REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Seniorii Mangaliei, premiaţi de municipalitate

Seniorii Mangaliei, premiaţi de municipalitate

Replica API 23 ianuarie 2017 | 02:30 581

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a recompensat, joi, 19 ianuarie, vârstnicii oraşului, care au împlinit în luna decembrie, 70, 75, 80, 85 şi 90 de ani, precum şi 50 de ani de la căsătorie. În cadrul ceremoniei care a avut loc la Clubul Nautic din Portul Turistic, edilul a premiat zeci de persoane, cărora le-a oferit recompense financiare, diplome de onoare şi buchete de flori. Cu această ocazie, primarul le-a urat tuturor sărbătoriţilor multă sănătate şi un călduros “La Mulţi Ani!” Totodată, edilul a discutat cu sărbătoriţii despre proiectele în derulare şi intenţiile municipalităţii pentru perioada următoare. “Anul acesta, ne dorim ca, în Cartierul de case, să pavăm trotuarele şi intenţionăm să acordăm subvenţie pentru căldură şi pentru cetăţenii din Colonişti. Un alt proiect în lucru se referă la mărirea plafonului pentru pachetele alimentare. Astfel, vor putea primi pachete cu alimente şi pensionarii care au pensie de 1000 de lei. Suntem, poate, singura localitate din ţară care acordă pachete lunar, pentru că am respectat dorinţa dumneavoastră”, a precizat edilul Radu Cristian.

În această lună, s-au bucurat de recunoştinţa autorităţilor locale 30 de persoane, care au ajuns la o vârstă respectabilă. Dintre acestea, 14 persoane au împlinit 70 de ani, şase persoane au împlinit 75 de ani, alţi patru vârstnici au împlinit 80 de ani, iar alte două persoane felicitate au împlinit 80 de ani. Printre cei premiaţi s-au aflat şi doi nonagenari, dar şi o familie care a împlinit 50 de ani de la căsătorie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Din pacate, astia de peste 70 ani ne 'conduc' prin votul lor rosu tara... si regret ca printre ei este mama, soacra, socrul, care au 'muscat' nada celor 50 lei 'bonus' la pensie, care culmea tot eu ii voi plati prin taxe mai mari la salariu - nu ala minim. Si ce ma deranjeaza cel mai tare este ca cei 50 lei puteam sa-i dau io direct lor ca oricum le dau bani lunar... dardin pacate au fost si sunt inregimentati mental in 'rosu-permanent'
0
1
Mai dezgustatule futu ti mortii matii , treci la munca nu mai te umili ca boul. Toate putorile care nu au muncit si au pensie sub 850 de lei vin sa ia pachete , au vile , au terenuri , vin cu audi nu ati crapa dracu odata. Fac milioane cu cazarea la negru , nu stiu cum ati reusit sa nu munciti nici pe vremea lui Nea Nicu . Mosule , ia zi mai vrei sa mi futi iubita ca tu esti ospatar smecher , dai video la barul unde muncesti 3 luni pe vara ? Sau iti dau eu la miue un pachet ?
2
0
un grup de votanti pesede, la cit mai pujtini dragilor
2
1
Astia,pachetarii l-au scos primar inca o data...
1
3
V-ati batut joc cu aceste pachete.Intr-o familie ambii soti primesc pachete,iar acolo unde din pacate nu msi e in viata celalalt partener de viata daca venitul depaseste cu doi lei venitul maxim abrobat, asteapta ceva ani pana cand cl aproba un venit care sa-i permita incadrarea.Asa ca te lipsesti si ti se faca scarba sa te umilesti la usile lor.
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367