REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

SENSUL UNIC de pe bulevardul TOMIS este o decizie GREŞITĂ!

SENSUL UNIC de pe bulevardul TOMIS este o decizie GREŞITĂ!

Replica API 2 octombrie 2020 | 00:00 13024

Circulaţia pe bulevardul Tomis a devenit cu sens unic, începând cu 1 octombrie. Circulația rutieră pe acest bulevard se desfășoară astfel: două benzi cu sens unic către zona centrală, două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de intervenție, cu circulație în ambele sensuri, cu câte o bandă pentru fiecare sens de mers, dar şi piste pentru biciclete.

Cu toate că aceste modificări ar trebui să vină în ajutorul şoferilor, astfel încât să scurteze timpul de aşteptare în trafic, modificările efectuate de Primăria Constanţa, condusă de Făgădău, au adus doar nemulţumiri în rândul participanţilor la trafic. Cei mai mulţi dintre ei critică deciziile luate de către autorităţile locale şi susţin că noua administraţie, ce urmează să se instaleze la Primărie, ar trebui să ia măsuri pentru decongestionarea traficului.

“Te duci pe 4 benzi spre centru, te înghesui pe o bandă, înapoi, pe Mircea”

Mai mulţi conducători auto au declarat pentru cotidianul Replica faptul că această decizie, de modificare a circulaţiei pe bulevardul Tomis, este una greşită întrucât nu există înfrastructură rutieră pentru preluarea fluxului de maşini ce se deplasează din zona centrului vechi către nordul oraşului. “Te duci pe 4 benzi spre centru, te înghesui pe o bandă, înapoi, pe Mircea”, a declarat un şofer. Un altul a ţinut să precizeze că strada Mircea cel Bătrân o să preia cu noduri traficul excedentar, subliniind, de asemenea, că decizia Primărei a încurcat lucrurile şi mai mult. În plus, şoferii nemulţumiţi sugerează ca în schimbul acestor modificări, autorităţile locale “să pună mâna” şi să construiască pasaje subterane, parcări supraterane, dar şi noduri rutiere suspendate.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
stati linistit ca le rezolv eu pe toate
1
1
chiar dc machidonu meu, aka fagadau a facut o mare porcarie cu bulevardu, yo sunt de acord cu el. Prioritate pt biciclete, si salvarile sa stea dupa biciclete si autobuze in statii. Ha ha ha, si voi ciocu mic, ca asa se fac afaceri mari. Uite 2 benzi, numa sunt 2 benzi ,ha ha haaa
0
3
Multi "soferi" intra pe banda destinata autobuzelor, taxiurilor ambulantelor, etc. Vrei sa intri la spital in zona Euromedic te inscrii pe banda cum este semnalizat, te asiguri ca nu vine pe banda 1 nicio masina care are voie pe banda 1 si te trezesti cu smecherul in laterala masinii si tot el injura, pentru ca nu a invatat altceva!
8
2
Eu nu am permis de conducere. Dar vreau doar sa-mi bag pula in Fagabou. Multumesc.
20
2
nasterea idiotului din beidaud a fost o decizie gresita.. de acolo au plecat toate deciziile gresite
16
0
Le rezolva Mos Teaca pe toate
9
6
Babu e cunoscut in oras ca prostul de la primarie , asa a ramas, cel mai prost angajat al primariei, sau in istorie ca cel prost viceprimar, e o realizare pentru el, doar nu a ramas doar prostul familiei
20
4
Babuinul sunt, eu am hotarat asta alaturi de sotia mea Tina intr-o noapte. Voi nu aveti habar de trafic rutier, Tina sotia mea m-a invatat si pe mine ca eram pros inainte. Acum trebuie sa va obisnuiti fraierilor ca eu oricum stau in Palazu .
12
4
Cica spre centru 3 benzi....2 pentru noi, una langa bordura pentru autobuze, taxi. Dupa intersectia de la emag unde sta politia smecherii taie linia continua si devin autobuze. Noi stam la alea 2 benzi. Smecherii, machidonii o iau pe la autobuze.
