REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Senatorul Moga a găsit soluţia PSD să descongestioneze traficul spre Mamaia, prin Poiana

Senatorul Moga a găsit soluţia PSD să descongestioneze traficul spre Mamaia, prin Poiana

Replica API 7 ianuarie 2014 | 00:00 602

Proiect înmânat lui Şova

Proiect înmânat lui Şova

Turiştii care vin la mare, spre staţiunea Mamaia, ar putea avea încă o variantă de drum. În prezent, traficul turistic spre staţiunea Mamaia se desfăşoară de pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa pe A4 (varianta ocolitoare a municipiului Constanţa) până în oraşul Ovidiu şi apoi pe drumul naţional 2A, până la intrarea în Constanţa, la intersecţia cu bulevardul Aurel Vlaicu sau prin tranzitarea Constanţei, cu ieşire de pe varianta Constanţei prin nodul rutier DN3. Noul drum, propus de senatorul Nicolae Moga, ar urma să fie cel mai scurt şi rapid pentru descărcarea traficului turistic de pe varianta Constanţei, prin nodul rutier Poiana, spre staţiunea Mamaia.

Conform unui plan înmânat de senatorul PSD Nicolae Moga ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, "urmare a activităţii desfăşurate în colegiul uninominal 2 şi a discuţiilor cu autorităţile locale, a rezultat necesitatea realizării cu prioritate a drumului pentru descărcarea traficului turistic de pe varianta Constanţei prin nodul rutier Poiana, spre staţiunea Mamaia". Drumul ar urma să aibă o lungime totală de 3,7 kilometri. Senatorul Moga a înmânat ministrului nu doar solicitarea privind realizarea acestui drum, ci şi o notă de prezentare a obiectivului, în care se menţionează că "traseul drumului are ca punct de pornire nodul rutier Poiana, în vecinătatea localităţii Poiana şi se dezvoltă către est urmând traseul drumului comunal DC 89 spre DN 3C şi traseul străzii Amsterdam spre DN 2A, având ca punct final cartierul Palazu Mare. Traseul între drumurile naţionale DN 3c şi DN 2A intersectează calea ferată Constanţa - Ovidiu". Condiţiile de relief permit adoptarea unei viteze de 100 km/h, cât şi realizarea unui drum cu următorii parametri: parte carosabilă cu două benzi de circulaţie pe sens (2 x 7.0 m), benzi de siguranţă (2 x 1.0 m), zonă mediană (1.0 m), se mai arată în nota de prezentare. Pe parcursul său, drumul ar urma să se intersecteze cu DC 89, punct de plecare din autostrada A4 (nod rutier în curs de execuţie în cadrul proectului de proiectare şi execuţie varianta ocolitoare a Constanţei), DN 3C (intersecţie cu sens giratoriu cu trei benzi de circulaţie centrale), calea ferată Constanţa - Ovidiu (pasaj suprateran), Palazu Mare DN 2A (intersecţie cu sens giratoriu cu trei benzi de circulaţie centrale cu benzi colectoare / de distribuţie). În prezentarea proiectului sunt menţionate şi soluţii privind materialul care ar urma să fie folosit (straturi asfaltice etc.), dar şi dotările aferente unei astfel de investiţii: garduri, parapeţi, marcaje şi semnalizări etc. În legătură cu pasajul suprateran peste calea ferată de la km 3+150, menţionat mai-sus, în proiect este sugerată o construcţie cu trei deschideri şi lungimea de 105,20 m, cu două benzi de circulaţie pe sens şi trotuare pietonale. Valoarea estimată a lucrărilor: 24.586.500 de lei, cu menţiunea că "proiectul poate fi implementat printr-un contract de tip Proiectare şi Execuţie, cunoscut şi sub denumirea Yellow Book", în cadrul căruia "contractorul poate modifica, perfecţiona şi îmbunătăţi proiectul", se arată în nota de prezentare a obiectivului.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102