REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Șeful unei bande criminale căutat de luni de zile a fost ucis

Șeful unei bande criminale căutat de luni de zile a fost ucis

Valentina CAMARA 28 martie 2023 | 00:00 10488

"El Conejo" (iepurele), şeful unei bande criminale căutat de luni de zile şi pentru care autorităţile au oferit o recompensă de un milion de dolari, a fost ucis, a anunţat ministrul de interne venezuelean, Remigio Ceballos.

seful unei bande criminale cautat de luni de zile a fost ucis

"Carlos Enrique Gomez Rodriguez, zis şi El Conejo (...), căutat pentru infracţiuni de terorism, extorcare, răpire, omucidere şi alte infracţiuni, a fost ucis", a declarat Ceballos într-un comunicat difuzat de televiziunea publică, scrie Agerpres.

Gomez Rodriguez era liderul unei bande periculoase, cunoscută sub pseudonimul liderului ei, care activa în statul Aragua, în centru-nordul ţării. Potrivit unei surse apropiate poliţiei, acesta şi-a datorat porecla incisivilor impozanţi.

Ministrul nu a oferit detalii precise despre modul în care El Conejo a fost "ucis", dar a indicat că a murit în urma unei operaţiuni care a durat "câteva luni" în toată ţara, în special în statul Aragua.

Forţele de ordine au arestat şi "36 de infractori", au confiscat "16 arme de foc, materiale de război, radiouri portabile, motociclete şi telefoane".

El Conejo era căutat intens de peste un an, iar pe capul lui a fost pusă o recompensă de un milion de dolari - aproximativ 186.000 de salarii minime venezuelene - în februarie, după schimburi de focuri cu poliţia

În februarie 2022, un alt lider de bandă organizată, Carlos Luis Revette alias "El Koki", un aliat al lui El Conejo, a fost de asemenea ucis. El a făcut obiectul unei recompense de 500.000 de dolari.

Venezuela este, alături de Honduras, cea mai violentă ţară din America Latină, cu aproape 11.000 de morţi violente între 2021 şi 2022, potrivit Observatorului venezuelean al violenţei, un ONG citat în absenţa datelor oficiale, potrivit digi24.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369