REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Senatorii au votat pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate

Senatorii au votat pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate

Replica API 31 martie 2020 | 00:00 949

Senatorii au dat vot favorabil, marţi, într-o şedinţă de plen online, proiectului de lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate.

S-au înregistrat 79 de voturi "pentru", 39 "împotrivă" şi 12 abţineri.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege.

Proiectul prevede că la preţurile de livrare ale producătorului, adaosul maxim pentru întreg lanţul de distribuţie şi vânzare cu amănuntul va fi de maxim 10% pe toată perioada stării de urgenţă şi pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data instaurării stării de urgenţă.

"Se plafonează preţurile la raft ale medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi alte asemenea, prevăzute de legislaţia în vigoare, după cum urmează: la costul de producţie, adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost, iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. 3 în Legea concurenţei nr 21/1996 republicată cu modificările şi completările ulterioare", se arată în proiectul iniţiat de grupul parlamentar al PSD.

De asemenea, se plafonează preţurile la raft ale alimentelor care fac parte din coşul minim de consum, după cum urmează: la costul de producţie, adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost, iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă începând de la 5 milioane de lei, dar nu mai mult de 4% din cifra de afaceri.

Legea se aplică pe întreaga perioadă a decretării stării de urgenţă, cât şi 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Senatorul PSD Florian Bodog a argumentat că iniţiativa legislativă este necesară în contextul pandemiei de coronavirus şi decretării stării de de urgenţă nu doar pe teritoriul României.

"În România, preţurile au crescut de la o zi la alta, motiv pentru care am considerat necesar că trebuie să prevenim comportamentele comerciale incorecte sau chiar ilegale (...), practic, oferind posiblitatea tuturor consumatorilor care sunt afectaţi de a avea acces la medicamente, la produsele de bază', a spus Bodog.

Senatorul USR Silvia Dinică a susţinut însă că există o prevedere în vigoare care specifică clar că pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale precum situaţiile de criză, guvernul poate dispune măsuri cu caracter temportar pentru blocarea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora.

"Acest alineat a fost aplicat şi avem exemplul Ordonanţei militare nr. 4, la articolul 8. (...). Plafonul de 10% este arbitrar, nu are nicio justificare. (...) Avem soluţii pentru a limita aceste creşteri de preţuri, să nu apelăm la o soluţie artificială', a arătat Silvia Dinică, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Foarte bine,pentru ca majoritatea oamenilor de afaceri din Romania sunt speculanti fara scrupule care altfel ar fi pus majorarea preturilor pe legea cereri si a ofertei cu toate ca in tara este decretata starea de urgenta.
0
0
Este prea tarziu....
0
0
Bravo. Foarte bine.
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218