REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Sepsi OSK - CFR Cluj, în sferturile Cupei României

Sepsi OSK - CFR Cluj, în sferturile Cupei României

Replica API 18 ianuarie 2019 | 00:00 411

Campioana en titre, CFR Cluj, o va înfrunta pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în cel mai interesant duel din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi la Casa Fotbalului.

Meciul se va desfăşura pe terenul echipei din Sfântu Gheorghe.

Deţinătoarea trofeului, Universitatea Craiova, va întâlni singura formaţie de eşalon inferior din această fază, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (liga a treia), în deplasare.

Celelalte partide din sferturi sunt FC Hermannstadt - FC Viitorul Constanţa şi Dunărea Călăraşi - AFC Astra Giurgiu.

Meciurile din faza sferturilor de finală ale Cupei României se vor disputa în perioada 26-28 februarie, cu începere de la ora 13,30, cu excepţia celor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF

Partidele se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul meciurile urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare.

Conform ROAF, în faza naţională a Cupei României, în toate partidele se pot efectua maximum 3 înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. În situaţia în care se vor disputa reprize de prelungiri, este permisă efectuarea a 4 înlocuiri de jucători, cu condiţia ca cea de a 4-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102