REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Semafoarele din Constanţa nu funcţionează din cauza Enel şi a meşterilor din categoria "Dorel"

Semafoarele din Constanţa nu funcţionează din cauza Enel şi a meşterilor din categoria "Dorel"

Replica API 2 octombrie 2012 | 00:00 221

Ce explicaţii ne dă Poliţia Locală pentru nervii din trafic:

Ce explicaţii ne dă Poliţia Locală pentru nervii din trafic:

Oamenii legii elucidează misterul legat de semafoarele din Constanţa, care funcţionează şi nu prea. Potrivit acestora, totul este prins într-o horă vicioasă, din care fac parte fluctuaţiile de curent electric dar şi meşterii din categoria "Dorel". Una din problemele semnalate zilele trecute a fost legată de zona Gării, unde un semafor nu a vrut să funcţioneze şi pace.

Problema semafoarelor din intersecţii, care funcţionează după bunul plac, pe sistemul o zi da, două ba, este actuală pe ordinea de zi a urbei. Nu de puţine ori traficul s-a desfăşurat într-un mod haotic, spre disperarea participanţilor la trafic, care susţin că este un adevărat test pentru rezistenţa elasticităţii nervilor. Chiar zilele trecute, unul dintre semafoarele din zona Gării s-a încadrat în această categorie, defecţiunile de scurtă durată fiind destul de dese. Conducerea Poliţiei Rutiere afirmă că problema este una neplăcută, însă remedierea nu ţine de ea. "Este o situaţie neplăcută şi nu foarte convenabilă, însă este de apartenenţa Primăriei, dar şi a Poliţiei Locale", a declarat, pentru "Replica", Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa. Contactat pentru a lămuri situaţia de faţă şi pentru a elucida misterul defecţiunilor mult prea dese, şeful Poliţiei Locale, Daniel Bratu, a spus că este conştient de cele date, însă o soluţie imediată nu există, întrucât totul este prins într-un cerc vicios. "Cunosc situaţia, nu este convenabilă pentru nimeni, dar nu prea avem ce face. Atât timp cât vor exista pene şi fluctuaţii de curent, ne vom confrunta cu această problemă. Noi nu putem decât să trimitem echipaje la faţa locului pentru a ajuta la fluidizarea traficului", a spus Bratu. În plus, şeful Poliţiei Locale a menţionat că sunt multe cazuri în care de vină sunt persoanele cunoscute după apelativul dintr-o celebră reclamă - "Dorel". "Sunt foarte multe cazuri când în peisaj intervine "Dorel", care sapă o groapă, dar ciupeşte şi cablul ce alimentează semaforul. Atunci durează mai mult până ce se rezolvă. Spre exemplu, acum trei luni ne-am confruntat cu un asemenea caz, în zona Pod Butelii, unde s-a tăiat şi cablul despre care vorbeam, motiv pentru care semaforul nu a funcţionat două zile", a completat Daniel Bratu. Pe partea tehnică intervine o echipă din partea Primăriei Constanţa, însă, din păcate pentru participanţii la traficul rutier, atât timp cât vor exista probleme cu furnizarea energiei electrice, semafoarele vor funcţiona după bunul plac, oamenii legii spunând că sunt legaţi de mâini şi de picioare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102