rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Semnal de alarmă tras de chirurgul constănţean Octavian Unc privind cancerul mamar

dr. Octavian Unc

Sfârșitul săptămânii trecute a adus în fața constănțenilor medici consacrați în județul nostru, dar și la nivel național, în dorința de a trage un semnal de alarmă privind două probleme de sănătate majore ale prezentului: cancerul de sân și infertilitatea. Astfel, Clubul Rotary Cetatea Tomis a organizat, sâmbătă, seminarul cu tema „Fertilitatea de cuplu și profilaxia cancerului sân”, unde invitați de seamă au fost prof. univ. dr. Octavian Unc, medic primar chirurgie, și dr. El-Najjar Usama, specialist în fertilitate și fertilizare în vitro.

În prelegerea susținută, dr. Octavian Unc a punctat faptul că, la această oră, cancerului de sân reprezintă tipul de neoplasm cel mai răspândit în țara noastră. Mii de femei sunt diagnosticate, anual, cu acest tip de cancer și, din păcate, pentru că boala este depistată târziu, se ajunge inclusiv la deces. Deși, așa cum atrag atenția medicii de fiecare dată, bolnavele de cancer la sân pot supraviețui afecțiunii și chiar pot avea o viață frumoasă și împlinită, dacă se intervine din vreme. Din păcate, însă, în țara noastră, prevenția este slab realizată.

Educația privind îngrijirea sănătății propri este deficitară, la fel cum și posibilitățile financiare pentru a realiza periodic investigații medicale care să ducă la depistarea bolii, din timp. De exemplu, statisticile arată că numai 5% dintre femeile din țara noastră și-au făcut o mamografie în ultimii doi ani. Dr. Octavian Unc a subliniat, în acest context, nevoia de a exista un program național de screening pentru depistarea cancerului mamar, prin care să fie testate în masă femeile. „Multe vieți ar fi astfel salvate”, a atras atenția specialistul constănțean.

La rândul său, în prezentarea privind infertilitatea, dr. El-Najjar Usama, specialist în fertilitate și fertilizare în vitro, a atras atenția că infertilitatea poate afecta atât femeile, cât și bărbații. Cât privește cauzele, acestea sunt multiple: vârsta partenerilor, afecțiunile medicale, dar trebuie subliniat că și stresul are un rol important. Mai puțin cunoscut este faptul că obezitatea, dar și o greutate corporală sub cea normală afectează fertilitatea și șansele de a avea copii.

Florentina BOZÎNTAN

marţi, 28 noiembrie 20172347
Comentarii
mai mult...Sănătate
22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...1738

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave591
17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor708
15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1459

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei2076
14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!633
13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...864

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia689
10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017841
8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...641

5 sep 00:55SănătateMinisterul Sănătăţii depune plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente679
6 sep 16:24SănătateFuncția de manager la Sanatoriul Techirghiol, scoasă la concurs2173
Vremea
20.4°20° - 20.4° duminică, 23 septembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 0%
Vânt: 5.22 m/s din NNE
Presiune: 1031.26 milibari

Loto
6/4941415233447
5/4061823384016
joker222427394017
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 sep 00:00SportLiga I: FCSB - Dunărea Călăraşi 2 - 0

FCSB a învins-o pe Dunărea Călăraşi cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, la Voluntari,...140

24 sep 01:00SportClaudiu Niculescu, noul antrenor al echipei Dinamo

Fostul atacant Claudiu Niculescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo...181

24 sep 00:57SportUmilință totală pentru Basel! A pierdut în campionatul pe care îl domina autoritar cu 7-1

Basel, formația care a dominat ca nimeni alta fotbalul elvețian în ultimele două decenii, a suferit o umilință...215

24 sep 00:59SportTenis: Dominic Thiem a câştigat turneul ATP de la Sankt Petersburg

Turneul ATP de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 1.175.190 dolari, s-a încheiat cu victoria tenismanului...119

Local
24 sep 01:14LocalNu uitaţi! Urmează 3 zile fără apă caldă!

Electrocentrale Constanța S.A. informează consumatorii că va efectua revizia anuală a instalației de producere și...2621

24 sep 01:12LocalBărbat strivit de mașină la Ovidiu!

