REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Senatorul Nicolae Moga: "Să vedem dacă mai sunt motive să ne depunem mandatele"

Senatorul Nicolae Moga: "Să vedem dacă mai sunt motive să ne depunem mandatele"

Replica API 25 ianuarie 2012 | 00:00 136

Senatorul PSD Nicolae Moga îmbrăţişează ideea de demisie din Parlament, avansată de colegii liberali. "Moare lumea de foame. Cu ăştia (guvernanţii- n.r.) nu facem nimic", a spus Moga.

Tot acesta a mai spus că în cadrul Biroului Permanent al Organizaţiei judeţene a PSD parlamentarii constănţeni ai formaţiunii politice şi-au arătat disponibilitatea de a-şi depune mandatele. "Nu ne-am dat demisiile, ci doar ne-am arătat disponibili de a ne depune mandatele. Acestea nu se depun la preşedintele partidului, cum susţin liberalii că au făcut, ci la preşedintele senatului sau cel al camerei deputaţilor. Biroul Permanent va lua o decizie la următoarea întrunire, iar asta nu ţine numai de preşedinţi, ci şi de membrii biroului", a declarat, pentru "Replica", senatorul Nicolae Moga. Acesta a mai precizat că acţiunea opoziţiei s-ar putea să rămână fără obiectiv. "Să vedem dacă mai sunt motive să ne depunem mandatele. Curtea Constituţională a dat verdict negativ pe comasare, astfel că guvernul ar trebui să demisioneze pentru că şi-a asumat o lege neconstituţională. S-ar putea ca preşedintele ţării să ceară instalarea unui guvern de tehnocraţi", a mai adăugat Moga.

A.A., F.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614