14
3
Numai un bolnav psihic putea sa faca asta pe Bdul Tomis!
26
4
Auzi,auzi, Banda speciala pentru taxiuri. Te doare capul
24
4
Este RAZBUNAREA CLANULUI MAZARE-PORCstantinescu-STRUTinsly pe constanteni, pentru ca dupa 20 de ani, NU AU MAI ACCEPTAT SA FIE SCLAVII acestui CLAN ODIOS !!!
13
3
babule sa ne sugi pula
16
2
Scoateti bordurile, verdeata, tot! Nimic nu e bun si bine! Puneti lucruri "pnl-iste", ca tin mai mult! Poate faceti curat si la Confort Urban, ca e plin de analfabeti, si la piete, sau macar sa ii folositi sa va faca si voua piata, cum i-o facea lu' Nicu!!!!
9
17
Pe constanteni nu o sa ii multumeasca niciodata nimic. Si bulevarde suspendate daca face cineva, se vor gasi voci care sa spuna ca sunt prea inalte probabil. Daca nu asfaltezi, de ce nu asfaltezi, daca asfaltezi noaptea, de ce noaptea, etc... Niciodata nu o sa fim multumiti. Fim, adica si eu sunt constantean dar prea exagerati
22
23
Eu zic asa...400 lei pe luna pt parcarea di fata blocului...motiv de scandal intre vecini...
15
5
dorintele sunt pe scurt: nu stalpisori ,vrem parcari pe trotuar ,nu piste de bicilete ptr ca noi avem benveu , poate piste pentru benveu .Nu vrem parcare platita cu sms ptr ca nu avem telefoane mobile .Vrem sa alergam dupa maruntis ptr automate ...dar mai bine parcam tot langa si pe trotuar gratis .Vrem haos
29
12
Asemenea bulevarde exista in toate orasele civilizate.Zic sa ba mai gandti, oameni buni.
22
22
Nu fi prost, orasul e facut de oameni si e al oamenilor, unde vin acasa ca sa doarma, nu al samsarilor de parcari din primarie.
15
5
Nu s-a castigat nimic cu aceasta imbecilitate de sens unic...avem tot 2 benzi ca inainte spre Capitol dar nu mai avem 2 in jos spre Dacia...o prostie marca Primaria Cta....ce sa mai zic de semaforul pus de un imbecil la intersectia Mircea cu Mamaia pt trecerea de pietoni???..cand pleaca bd Mamaia spre Tomis sunt blocati de cei care au rosu care vin stanga sa intre pe Mircea de pe Mamaia dinspre Tomis....imbecili
32
9
e o decizie foarte buna, dar voi vreti sa fiti in aceias oala cu protimea! In toate orasele civilizate sunt sensuri unice, si se plateste parcarea!
24
33
In lumea civilizata toate astea se fac daca sunt utile.Fagabou si hotii din consiliul local le folosesc doar ca pretext pentru a cheltuii bani pe contracte cu neamurile lor.Adica ai intrare in centru pe 4 benzi si iesire pe 1 banda.Traficul de va aglomera in centru si mai mult. Piste de biciclisti pentru cine? Nu sunt biciclisti cat sa justifice. Toata lumea sta la bloc.Unde sa tii bicicleta?! Hotul de Fagabou si hotii din Consiliul local folosesc pretexte din astea " facere de bine". In realitate sunt niste excroci.
20
14
Le-a lasat constantenilor datorii, contracte semnate pe 20 de ani si haos in circulatie.
28
4
In cei ce se fac raspunzatori de dezastrul creat in acest oras municipiu resedita de judet. Dezastru e putin spus. Toate au fost facute sa le fie bine unora.
18
1
Este cea mai buna decizie se v-a vedea
13
25
reintroduceti cronometrele de la stopuri;cine a fost,,inteligentul,, care le-a desfiintat?
60
1
voi sunteti tampiti cu totii daca aveti impresia ca se va modifica vreun sens sau se va scoate vreun stalpisor! treburile astea trebuiau facute, ca asa e in toata lumea civilizata. chitac isi freaca mainile ca nu a trebuit sa le faca el
24
25
