rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Șeful OMV: Livrările de gaze spre Europa prin Nord Stream 2 ar putea începe anul acesta

Construcţia gazoductului Nord Stream 2 ar trebui să fie completată până la finalul lunii august, iar primele livrări ar putea începe anul acesta, a anunţat Rainer Seele, directorul general al OMV AG, informează agenţia de presă oficială rusă TASS, citată de Agerpres.

"Aş dori să ţin pumnii strânşi pentru Nord Stream 2. Şeful companiei (Nord Stream 2 AG) a declarat că lucrările de construcţie vor fi completate până la finalul lunii august. Deci, cred că primele livrări ar putea începe anul acesta, sunt şanse ridicate să se întâmple asta", a afirmat şeful OMV la conferinţa de presă dedicată prezentării rezultatelor financiare înregistrate de grupul energetic austriac în trimestrul doi din 2021.

Acesta a explicat că se aşteaptă ca lucrările de pornire şi de ajustare pentru Nord Stream 2 să înceapă în semestrul doi din 2021. De asemenea, şeful OMV a lăudat acordul dintre Statele Unite şi Germania privind Nord Stream 2, deoarece asigură finalizarea proiectului şi punerea în funcţiune a gazoductului.

"Desigur, salut acordul dintre SUA şi Germania deoarece deschide calea finalizării şi punerii în funcţiune a gazoductului", a declarat Seele.

El a susţinut că proiectul va furniza Europei acces în condiţii de siguranţă la gaze, jucând un rol important în tranziţia energetică a continentului.

Directorul financiar al OMV, Reinhard Flory, a adăugat că firma a alocat peste 800 milioane de euro pentru finanţarea proiectului.

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a reiterat că gazoductul Nord Stream 2 între Rusia şi Germania "nu este un proiect de interes comun pentru UE", dar va examina acordul convenit între SUA şi Germania.

"Îl vom lua în discuţie cu statele membre ale UE şi cu vecinii noştri, inclusiv cu Ucraina", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei într-o conferinţă de presă, după ce administraţia americană şi guvernul german s-au angajat în cadrul acordului respectiv să diminueze ameninţarea la adresa securităţii reprezentată de această conductă.

Executivul comunitar a salutat de asemenea angajamentul Germaniei de a aplica 'spiritul şi litera legilor din domeniul energiei din UE', având în vedere eforturile Uniunii Europene de a căuta o mai mare independenţă energetică faţă de Rusia.

În acelaşi timp, cancelarul Angela Merkel a calificat drept "un bun pas înainte" acordul încheiat miercuri între SUA şi Germania cu privire la viitorul gazoductului Nord Stream 2, chiar dacă rămân "diferenţe" în legătură cu acest proiect controversat.

Berlinul şi Washingtonul au anunţat luna aceasta încheierea unui acord destinat să pună capăt disputelor dintre ele cu privire la acest proiect, ce durează de mai mulţi ani.

SUA au deplâns faptul că Nord Stream trece pe sub Marea Baltică şi nu prin Ucraina, ameninţând să priveze această ţară de o parte din veniturile rezultate din taxele de tranzit, dar şi de un mijloc de presiune asupra Moscovei.

Deci, Berlinul şi Washingtonul s-au angajat, într-o declaraţie comună, să adopte sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Moscova va utiliza acest proiect pentru "a comite acte agresive împotriva Ucrainei".

Cancelarul german s-a referit în declaraţiile sale la asigurările părţii ruse că "nu intenţionează să utilizeze energia ca pe o armă".

Şi dacă această promisiune nu va fi respectată, "nu am fi complet lipsiţi de apărare", a asigurat Merkel, în timp ce oponenţii proiectului consideră prea vagă ameninţarea cu sancţiuni.

Nord Stream 2, un proiect care va crea o nouă legătură energetică directă între Rusia şi Germania, reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

vineri, 30 iulie 2021266
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
GANDUL.RO
„Eu am UCIS-O pe Prințesa Diana!”- A recunoscut pe patul de moarte: „Știa prea multe secrete”
Comentarii
mai mult...Economic
24 sep 01:41EconomicInstalarea platformei de producţie gaze naturale Ana, din Marea Neagră, a fost finalizată

Black Sea Oil & Gas (BSOG) a finalizat instalarea platformei de producţie gaze naturale Ana, la aproximativ 120 de...366

25 sep 00:00EconomicChiriţoiu: O să avem preţuri mari la electricitate cel puţin 4-5 ani, cât vom mai folosi cărbune224
25 sep 00:00EconomicBCE ar putea începe retragerea măsurilor de stimulare208
25 sep 03:06EconomicProducătorii auto ar putea pierde venituri de 210 miliarde de dolari din cauza deficitului de semiconductori

