rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Selectarea procurorului-şef european: Şeful delegaţiei române în S&D cere vot în plen, conform unor eurodeputaţi

Şeful delegaţiei române în grupul europarlamentar al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Dan Nica, le-a cerut joi prin e-mail tuturor membrilor Parlamentului European să-şi exercite votul, în sesiune plenară, pentru selectarea viitorului procuror-şef european, funcţie la care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, au declarat joi, conform AGERPRES, europarlamentarii Marian-Jean Marinescu şi Cătălin Ivan.

În mesajul transmis, Nica invocă Regulamentul Consiliului UE de implementare a cooperării consolidate cu privire la înfiinţarea Procurorului Public European (EPPO) şi arată că procedura adoptată de coordonatorii Comisiei de libertăţi civile, afaceri interne şi justiţie (LIBE) şi Comisiei de control bugetar (CONT) ale PE nu respectă dreptul natural şi legitim de a vota cu care au fost împuterniciţi membrii Parlamentului European odată ce au fost aleşi în mod direct de către cetăţenii europeni.

''Coordonatorii nu pot exercita nici legitimitatea democratică validă, nici puterile instituţionale depline de luare a deciziilor fără ratificarea ulterioară a deciziilor lor de către comisia căreia îi aparţin. (...) Nu în ultimul rând, în toate procedurile de numire în care a fost implicat Parlamentul European până acum, conform Regulamentului de procedură aflat în vigoare (desemnarea judecătorilor şi avocaţilor generali la Curtea de Justiţie a UE, a membrilor Curţii de Conturi, a membrilor boardului executiv al Băncii Centrale Europene sau a organismelor de guvernanţă economice), a fost prevăzut fie un vot în comisia de resort, fie unul în plen. (...) 'Ca unul dintre primele state membre care au subscris la Oficiul procurorului public european, am dori să vedem că principiile democratice pe care le susţine instituţia EPPO sunt apărate şi reprezentate şi prin procedura democratică transparentă şi corectă de numire şi examinare parlamentară a viitoarei sale conduceri. De aceea, le cerem tuturor membrilor actuali aleşi din PE să-şi exercite votul, în plen, cu privire la selectarea primului procuror al EPPO din UE '', a scris eurodeputatul social-democrat în e-mailul adresat membrilor Parlamentului European.

Vicepreşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) din PE Marian-Jean Marinescu şi eurodeputatul Cătălin Ivan au confirmat pentru AGERPRES că au primit e-mailul de la Dan Nica.

Marian-Jean Marinescu a opinat că ar fi dificilă organizarea unui vot în comisiile LIBE şi CONT sau în plenul PE, în condiţiile în care Oficiului procurorului public european (EPPO) este o iniţiativă la care participă 22 de state membre prin procedura "cooperării consolidate". "Ce faci cu eurodeputaţii din statele membre care nu participă la iniţiativă, îi dai afară de la vot?", a adăugat el.

Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi s-a plasat pe prima poziţie pe lista scurtă pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european după evaluarea realizată de comitetul de selecţie independent. Ceilalţi doi candidaţi aflaţi pe lista scurtă pentru procedura de selecţie a şefului EPPO sunt Jean-Francois Bohnert din Franţa şi Andres Ritter din Germania. Numărul iniţial de candidaţi a fost de 24.

Laura Codruţa Kovesi urmează să fie audiată pe 26 februarie într-o şedinţă comună a LIBE şi CONT. Şeful EPPO trebuie să fie desemnat, de comun acord, de către Parlamentul European şi Consiliul UE.

În reuniunea Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER, ce reuneşte ambasadorii statelor membre pe lângă UE) desfăşurată miercuri, 20 februarie, statele membre şi-au prezentat, pe rând, poziţiile asupra celor trei candidaţi aflaţi pe lista scurtă pentru şefia EPPO. O şedinţă similară va avea loc în 27 februarie.

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat vineri la Parchetul General, unde a fost audiată de procurorii Secţiei de investigare a magistraţilor, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

AGERPRES

joi, 21 februarie 2019455
Comentarii

02Cetatean(21 feb 23:33)
Cand se da legea raspunderii magistratilor?
13roman(21 feb 21:40)
eu va ofer locuri, gratuit, in cimitir- nr nelimitate, voi sunteti multi s-ar putea sa aveti nevoie de un cimitir intrg- CIMITIRUL CIUMEI ROSII
16CIUMAROSIE JOS(21 feb 19:45)
Jos Ciuma Rosie Dragnea PSD
mai mult...Ultima oră
26 mar 00:00Ultima orăTeodorovici: Românii care au credite pot cere recalcularea ratelor în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR

Românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR,...34

26 mar 00:00Ultima orăÎncep lucrările la Sala Polivalentă! Și bazinul de înot de la Badea Cârțan va fi reabilitat!137
26 mar 15:39Ultima orăPuștiul de 16 ani care a snopit în bătaie un bărbat, în Mihail Kogălniceanu, arestat preventiv!172
26 mar 15:33Ultima orăFostul primar din Dumbrăveni, găsit INCOMPATIBIL de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură...142

26 mar 00:00Ultima orăConsultările preşedintelui Iohannis cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului pe justiţie au început100
26 mar 00:00Ultima orăIncendiu de proporții la Hârșova. Pompierii au fost chemați de acasă!118
26 mar 00:00Ultima orăAlianţa USR-PLUS a depus listele pentru europarlamentare la BEC. Cioloş: Propunem românilor o adevărată alternativă politică

Alianţa USR - PLUS a depus marţi, la Biroul Electoral Central, listele cu semnături şi lista candidaţilor la...131

26 mar 00:00Ultima orăParlamentul European se pronunţă în favoarea renunţării la schimbarea orei de vară din 2021194
26 mar 14:46Ultima orăPronunțarea în dosarul lui Mazăre, amânată pentru 3 aprilie!216
26 mar 00:00Ultima orăDecizie CNA: Campania electorală pe posturile de radio şi televiziune pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie

Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie,...83

26 mar 00:00Ultima orăȘedința Colegiului prefectural. Vezi ordinea de zi!155
26 mar 00:00Ultima orăAprilie, luna curățeniei generale în Constanța!122
Vremea
12°8.3° - 12° marţi, 26 martie 2019
ploaie ușoarăUmiditate: 82%
Vânt: 4.32 m/s din NE
Presiune: 1013.28 milibari

Loto
6/49131826284549
5/407162036372
joker4132235394
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 mar 00:00SportPreliminariile EURO 2020: pas greșit pentru Portugalia

Selecţionata Portugaliei, campioana europeană en titre, nu a reuşit să câştige nici în al doilea său meci din...381

26 mar 00:59SportSIMONA HALEP - VENUS WILLIAMS 6-3, 6-3! Românca e în sferturi la Miami

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a trecut de americanca Venus Williams (38 de ani, 43 WTA) în optimile de finală ale...1679

26 mar 00:00SportBianca Andreescu a trebuit SĂ ABANDONEZE, la Miami

Bianca Andreescu și-a încheiat parcursul la turneul de la Miami. Jucătoarea din Canada, de origine română, s-a...674

26 mar 00:00SportFabio Capello a asistat la amicalul România U21 - Danemarca U20

Fabio Capello i-a surprins pe români la Marbella. Italianul a fost spectator de lux la amicalul naționalei de tineret...325

Local
26 mar 00:32LocalÎncep pregătirile pe plaja din Mamaia pentru Festivalul Sunwaves!

Cea de-a 25-a ediție a festivalului Sunwaves va avea loc în perioada 25 aprilie- 1 mai 2019., pe plaja din Mamaia...564

26 mar 00:30LocalCampanie de DONARE DE SÂNGE la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova demarează, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului și Centrul Regional de Transfuzii...484

26 mar 00:14LocalTribunalul Constanța solicită CSM revocarea din funcția de membri a judecătorilor acestei instanțe

La data de 22 martie a.c., ora 13.30, la solicitarea a peste o treime din numărul judecătorilor Tribunalului...628

26 mar 00:21LocalESTE NEVOIE DE DONATORI DE SÂNGE!

Constănțenii care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, 30...814

26 mar 00:20LocalBăuți la volan și fără drept de a conduce!

Polițiștii rutieri constănțeni, la datorie pe drumurile publice! La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul...360

26 mar 00:20LocalConsumatori de substanțe interzise, prinși în flagrant de polițiștii constănțeni

La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat doi tineri, în vârstă...817

26 mar 00:19LocalCopil lovit de o mașină, în zona fabricii de pâine Dobrogea

Medicii constănțeni au fost solicitați luni, 25 martie, să intervină pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona fabricii...951

26 mar 00:18LocalConstanța se afirmă la Simpozionul național al apei de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești

Luna martie este luna apei la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești. Importanța, frumusețea și...570

26 mar 00:17LocalElevii de la Liceul „Ovidius”, premiați la NASA

Liceul Teoretic „Ovidius”, care anul trecut devenea singurul liceu din lume care câștiga Marele Premiu de două...329

26 mar 00:16LocalȘofer MORT de BEAT la volan, depistat de polițiștii constănțeni

La data de 24 martie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Ordine Publică, Serviciului pentru Acțiuni Speciale,...1238

Politică
26 mar 00:32PoliticăAchiziție. Servicii de mentenanță pentru sistemele video de supraveghere din obiectivele Primăriei Constanta

Primăria Constanța achiziționează servicii de "mentenanță și reparare cu schimbare de piese pentru sistemele...309

26 mar 00:28PoliticăÎnalta Curte: Fosta șefa DNA nu a săvârșit o abatere disciplinară

Înalta Curte a respins recursul declarat de Inspectia Judiciară, după ce Sectia pentru procurori din CSM a respins...437

26 mar 00:27PoliticăCum se schimbă codurile penale. Cele mai importante modificări

Au apărut modificările pe care Ministrul Justiției intenționează să le facă în privința codurilor penale, dar...482

26 mar 00:24PoliticăTraian Băsescu critică în termeni duri anunțul lui Dăncilă despre ambasada din Israel

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a criticat în termeni duri pe Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă,...438

26 mar 00:24PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, huiduit la intrarea la audierile de la ÎCCJ

Liderul ALDE și președintele Senatului, Călin Popescu Tariceanu, a fost huiduit la intrarea în Înalta Curte de...419

26 mar 00:22PoliticăAdministraţia Prezidenţială: Vizita Regelui Abdullah al II-lea în România, anulată de partea iordaniană

Administraţia Prezidenţială precizează că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al...419

26 mar 00:23PoliticăREDUCERI pentru locuitorii orașului Ovidiu, care achită integral impozitele până la sfârșitul lui martie

Cetățenii orașului Ovidiu beneficiază de bonificații dacă achită integral, până pe 31 martie a.c., impozitele...306

26 mar 00:20PoliticăTinerii europeni din proiectul „Job Hunters”, în vizită la Primăria Constanța

Curioși să descopere mai multe lucruri despre orașul Constanța, dar și despre relația administrației locale cu...299

26 mar 00:15PoliticăRevine Gigi Becali în politică?

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a primit mai multe oferte de revenire pe scena politică. Fostul europarlamentar își...568

26 mar 00:15PoliticăViorica Dăncilă: Nu am spus că eu voi muta ambasada. Trebuie să respectăm Constituția

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică seară, la Antena 3, că nu va muta ambasada României din Israel de la...694

Monden
26 mar 00:00MondenFlorin Piersic a ajuns de urgență la spital. Ce probleme de sănătate are marele actor

Florin Piersic trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Marele actor a ajuns de urgenţă la spital, cu probleme de...328

26 mar 00:00MondenReacția lui Cătălin Scărlătescu, după ce a fost surprins sărutându-se cu o blondă celebră

Zilele trecute, Cătălin Scărlătescu și cântăreața Maria Andria au fost surprinşi sărutându-se, iar acum...424

26 mar 00:00MondenAndra a vorbit deschis despre operațiile estetice. „Voi vrea o intervenție”

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Are o carieră de succes și o familie așa cum și-a dorit....304

26 mar 18:52MondenAnca Pandrea, jefuită de hoți în Piața Obor

Actrița Anca Pandrea a fost victima hoților în weekemnd. vedeta a fost jefuită în Piața Obor din Capitală. Anca...293

26 mar 00:00MondenPoza cu care Daniela Gyorfi a stârnit val de reacții. „Te-ai mutilat de la atâtea operații estetice”

Daniela Gyorfi a stârnit un val de reacții cu o fotografie pe care a postat-o pe contul său de Instagram....433

26 mar 00:00MondenDetalii neștiute din viața lui Cătălin Botezatu. Ce face atunci când nu apare în fața camerelor de filmat

Cătălin Botezatu, unul dintre jurații emisiunii de fashion de la Kanal D, “Bravo, ai stil!”, a acordat un...331

26 mar 00:00MondenJojo și Paul Ipate au părăsit Asia Express. Actorul a avut probleme grave de sănătate

Din păcate, ediția de duminică seara, Asia Express a început cu vești proaste. Asia Express te solicită la...331

26 mar 00:00MondenCum arată Roxana Vancea după operația la nas

Roxana Vancea a publicat prima imagine după ce a fost operată la nas. Aceasta este singura operație estetică la care...274

26 mar 00:00MondenFilmul horror „Us“ intră pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Filmul horror "Us", cu Lupita Nyong'o în rolul principal, a intrat în forţă pe prima poziţie a box-office-ului...206

26 mar 00:00MondenNetflix va produce un lungmetraj inspirat din romanul "Cei Trei Muschetari"

Platforma de streaming video Netflix va produce pe baza unui scenariu scris de Harrison Query o adaptare modernă a...164

Mapamond
26 mar 00:00MapamondBrexit: Pregătirile UE în cazul scenariului fără acord

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia 'din ce în ce mai probabilă' a unui Brexit fără acord,...173

26 mar 00:00MapamondBrexit: Pregătirile UE în cazul scenariului fără acord

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia 'din ce în ce mai probabilă' a unui Brexit fără acord,...157

26 mar 00:00MapamondPremierul grec Alexis Tsipras susţine că aviaţia turcă i-a interceptat elicopterul

Premierul grec Alexis Tsipras a relatat luni că elicopterul său a fost interceptat de avioane de vânătoare turce,...235

26 mar 00:00MapamondVicepreşedintele SUA, Mike Pence: Donald Trump va recunoaşte oficial suveranitatea Israelului în Golan

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va recunoaşte oficial suveranitatea Israelului în teritoriile siriene...172

26 mar 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova convoacă partidele parlamentare la negocieri pentru formarea noii coaliţii de guvernare

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că i-a convocat pentru marţi pe liderii formaţiunilor care...163

26 mar 00:00MapamondRusia acuză Ucraina de discriminare pentru că nu i-a acreditat observatorii la alegerile prezidenţiale

Rusia a acuzat luni Ucraina de 'acţiuni discriminatorii' pentru că a refuzat acreditarea a circa 30 de cetăţeni...177

26 mar 00:00MapamondRaportul Mueller: Rusia, pregătită pentru normalizarea relaţiilor cu SUA

Rusia ar fi fericită ca relaţiile sale cu Statele Unite ale Americii să se îmbunătăţească, a asigurat luni...168

26 mar 00:00MapamondUngaria: Premierul Viktor Orban atacă UE după suspendarea partidul său din PPE

Guvernul ungar ar putea relua campaniile media împotriva instituţiilor Uniunii Europene, a sugerat duminică premierul...187

26 mar 18:17MapamondSUA: Concluziile Raportului Mueller constată că nu a existat o înţelegere secretă între Donald Trump şi Moscova

Concluziile anchetei desfăşurate timp de aproape doi ani de echipa procurorului special Robert Mueller, descrisă în...157

26 mar 00:00MapamondTurcia: Erdogan vrea să redenumească fosta catedrală Sfânta Sofia în „moscheea Sfânta Sofia“

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit duminică despre posibilitatea redenumirii fostei catedrale patriarhale...235

Sănătate
26 mar 00:14SănătateGRIPA face victime în continuare: numărul morților a ajuns la 186!

Numărul pacienților decedați în cazul cărora specialiștii au confirmat și existența virusului gripal a ajuns la...251

25 mar 03:47SănătateActivitatea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, verificată! Cine sunt membrii comisiei!

Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării anuale a activității managerului Spitalului de Boli...1207

20 mar 00:24SănătateSorina Pintea: 'S-au făcut pași importanți pentru realizarea Spitalului Regional Constanța'

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, prezentă la Techirghiol, miercuri, 20 martie, a dat asigurări că s-au făcut...2669

19 mar 01:31SănătateProgram preventiv pentru depistarea bolilor prostatei, la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova desfășoară un program preventiv pentru locuitorii orașului și ai localităților...565

14 mar 00:00SănătateLecție de prim ajutor oftalmologic susținută de medicii de la Mrini Eye Hospital elevilor Liceului Internațional de Informatică

Mrini Eye Hospital a desfășurat miercuri, 13 martie a.c., prima acțiune în domeniul învățământului medical de...662

11 mar 00:37SănătateSemnal de alarmă: numărul MAMELOR MINORE, în creștere la Constanța!

La școală se fac ore de educație sexuală, iar internetul este plin de articole cu sfaturi pentru părinți referitor...1423

11 mar 01:17SănătateRUJEOLA – peste 100 de cazuri raportate în ultima săptămână!

Noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate, în perioada 4 – 8 martie a.c., în țara noastră, potrivit evidenței...695

9 mar 00:07SănătateAmbasada SUA investește 320.000 de dolari în reabilitarea Maternității din Medgidia

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București va investi 320.000 de dolari în reabilitarea blocului...867

7 mar 09:22SănătateConcurs pentru funcția de medic șef Clinica TBC Osteoarticular Agigea

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța scoate la concurs postul de medic șef...1048

4 mar 02:18SănătateLegea salarizării discriminează o parte din salariaţii din sistemul sanitar

O radiografie a efectelor produse de Legea Salarizării, în special în sănătate și asistență socială, arată...1739