Tudor Vladimirescu cu Tepes Voda? Sta vreun pesedist pe acolo si il deranja? Asta au facut in ultimi 20 de ani pesedisti, ce au vrut si sa le fie lor bine. Nu conteaza ca au facut muci traficul, lor sa le fie bine
17
7
inca o Decizie nepropice, ca sa nu zic foarte proasta, pentru conducatorii auto a fost schimbarea caii de acces directe a str.LaHovari dinspre Tomis Mall catre Lapusneanu prin inchidrea scuarului de pe bvd. Mamaia.Noua cale de intoarcere este dezastru.stai la intoarcere ca nebunul,deoarece traficul dinspre bvd Tomis este foarte mare, ca sa nu mai zic ca mereu este parcat cineva langa trotuar si astfel intoarcerea dintr-o singura manevra fiind de cele mai multe ori imposibila. Schimbarea de care zic nu a fost gandita nici un pic, deoarece asa nu s-a fluidizat traficul ci doar foarte ingreunat.
18
4
Pai astia de la Confort Urban au hotarat asta. Toti directorii de acolo sunt PSD-isti si ei au luat decizia asta in locul Politiei. O mare prostie cu salvarile care pleaca de la spital si trebuie sa stea in spatele autobuzului daca este oprit in statie de exemplu. Trebuie de urgenta revenit la 2 sensuri de mers. PSD-u a facut totul singur de capul lui fara sa consulte pe nimeni.
28
5
Nimic pentru noi cetatenii
11
7
Un bulebard trebuie obligatoriu sa aiba doua sensuri. Un bulevard are cea mai mare latime dintre toate arterele de circulatie. Ne inghesuim pe stradute inguste in ambele sensuri iar un bulevard emblema pentru municipiul Constanta, este lasat cu un singur sens.
31
6
E o decizie foarte buna, asa este in tarile civilizate, sensuri unice peste tot, aloo doamna jurnalista maximiuc, mai iesiti doamna si mai departe de tomis plus, ca nu acolo este granita romaniei
21
41
Sunt doua bezi pe Tomis si doua pe Mircea , care-i problema ? Si ati uitat sa mentionati ca din intersectie de la Capitol spre Ion Ratiu nu mai sunt autobuze , au fost mutate pe Tomis ....tocmai pentru a lasa libere cele doua benzi ! Pe aici comenteaza puturosi care merg cu masina sa-si cumere tigari
24
37
pai cum plm sens unic, daca din sens opus circula autobuze si taxiuri? pai daca vine unul din alt oras si se trezeste cu taxiul in nas pe cine dati vina??? Politia rutiera unde e sa-i lumineze pe astia???
25
10
Va rugam resetati circulatia - sensurile unice - din Constanta ca in curand o luam razna!!!
34
10
Pusa parcare cu plata peste tot in centru - ca in toate celelate orase civilizatr ale omenirii- intre 8 dimineata si 4 dupa amiaza. Ia sa vezi atunci trafic lejer.
23
17
Asa ati urlat si cu strada Unirii si acum lumea este de acord ca e OK. Chitac trebuie sa optimizeze transportul in comun, sa gaseasca solutii pentru parcari mai ales in zona centrala,iar noi sa intelegem ca nicaieri in lume masinile nu se parcheaza pe trotuare si pe spatiile verzi iar pietonii sa circule pe carosabil prin trafic. Si daca trebuie sa mergem 200 de metri sa luam paine putem sa o facem si pe jos.Parerea mea !
41
24
singura rezolvare pentru traficul de pe tomis o reprezinta marirea timpului pe verde la semaforul de la Capitol. Nu era nevoie de atata investitie ca pana la urma sa se ajunga in acelasi punct mort: blocaj.
35
3
Pe banda destinata autobuzelor, vor circula si vor opri doar un minut, melteni si piztipoance, iar autobuzele le vor depasi pe banda destinata autoturismelor si uite asa vom amorti in masini, sa vedeti!!!
35
6
