REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Şeful CJC s-a certat cu "domnii generali" de la MAI

Şeful CJC s-a certat cu "domnii generali" de la MAI

Replica API 31 ianuarie 2013 | 00:00 194

Toate proiectele cu finanţare europeană stagnează pe zona Sud-Est din lipsă de cadastru, susţine Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Acesta susţine că a ajuns să aibă discuţii în contradictoriu cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). "M-am certat cu domnii generali de la MAI pentru că ei ne-au răspuns că avem carte imobiliară. Le-am spus că respectiva carte imobiliară în România a fost băgată de împărăteasa Maria Tereza, când era Imperiul Austro-Ungar. Adică în Transilvania, Banat şi Bucovina. În restul Moldovei, a ţării Româneşti şi respectiv a Dobrogei, nu a existat o carte funciară şi imobiliară. Toate proiectele europene pe zona Sud-Est a României sunt întârziate pentru că nu există cadastru. De exemplu: mă chinui să preiau sistemele de irigaţii abandonate, scoase din utilitate publică, prin hotărâri de guvern, iar deştepţii de la Finanţe spun că nu avem cadastru. Nu pot să dau milioane de euro, aiurea în tramvai, pe sisteme de irigaţii scoase din uz. Primăria Eforie este în dispută cu Apele Române pentru faleză", susţine Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Preşedintele Constantinescu este nemulţumit şi de faptul că Agenţia Domeniului Statului (ADS) pune piedici proiectelor europene. "ADS este o instituţie care se opune proiectelor europene. Aşa s-au învăţat, să ţină pământurile la ei, să nu le restituie proprietarilor sau Comisiilor de Fond Funciar. Am comunicat prefectului acest aspect. Acum există voinţă politică pentru a duce la capăt aceste proiecte", susţine Constantinescu.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614