Senatorul Brăiloiu: „Unde este România lucrului bine făcut?”

Senatorul Tit-Liviu Brăiloiu a făcut o declarație politică în cadrul ședinței din data de 4 aprilie. El a punctat mai multe aspecte și și-a intitulat declarația „Ecce homo”.

Iată ce a punctat senatorul:

„Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Întrucât o bună parte dintre dumneavoastră sunteți juriști, dar adresându-mă în egală măsură tuturor celorlalți colegi din Senat, indiferent de profesie, doresc să precizez faptul că în Teoria generală a dreptului, materie care se predă în toate facultățile de drept din lume, încă din primul an, se argumentează pe larg coexistența normelor de drept cu principiile privind înțelegerea și aplicarea lor în practica vieții sociale.

Unul dintre principiile pe care îl evoc, și care mi-a venit în minte pe timpul ședinței solemne a Parlamentului din data de 27 martie a.c., este acela conform căruia Nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoașterea legii). Printr-o firească extensie, în România, apreciez că nimeni nu poate invoca necunoașterea Constituției, mai ales când Legea fundamentală, la art.80 alin.(1), se referă imperativ la însuși rolul de căpătâi al primului om în stat: „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.” Cu toate acestea, domnul președinte nu a onorat cu prezența ședința solemnă, expediind doar un mesaj stereotip, alegând astfel să nu fie în pas cu istoria.

Apreciez și argumentez că o astfel de interpretare a principiului clasic invocat, respectiv a textului constituțional, nu este nici exagerată, nici tendențioasă ori de rea credință în condițiile în care însuși „marele absent”, de la volanul celui mai nou prototip Rolls-Royce prezentat la SIAB, s-a exprimat în sensul că Declarația adoptată în cinstea aniversării a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, inclusiv declarațiile reprezentanților partidelor parlamentare ar fi de genul „discursurilor bombastice, într-un ton populist.”

Considerând, în mod firesc, că ședința solemnă a Parlamentului României nu a fost organizată la nivel de agapă, la care unele aprecieri mai pot fi trecute cu vederea, domnul președinte fie nu are proprietatea termenilor, fie primește cu ușurință sfaturi păguboase de la consilieri obtuzi, fără să le treacă prin filtrul propriei culturi, fie chiar discreditează în mod direct organul reprezentativ suprem al poporului care l-a ales.

O asemenea atitudine față de ședința solemnă a Parlamentului, cu privire la care au relatat pe larg agenții internaționale de presă și cotidiane de prestigiu, precum și nonșalanța cu care domnul președinte a discutat a doua zi la SIAB cu dealerii inclusiv despre problema pieselor de schimb și a subansamblelor auto, pe bună dreptate mă determină să mă întreb: după trei ani de președinție, cum s-a concretizat strategia „pas cu pas”? Unde este „România lucrului bine făcut”? Și mai ales, cum ne arată domnia-sa „România educată”?

Deși nu mă interesează viitorul politic al domnului Klaus Iohannis, ci prezentul și viitorul european al țării mele, totuși, în context, pentru că sunt voci care susțin că domnia-sa acordă atenție posibilității de a accede într-o înaltă funcție la nivelul UE, țin să precizez că grija „pașilor politici” față de anumite sensibilități internaționale nu are nimic de-a face cu teama ridicolă că respectul față de istoria națională, față de sentimentele românilor oprimați și rezistenți la rusificare de atâtea zeci de ani ar putea însemna vreo cât de mică atingere a tratatelor încheiate de România cu Uniunea Europeană și NATO, așa cum declară ritos o seamă de „analiști politici” și ziariști obedienți.

Având în vedere toate cele relatate, înclin să cred că înainte de a face declarațiile necontrolate la adresa desfășurării ședinței solemne a Parlamentului, domnul președinte a lecturat cu atenție un „articol-manifest” al resortului propagandistic năimit pe negație și defăimare, conform căruia Declarația adoptată este „o formă de tembelism politic extrem”, iar unirea ar fi „revizionism la granița de Est” !

O definiție și o abordare teoretică a tembelismului ar fi de prisos și ar jigni cultura și elevația membrilor Senatului, dar câteva probe concrete de adevărat tembelism, pe care propaganda defăimătoare le ridică la rang de principiu, ar putea fi edificatoare.

În contextul dat, o probă concretă de tembelism o reprezintă meschinăria uriașă și boicotul presei aservite față de evenimentul național din 27 martie; tembelism este să-ți ignori trecutul istoric onorant și personalitățile care l-au fundamentat; tembelism este să afirmi că procesul istoric firesc al întregirii țării înseamnă revizionism; tembelism este să afirmi că cele două decenii de administrație românească au reprezentat „experiențe proaste”, în condițiile în care, de fapt, Basarabia a recuperat, în tot ceea ce înseamnă civilizație spirituală și materială, un secol de oprimare și primitivism rusesc etc.

Cu alte cuvinte, analizând contextul geopolitic și geostrategic al zonei în care ne aflăm și în care a fost organizată ședința solemnă a Parlamentului din 27 martie, am putea conchide că românii nu au nevoie de dușmani din afară. Ei au destui dușmani înăuntru.

Această constatare a și stat la baza titlului declarației politice de astăzi”, a punctat Tit-Liviu Brăiloiu.