Eu zic sa facem cum era pe vremuri frate. Tomisul cu doua sensuri de mers fara locuri de parcare si Mircea lafel. Sa se gatuie centrul de trafic si apoi sa renunte incet incet toti cocalario si toate cordaciunile sa se mai frece cu masina degeaba pe acolo. A si bonus, fara locuri de parcare bunenteles.
22
10
Acest prostanac a facut numai ce la dus capul fara sa consulte cetatenii.
38
5
Pe Mircea, tronsonul Decebal Mamaia ar trebui interzisa parcarea si pe stanga. Sunt cateva cluburi unde parcheaza baietii si fetele care se trezesc la 11 si vin sa isi bea cafeaua. Pe Tomis, Mircea, zona City, ar trebui interzise scolile de soferi. Gunoierele si maturatoarele sa isi faca treaba seara, nu la orele aglomerate
40
1
dungi, stalpi, balize - asta-i toata Constanta
38
5
mergeti bai tata si pe jos. Va dati cu tigaile pentru o paine si-un pachet de tigari. Sa vedeti ce misto o sa fie cand veti avea si limita de viteza. Vrem nu vrem trebuie sa intram si noi in UE. Orasul asta-i balamuc.
29
23
Sa lase totul asa cum a fost inainte si sa scoata autobuzele astea babane care sunt mai late ca o banda auto. Astea nu sunt pentru orasul Constanta, care are soselele construie acum 100 de ani. La gara au pus plasticele alea, care ingreuneaza circulatia si se fac cozi pana la poarta 5.Numai cretini am avut la conducere de zici ca suntem blestemati, nu alta..
34
12
Dupa nume e clar ca esti retardat. Si eu vreau sa ti dau m..e direct, fara sa mai ocolesc putin, cum fac?
13
15
Totusi ai si Lahovari, nu doar Mircea
6
23
Ba' astia sunt nebuni,au facut Tomisul precum o sosea de mare viteza dar intr-un singur sens iar la intoarcere o sugi.Toate afacerile privatilor de la parterurile blocurilor vor falimenta ca nu are clientul loc de parcare apropiat sa opreasca.Desfiintati dreak autostrada de pe Tomis!
34
6
Multumim Gagabou pt toate lucrurile bunebpe care le-ai facut in oras! Sa iti iau neamu in pula basinos increzut care esti! Nu iti e rusine sa mai mergi pe strada? Mai bune te arunci in mare si nu te mai vede nimeni!!!
38
7
la casa de cultura cum ajung in spate la silvian cand vin pe lapusneanu ..luati as basca n par .boului care a adus modificari acolo
34
5
Din cauza taa de cretin babuin incompetent a pierdut Fagadau primaria...te a lasat cu ineptiile tale si ai pus jumate de oras in cap, lucru pe care l a decontat Fagadau la alegeri...o sa fii rastignit in piata Ovidiu cat de curand
32
4
doarme! Pai bai Encica, ia l pe Dumitru, care intre timp a uitat sa scrie procese verbale si care a fost pe strada si stie despre ce este vorba, sa ti arate orasul cioara spurcata si aroganta care esti! Pai bai piticu dreaq, ai ru dialog cu noi soferii? Bai incompetentilor, cand bagati cardul in perete, nu va speriati ca nu ati muncit deloc si au intrat 8.000- 9.000 lei? Bai jigodiilor...
25
5
Toate obstacolele plasate pe carosabil trebuie inlaturate urgent, pe cheltuiala psihopatului care a decis plasarea acestora. Pentru plata parcarii este necesara o alternativa la SMS. Nicio lege din Romania nu obliga un conducator auto sa aiba un telefon asupra lui permanent.
36
5
Deja la raja toti pensionarii si au dat demisia. Deja incepe sa miroasa a aer curat si proaspat. Sa se verifice salariipe, sporurile, deplasarile si fondurile ue
55
6
Cand urci de la Casa de Cultura spre I.G. Duca si vrei sa ajungi pe str Calugareni unde locuiesc,trebuie sa ocolesc jumatate de oras intr-un trafic super aglomerat....Sper ca noua conducere sa aduca totul la normal cum a fost,ca se circula foarte lejer.
48
6
Totul cum era inainte.
37
8

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218