REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Senat: Medicii de familie, incluşi în categoriile de personal sanitar care primesc stimulent de risc în contextul pandemiei

Senat: Medicii de familie, incluşi în categoriile de personal sanitar care primesc stimulent de risc în contextul pandemiei

Replica API 4 iunie 2020 | 00:00 1095

Stimulentul de risc de 2.500 de lei brut lunar se acordă tuturor medicilor de familie, pe perioada stării de urgenţă, a decis miercuri plenul Senatului prin adoptarea cu amendamente a OUG 64/2020 care modifică OUG 43/2020 referitoare la măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului, scrie Agerpres.

Comisia de sănătate a acordat OUG 64/2020 raport de admitere cu amendamente, raport însuşit miercuri de plen.

Prin OUG 64/2020 se prevede acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună şi pentru alte categorii de personal din sistemul sanitar, în afară de cele prevăzute de OUG 43/2020, întrucât şi acestea sunt implicate în acţiunile cu risc ridicat de îmbolnăvire cu COVID-19.

Lista personalului care beneficiază de stimulent de risc se stabileşte prin decizia conducătorului unităţi angajatoare pentru activitatea desfăşurată în cadrul unităţii inclusiv pentru activitatea desfăşurată în condiţiile legii într-un un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.

Categoriile de personal care beneficiază de stimulent stabilite prin OUG 43/2020 sunt medicii, personalul medical sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19.

"Ministerul Sănătăţii a constatat că limitarea aplicării acestei măsuri la categoriile de personal enumerate este de natură a crea inechităţi sociale în rândul altor categorii de personal care în aceeaşi măsură este supusă riscului de infectare", se arată în expunerea de motive a OUG 64/2020.

Printre categoriile vizate de OUG 64/2020 pentru a beneficia de stimulentul financiar se numără personalul care furnizează servicii de asistenţă medicală comunitară, personalul din cadrul Direcţiilor de sănătate publică implicat în activităţi de recoltare pentru testare SARS-COV 2, verificare şi evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră, personalul din reţeaua de medicină legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiei pacienţilor decedaţi de COVID-19, personalul din cadrul Direcţiilor sanitar-veterinare direct implicate în activităţi de testare şi diagnosticare a SARS-COV2, personalul militar şi civil din cadrul structurilor MAPN care execută activităţi similare celor menţionate la categoriile anterioare.

Şedinţa plenului Senatului de miercuri s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, de aproximativ 30 parlamentari, majoritatea lucrând de la distanţă.

OUG 64/2020 pentru completarea art. 8 din OUG 43/2020 referitoare la aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, va fi dezbătută şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta nu este corect,pentru ca medici de famile nu au tratat oameni nici macar de o raceala de frica COVIDului,deci ei s-au folosit de criza asta si acum sunt recompensati pentru ca in ciuda coronavirusului ei si-au desfasurat activitatea cu si mai multa consticiozitate ca inainte de pandemia asta. Or mai fi si doctori merituosi dar nu sunt nici 25%,dar asa sunt parlamentari romani,ei au dat mereu legi la gramada,ca si in cazul pensionarilor,cand au marit pensiile le-au marit pe toate cu acelasi procet marind si diferenta dintre pensionari saraci si cei bogati.
2
1
Nu numai medicii de familie nu merita, stimulentul de risc, nici personalul din spitale unde au fost pacienti, chipurile confirmati cu covid , nu- l merita. Intrebati pacientii care au fost internati si nu au fost nici macar bagati in seama de cei care ,, luptau cu covidul". Mi se face greata.....
2
0
adevarat total ce a comentat dl cuc . au refuzat sa vina acasa pe motiv ca n au echipament , au refuzat sa dea documente oficiale pe motiv ca bolnavii trebuie dusi la spital can spitalele nu primeau pacienti fiind blocate cu virusul . samd ...nu merita nici un stimulent
3
0
Astai chiar culmea Medicii de fam ilie nici nu au vrut sa auda de pacienti S au spalat pe maini rapid trimitandu i la plimbare AS vrea sa stiu cati pacienti au vazut un medic de familie ????? Era chiar ridicol cum dadeau foi printre usi .NIci las telefon nu raspundeau ca le era frica sa nu fie virusul pe fir
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614