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină la Ovidiu, pe strada Trandafirului, după ce au fost alertați...3856

24 sep 01:18LocalMii de acțiuni și intervenții ale polițiștilor

Polițiștii au intervenit, în cursul zilei de sâmbătă, la peste 3.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112....392

24 sep 01:06LocalZeci de kilograme de droguri și sume de bani, confiscate de polițiști

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 96 de percheziţii, pentru...679

24 sep 01:20LocalSe va moderniza Casa de Cultură ‘Carsium’ din orașul Hârșova

Veste bună pentru hârșoveni! A fost semnat contractul de finanțare ce are în vedere modernizarea și dotarea Casei...433

24 sep 01:20LocalCa să nu se plictisească. Primăria Constanța organizează concurs de table pentru pensionari

Cât e ziua de lungă, pensionarii Constanței își trăiesc bătrânețea la cluburile amenajate de primărie. Pentru...1175

24 sep 01:15LocalFOTO! Campania ‘Verde la educație pentru circulație ‘ în Constanța

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au fost prezenți în data de 22 septembrie a.c., începând cu...392

24 sep 01:13LocalTronson al bulevardului Tomis intră în reabilitare

Atenţie! Porțiunea dintre străzile Farului și Poporului va intra în reabilitare în vederea asfaltării, luni și...504

24 sep 01:04LocalBărbat rănit ușor în urma unui accident rutier

În data de 22 septembrie a.c., ora 07.30, un bărbat de 28 ani care se afla la volanul unui autoturism Mercedes, pe DN...612

24 sep 00:58LocalINCONȘTIENȚĂ! Trei minori au făcut praf o mașină. Unul dintre puști este în comă

Teribilism! Un minor în vârstă de 17 ani a luat maşina părinţilor şi a plecat în plimbare, având alături de el...4682

Politică
24 sep 01:13PoliticăGabriel Oprea revine în forţă: Anunţ despre noi proiecte alături de sindicalişti

Fostul vicepremier Gabriel Oprea anunţă o nouă colaborare cu sindicaliştii din Ministerul de Interne şi din...326

24 sep 01:09PoliticăPNL renunţă la strategia de neagresiune faţă de USR: 'Sunt semnături de persoane decedate, după modelul Dragnea'

Cazul controversat al semnăturilor strânse de USR în campania Fără Penali la Arad aprinde fitilul bătăliei dintre...215

24 sep 01:21PoliticăMinisterul Finanțelor vine cu SUPER VEȘTI - 5.000 de noi locuri de muncă în România

Ministerul Finanţelor a anunţat, duminică, că au fost depuse 32 de cereri pentru investiţii, în baza schemei de...280

24 sep 01:09PoliticăDe ”Ziua Mondială a Curățeniei”, femeile din ALDE Constanţa au făcut ordine în parcul de la Gară

În fiecare an, la 23 septembrie, se sărbătorește "Ziua Mondială a Curățeniei ", ce are ca scop conștientizarea...812

24 sep 01:09PoliticăS-a CONVOCAT! Când are loc prima confruntare dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea după CEx-ul exploziv de vineri

Luni, va avea loc ședința Biroului Politic Național al PSD, ședință la care Liviu Dragnea și Gabriela Firea vor...259

24 sep 01:22PoliticăToni Greblă, REACȚIE FULGER la URMĂRIREA lui Valer Dorneanu de către #rezist

Fostul judecător al CCR, Toni Greblă, a declarat, duminică pentru MEDIAFAX, că organele de ordine ar trebui să ia...662

24 sep 01:08PoliticăProtestatarii #rezist l-au URMĂRIT și CERTAT pe președintele CCR, până acasă

Un filmuleț postat pe Facebook îi arată pe câțiva protestatari #rezist, printre care Cristian Dide și Marin...367

24 sep 01:07PoliticăTraian Băsescu este revoltat: 'Opoziția pare a face un blat rușinos cu PSD'

Fostul președinte Traian Băsescu este de-a dreptul indignat de ceea ce încearcă să facă opoziția, PNL și USR,...342

24 sep 00:59PoliticăCine a cerut în şedinţa PSD excluderea Gabrielei Firea!

Surprinzător cine a cerut, în şedinţa CEx a PSD, eliminarea Gabrielei Firea din toate funcţiile de la partid! Cel...638

24 sep 00:58PoliticăVeşti proaste pentru năvodăreni: Creşte preţul la gigacalorie!

Veşti proaste pentru locuitorii oraşului Năvodari! Confruntaţi cu problema furnizării agentului termic - în sensul...3024

Monden
24 sep 17:29MondenCezar Ouatu, concurent la „X Factor” în Marea Britanie. Artistul a ridicat juriul în picioare

Surpriză pe scena „X Factor” din Marea Britanie. Cezar Ouatu a venit la audiții și a reușit să ridice juriul...92

24 sep 00:00MondenEduard Malareu, Ed Sheeran de pe scena de la Vocea României. A interpretat piesa „Perfect”

Eduard Malareu, un tânăr din Chișinău, a cântat piesa „Perfect” a artistului britanic Ed Sheeran, la audițiile...82

24 sep 00:00MondenNarcisa Suciu vrea să se întoarcă în România. Soțul ei finlandez e de acord

De mai bine de 8 ani, Narcisa Suciu locuiește în Finlanda, cu soțul și cu fiica ei. A prins drag de ținutul nordic,...103

24 sep 00:00MondenDorian Popa va prezenta “Xtra Night Show”, alături de Dan Capatos și Cătălin Bordea

Dan Capatos va avea un nou co-prezentator la „Xtra Night Show”, începând de luni, 24 septembrie, de la ora 23.00,...84

24 sep 00:00MondenAmalia și noua iubită a lui Ilie Năstase au dat nas în nas la un eveniment organizat de Nadia Comăneci

Ilie Năstase și actuala iubită, Ioana Simion nu se mai ascund. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și...98

24 sep 00:00MondenRihanna, numită oficial ambasadoare a statului Barbados

Rihanna a fost numită oficial ambasadoare a Barbados, ţara sa de origine, de către guvernul din acest mic stat...86

24 sep 00:00MondenFostul iubit al Mădălinei Ghenea și-a pus manechinele să defileze aproape dezbrăcate la show-ul de modă de la Milano

Philipp Plein și-a prezentat pe 22 septembrie noua colecție în cadrul show-ului de modă de la Milano. Designerul...91

24 sep 00:00MondenElton John a câştigat un proces intentat pentru defăimare publicaţiei The Sun

Cântăreţul Elton John a câştigat un proces intentat pentru defăimare grupului media care deţine publicaţia The...90

24 sep 00:00MondenDanny de Vito, recompensat cu premiul Donostia la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian

Celebrul actor american Danny de Vito le-a dedicat fanilor săi premiul Donostia pentru întreaga sa carieră, acordat...86

24 sep 00:00MondenRobert Redford nu mai vrea să vorbească despre retragerea din activitatea de actor

La mai puţin de o lună după ce a anunţat sfârşitul carierei sale de actor, Robert Redford a revenit asupra...85

Mapamond
24 sep 00:00MapamondRusia: 3.000 de manifestanţi la Moscova împotriva reformei pensiilor

Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Moscova împotriva proiectului nepopular al guvernului de a...91

24 sep 00:00MapamondMarea Britanie: Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, se opune organizării unui nou referendum privind Brexit-ul

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, s-a declarat...91

24 sep 00:00MapamondPanama anunţă că va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2

Panama a anunţat sâmbătă că-şi va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2, după o măsură...95

24 sep 00:00MapamondSUA: Angajaţi ai Google au vrut să contracareze ordinul antiimigraţie al lui Trump prin modificarea rezultatelor căutărilor

Angajaţi ai Google au discutat strategii pentru a contracara ordinul executiv în domeniul imigraţiei semnat de...92

24 sep 00:00MapamondPreşedintele Ucrainei a dat în judecată BBC pentru calomnie

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a atacat în justiţie postul BBC pentru calomnie, în urma unui articol în...95

24 sep 00:00MapamondElveţia: 20.000 de participanţi la o manifestaţie pentru egalitatea salarială între bărbaţi şi femei

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berna pentru a cere egalitate salarială între bărbaţi şi...86

24 sep 00:00MapamondPolonia: Manifestaţie a bugetarilor pentru a cere majorarea salariilor

Mii de angajaţi ai sistemului public, în special profesori, au manifestat sâmbătă la Varşovia pentru a cere...93

24 sep 00:00MapamondOlanda: Patru persoane au murit într-un incendiu, inclusiv doi copii

Patru persoane, între care doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la o locuinţă din Papendrecht, în...83

24 sep 00:00MapamondAfganistan: Nouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă la un punct de control în nordul ţării

Nouă copii au fost ucişi în explozia unei bombe în provincia afgană Faryab, în nordul ţării, transmite...88

24 sep 00:00MapamondUn jurnalist a fost ucis în sudul Mexicului, al nouălea în acest an

Un jurnalist al cotidianului El Heraldo de Chiapas a fost asasinat vineri în statul Chiapas din sudul Mexicului, a...87