Constanţa este mai indicată această variantă. Mă bucur pentru foştii mei colegi că nu îşi pierd locul de muncă. La Direcţia Antifraudă se va regăsi elita Fiscului, pentru că acolo este nevoie de cei mai buni oameni şi cei mai corecţi", a declarat, pentru "Replica", deputatul şi preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost adoptată, miercuri, de Executiv, prin Hotărâre de Guvern, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Gărzii Financiare. Oraşele în care îşi vor avea sediul direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sunt Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti. Stabilirea sediilor regionale s-a realizat pe baza deciziei Guvernului României. Propunerile au fost în favoarea municipiilor cu pondere economică semnificativă şi în care nivelul realizat al veniturilor bugetare şi numărul de contribuabili sunt ridicate, cu luarea în considerare şi a criteriului geografic. De asemenea, sediile structurilor regionale antifraudă au fost stabilite în localităţi din zone care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor după cum urmează: Suceava, Constanţa, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu, Bucureşti. Restructurarea ANAF reprezintă o precondiţie pentru implementarea "Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale", proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro în data de 8 mai 2013.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218