REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Serbare a copiilor autişti, organizată la Universitatea "Ovidius"

Serbare a copiilor autişti, organizată la Universitatea "Ovidius"

Replica API 19 decembrie 2012 | 00:00 276

Recuperare

Recuperare

Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele autismului se dezvoltă aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu. În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească şi nu răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale. Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială. Severitatea autismului variază. Unii au nevoie de un însoţitor în aproape toate domeniile vieţii lor cotidiene, în timp ce alţii pot fi capabili să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală. Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism. Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă. În Constanţa există un centru de zi specializat pentru copii cu autism denumit "Harap Alb". În fiecare an instituţia organizează două serbări, dintre care una în preajma Crăciunului. Marţi, 18 decembrie a.c., a avut loc în Aula Magna a Universităţii "Ovidius" o serbare de Crăciun urmată de un workshop organizată de Centrul de Zi pentru Copii cu Autism, Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe Educaţionale din cadrul Universităţii "Ovidius". "Centrul de zi pentru Copii cu Autism încheie prima perioadă de pregătire în acest an şcolar. Centrul oferă recuperare pentru 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, iar rezultatele obţinute au dus la integrarea copiilor în învăţământul de masă sau special. Nu întâmplător această manifestare se desfăşoară la Universitatea Ovidius, pentru că Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe Educaţionale este unul dintre partenerii noştri în această activitate", a declarat, pentru "Replica", Petre Dinică, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială. Trei grupe de copii cu autism au dansat, au spus poezii şi au primit cadouri de la Moş Crăciun.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218