Semne care ne arată că trebuie să vizităm oftalmologul
Semne care ne arată că trebuie să vizităm oftalmologul și principalele afecțiuni oculare ce apar la adulți. Cum putem preveni sau trata anumite boli de ochi.
La un moment dat, cu toții remarcăm că nu mai avem chiar privirea aia de vultur, așa cum era pe vremuri… Cu înaintarea în vârstă, scade și vederea iar cititul fără ochelari pare istorie.
Dar nu în toate cazurile este vorba despre deteriorarea vederii din cauza vârstei. În unele cazuri pot fi afecțiuni grave, trebuie să știm despre ce este vorba și să mergem la doctor urgent.
Iată care sunt principalele probleme ce pot apărea la adulți când vine vorba de ochi.
Cataracta
Această afecțiune se manifestă prin apariţia unei zone încețoșate în câmpul vizual. Aceasta se dezvoltă lent, de obicei la ambii ochi, în special după vârsta de 55 de ani.
Sunt însă și cazuri de pacienți mai tineri diagnosticați cu această afecțiune oculară.
Care sunt principalele semne? În acest caz, culorile sunt mai pale/şterse sau poate fi dificil să vedeţi clar pe timp de noapte.
Glaucomul
Glaucomul reprezintă o afecțiune oculară bilaterală cronică caracterizată prin distructia progresivă a fibrelor nervului optic care transmite informațiile de la nivel vizual la creier.
În evoluția bolii apare o restrângere a câmpului vizual periferic și în timp se poate ajunge la pierderea totală a vederii.
Boală poate fi asimptomatică pentru o mare parte din evoluție, pacientul sesizând scăderea acuității vizuale periferice în fazele avansate ale glaucomului.
Atunci când apar, manifestările sunt percepute sub formă de vedere încețoșată sau prezența unor halouri în jurul punctelor luminoase la nivelul ambilor ochi.
Inflamaţia
Ţesutul ochilor se poate umfla din diverse motive. Virusul herpetic poate migra către ochi. De asemenea, inflamaţia şi infecţia ochilor poate apărea şi la persoanele care poartă lentile de contact, dacă dorm cu acestea sau dacă nu le curăţă corespunzător.
Bolile autoimune (atacarea propriilor ţesuturi) pot determina apariţia afecţiunilor oculare. Printre acestea se numără psoriazisul, boala inflamatorie intestinală şi artrita reumatoidă.
Diabetul
Atunci când nivelul zaharului din sânge nu este bine controlat, lichidele se pot acumula la nivelul ochilor, cauzând umflarea lor. Acest lucru apare înainte de a primi diagnosticul de diabet sau dacă începeţi tratamentul cu insulină.
Odată cu revenirea la normal a nivelului de zahăr din sânge, şi vederea ar trebui să se amelioreze. Persoanele care suferă de diabet sunt mai predispuse la anumite complicaţii oculare, precum retinopatia diabetică sau alte afecţiuni, scrie doctorulzilei.ro.

Organismul trimite întotdeauna semnale către orice problemă de sănătate, totuși, unele trec neobservate. Potrivit...329
Pilotul Cezar Osiceanu a explicat care este alimentația corectă a pasagerului înainte de zbor. „Haideți să vorbim...279
”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...235
Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...353


ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 2.36 m/s
Presiune: 1007 milibari

Echipa CS Universitatea Craiova a învins duminică, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a...302
David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie...448
România a obţinut medalia de aur la proba de sărituri de la Campionatul European desfăşurat la Munchen, în...694
Duminică, 14 august, a fost organizată o conferință de presă în vederea partidei de fotbal pe care echipa Farul...482


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 14 august, în Cogealac, acolo unde a...1075
Duminică, 14 august, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la...3703
Se strică vremea, la Constanța! Meteorologii din cadrul Centrului de Meteorologie Dobrogea vin cu vești nu foarte...1115
Cadrele medicale au fost solicitate în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., să intervină în stațiunea Eforie...766
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...550
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine...438
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că...904
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...523
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3590
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2859
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5383
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4189
Se spune despre Paris că este capitala romanticilor, însă acest lucru nu este valabil și pentru cei doi artiști,...380
Vestea că actrița Anne Heche a făcut un accident fatal a generat un val de mâhnire printre fani și apropiați...479
Festivalul UNTOLD a ajuns între 4 şi 7 august pe ecranele comunităţii TikTok din toată lumea, iar sute de mii de...204
O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara...211
Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...210
Familiile victimelor atentatului de la Jocurile Olimpice de la München vor boicota comemorările de anul acesta din...268
Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...206
Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise vineri într-un atac armat în Muntengru, iar alte şase au...216
”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...235
Semințele de pepene sunt benefice organismului nostru. Acestea oferă un raport de proteine și minerale ce pot fi...280
Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...353
Un alt tip de cafea care ne dă energie, este gustoasă şi sănătoasă este invenţia unui medic nutriţionist român,...275