Producătorii auto ar putea pierde anul acesta venituri de 210 miliarde de dolari din cauza perturbărilor din...200

25 sep 00:00EconomicRomânia atenţionată că nu a transpus corect Directiva privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore241
25 sep 00:00EconomicCE invită România şi alte 17 state să transpună integral noile norme în materie de telecomunicaţii192
25 sep 00:00EconomicAutomobilele Volvo nu vor mai conţine piele

Constructorul suedez de automobile Volvo Cars a anunţat joi că întreaga sa gamă de vehicule va renunţa la pielea de...326

24 sep 00:00EconomicFitch: Preţurile ridicate la gaze naturale afectează mai multe sectoare ale economiei europene146
24 sep 00:00EconomicBudapesta are cele mai mici preţuri la energie din rândul capitalelor UE183
24 sep 00:00EconomicRezerva Federală a SUA anticipează o potenţială majorare a dobânzii în 2022

Rezerva Federală a SUA (Fed) a semnalat miercuri că ar putea începe majorarea dobânzii de politică monetară în...162

24 sep 00:00EconomicCa urmare a schimbărilor climatice, fermierii americani au început să cultive cafea202
24 sep 00:00EconomicAgenţia Internaţională a Energiei: Rusia ar putea face mai mult pentru a majora furnizarea de gaze Europei132
Vremea
23.4°20.8° - 23.4° duminică, 26 septembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 5.36 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/493040131483
5/403819353722
joker8151328234
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 sep 00:00SportFCSB, victorie cu emoții contra codașei Academica Clinceni

FCSB a reușit să învingă greu echipa de pe ultimul loc în clasament, Academica Clinceni, în etapa a X-a a Ligii 1....248

26 sep 00:00SportPremier League: Manchester City, învingătoare în derbiul etapei cu Chelsea - Manchester United a pierdut dramatic (vs Aston Villa)

Manchester City s-a impus în derbiul etapei a șasea din Premier League în fața lui Chelsea, scor 1-0. Cu același...191

26 sep 00:00SportLando Norris, primul pole position din carieră - Lewis Hamilton, probleme după ce a lovit un parapet

Britanicul Lando Norris (McLaren) a reușit să obțină primul pole position din carieră în Formula 1. Lewis Hamilton...207

26 sep 22:44SportHandbal feminin: CSM Bucureşti, la prima victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, cu Podravka

CSM Bucureşti a obţinut prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor la handbal feminin, 36-31 (16-15) cu...202

Local
26 sep 22:33LocalRAEDPP Constanța se transformă în SRL!

Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța se transformă în societate cu răspundere...894

25 sep 00:17LocalCOVID-19: 334 de persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 46.645 de persoane...597

25 sep 00:17LocalÎncă un DECES, din cauza COVID-19, la Constanța

713

25 sep 00:20LocalACCIDENT rutier: PIETON RĂNIT, pe strada Oituz, din Mangalia

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină vineri, 24 septembrie a.c., în Mangalia, la...644

25 sep 00:20LocalACCIDENT rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu. Un COPIL a fost RĂNIT

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină vineri, 24 septembrie a.c., în Constanța, pe...509

25 sep 00:18LocalCentrul orașului Constanța devine destinația preferată pentru iubitorii de mișcare

571

Politică
25 sep 00:00PoliticăMotreanu anunţă că nu candidează pentru nicio funcţie la Congresul PNL

Preşedintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a anunţat vineri că nu va candida pentru nicio funcţie la Congresul PNL,...251

25 sep 23:52PoliticăRaed Arafat despre congresul PNL: Nu s-au dat derogări

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat vineri că "nu s-au dat derogări" în...464

25 sep 23:52PoliticăEstimările taberelor Orban și Cîțu privind voturile pe care le vor primi

518

25 sep 23:53PoliticăTurcan: Angajaţii din asistenţă socială se vor testa pe banii lor, dacă nu se vaccineză

Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze, fără să...520

25 sep 23:53PoliticăPSD Constanța îl sprijină pe Cristian Cîrjaliu, în scandalul cu USR

Organizația Județeană PSD Constanța este alături de primarul localității Agigea, Maricel Cîrjaliu și îl...554

25 sep 23:54PoliticăRareș Bogdan: E o rușine că nu reușim să fim furnizori de materie primă, făină, carne

618

Interviuri
18 sep 00:18InterviuriAdriana CÂMPEANU vrea mai mulți PSIHOLOGI în ȘCOLI

Adriana Câmpeanu, directorul executiv al Direcției Medico-Sociale din cadrul DGAS Constanța se află de trei luni la...1461

17 sep 00:20InterviuriViorel IONESCU își dorește statutul de STAȚIUNE BALNEARĂ pentru HÂRȘOVA! Video

Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, a fost prezent în studioul Replica, acolo unde, în cadrul unui interviu, a...2244

9 sep 23:12InterviuriMircea DOBRE: Mă uit ca la BÂLCI! Ar trebui să le fie RUȘINE! Video

Mircea Dobre, fost deputat și ministru al Turismului, acum președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din...1246

11 sep 05:19InterviuriCONSTANTINESCU: Actuala administrație vrea să REAȘEZE MAMAIA în TOPUL stațiunilor turistice. VIDEO

Horia Constantinescu, directorul executiv adjunct al Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța a fost...4148

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

Procurorul criminalist, Zafer Sadîc, a fost prezent în studioul Replica de Constanța. Cu o vastă experiență, de 23...2788

10 sep 00:03InterviuriPREFECTUL COȘA: Se vor impune noi RESTRICȚII de CIRCULAȚIE, iar PROGRAMUL MALL-urilor va fi REDUS, dacă... VIDEO!

11414

Monden
25 sep 00:00MondenJohnny Depp: Nimeni nu este în siguranţă în faţa 'cancel culture'

Nimeni nu este în siguranţă în faţa unei "judecăţi pripite" făcute în grabă în contextul "cancel culture"...278

25 sep 00:00MondenDocumentarul "Britney vs Spears" va fi lansat pe Netflix la 28 septembrie

Netflix va lansa documentarul despre cariera cântăreţei Britney Spears, marţi 28 septembrie, cu o zi înainte de...222

25 sep 00:00MondenUn film inspirat din serialul TV 'Clanul Soprano' a avut premiera la New York

225

25 sep 00:14MondenOmul de afaceri Irinel Columbeanu, infectat cu COVID-19

Omul de afaceri Irinel Columbeanu s-a simțit rău mai multe zile la rând, motiv pentru care a decis să facă un test...895

25 sep 04:21MondenViorica de la Clejani, mesaj de pe patul de spital, infectată cu COVID: ”Fiți fericiți, că într-o secundă vă duceți”

Viorica de la Clejani a anunțat, pe o rețea socială, că se simte bine acum și că abia așteaptă să ajungă...1407

25 sep 00:11MondenPepe cântă cu fiica cea mică piesa „Iubesc“. VIDEO

349

Mapamond
25 sep 00:00MapamondCoronavirus: SUA aprobă a treia doză de vaccin de la Pfizer pentru persoanele de peste 65 de ani

Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat miercuri...218

25 sep 00:00MapamondAproape 19.000 de migranţi, în majoritate haitieni, blocaţi la frontiera între Columbia şi Panama

Aproximativ 19.000 de migranţi, în majoritate haitieni, sunt blocaţi pe coasta de nord a Columbiei, aşteptând să...216

25 sep 00:00MapamondAtac cu bombă la o şcoală de fete din Pakistan, primul de acest fel în ultimii ani

205

25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Rusia înregistrează din nou un record de decese asociate COVID-19

Rusia şi-a egalat joi recordul de decese zilnice asociate COVID-19, autorităţile nereuşind de luni de zile să...226

25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Profesorii fără "certificat verde" din Israel nu vor mai putea preda începând cu 3 octombrie

Profesorii din Israel care nu pot prezenta aşa-numitul "'green pass'' (certificat verde) şi care nu doresc, de...207

25 sep 00:00MapamondBlinken: Washingtonul recunoaşte că reconcilierea cu Parisul 'va lua timp'

202

Sănătate
25 sep 00:00SănătateAi deficit de vitamina B12? Consumă aceste alimente!

Toate tipurile de celule din corpul nostru au nevoie de vitamina B12. B12 se găsește în mod natural în anumite...289

25 sep 00:00SănătateOctavian Jurma, despre scenariul de coșmar al valului 4: 'Devine tot mai realist, din păcate'

Scenariul de coșmar pentru valul 4 este că va avea cazurile din valul 2 și 3, într-o perioadă mai scurtă de timp,...224

25 sep 00:00SănătateRafila recomandă autorităților trei măsuri pentru a evita transformarea școlilor în focare COVID

Medicul Alexandru Rafila recomandă autorităților trei măsuri pentru a evita transformarea școlilor în focare...237

25 sep 00:00SănătateCseke Attila: O măsură posibilă de vaccinare obligatorie nu poate fi făcută decât printr-un proiect de lege

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, joi, că o posibilă măsură de vaccinare obligatorie...225

25 sep 03:11SănătateDirectorul Moderna anunță când vine sfârșitul pandemiei de COVID

Directorul general al grupului farmaceutic american Moderna Inc, Stephane Bancel, a declarat joi că, în opinia sa,...810

25 sep 03:14SănătatePrimul manager de spital din România care nu mai permite personalului nevaccinat să lucreze

1060

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT