REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Selecţionerul Loew va decide echipa Germaniei pentru preliminariile EURO 2020 de pe patul de spital

Selecţionerul Loew va decide echipa Germaniei pentru preliminariile EURO 2020 de pe patul de spital

Replica API 4 iunie 2019 | 00:00 343

Selecţionerul Joachim Loew va avea cuvântul final în privinţa echipei naţionale de fotbal a Germaniei pentru meciurile de calificare la EURO 2020 chiar dacă se află în spital, a precizat luni secundul său, Marcus Sorg, potrivit dpa.

''Loew va avea ultimul cuvânt în privinţa echipei pentru următoarele două meciuri, cu Belarus, la Borisov, sâmbătă, şi cu Estonia, la Mainz, trei zile mai târziu'', a menţionat Sorg, care se ocupă de pregătirea selecţionatei în lipsa antrenorului principal.

Sorg (53 ani) a spus că se află în contact permanent cu Loew prin telefon şi că este încrezător în modul în care îşi antrenează jucătorii.

''Cunosc toate tehnicile, îl cunosc pe fiecare jucător în parte, mă simt sigur şi încrezător'', a subliniat secundul lui Loew.

Săptămâna trecută, Joachim Loew a fost spitalizat în urma unui accident suferit în timpul unei activităţi sportive care i-a afectat o arteră, având nevoie de tratament şi îngrijiri medicale.

Reprezentativa Germaniei doreşte să îşi refacă reputaţia după dezastrul de la Cupa Mondială 2018, unde a fost eliminată din faza grupelor, precum şi după surprinzătoarea retrogradare în grupa a doua valorică a Ligii Naţiunilor.

Nationalmannschaft ocupă locul al treilea în Grupa C a preliminariilor EURO 2020, cu 3 puncte, lider fiind Irlanda de Nord cu 6 puncte, însă cu un meci în plus.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bine ca nu s-a accidentat la mana aia cu care se scarpina la oua si apoi si-o ducea la nas!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614