rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Serena Williams a revenit pe terenul de tenis

Serena Williams a jucat prima dată tenis în faţa spectatorilor după naştere, la un eveniment caritabil privat din Washington, Alături de sora sa, Venus, Serena a fost vedeta evenimentului “A Family Affair”, al cărui obiectiv este să atragă atenţia asupra violenţei şi a impactului acesteia.

Serena Williams a jucat prima dată tenis în faţa spectatorilor după naştere, la un eveniment caritabil privat din Washington, Alături de sora sa, Venus, Serena a fost vedeta evenimentului “A Family Affair”, al cărui obiectiv este să atragă atenţia asupra problemei violenţei şi a impactului pe care aceasta o poate avea.

Obiectivul imediat a fost strângerea de fonduri pentru fundaţia Yetunde Price Resource Center - înfiinţată în memoria surorii celor două, ucisă în septembrie 2003 într-un schimb de focuri.

Serena a intrat la joc alături de Venus, pentru câteva minute - în condiţiile în care recent, antrenorul Patrick Mouratoglou a anunţat că este posibil ca americanca să nu poată reveni la Australian Open.

miercuri, 6 decembrie 2017524
Comentarii

00Floroiu(7 dec 08:40)
Mosul tziriac ii da doar limbi asa cum le dadea si andreei marin sau tzigancii laurette...
00Pt Mamaaa(7 dec 00:05)
La cur i-o da doar Tiriac, au semnat contract de exclusivitate. Serena i-o da oitzei la cioc.
02uiop(6 dec 18:02)
Abia astep sa i-o traga tare liderului de rahat!
13Mamaaaa(6 dec 12:11)
I-o da la cur Simonicei!
05vezi ca-ti face makidoanka(6 dec 06:59)
voodoo poate-poate mai ramane si ea 2 saptamani nr 1.
mai mult...SPSportRT
20 oct 00:00SportIanis Hagi, primul interviu după superperformanța reușită cu România U21: "Este cel mai frumos moment al carierei"

Ianis Hagi (19 ani) a fost esențial în calificarea României U21 la Campionatul European din 2019. Ajuns înapoi în...436

20 oct 00:00SportSimona Halep, desemnată cea mai bună jucătoare a anului450
20 oct 00:00SportÎncă un gest de mare campion al lui Leo Messi. Argentinianul a făcut fericiți zeci de copii care suferă de cancer389
20 oct 00:00SportDorinel Munteanu anunță sancțiuni dure după umilința cu Voluntari, 0-4: "Un căpitan de echipă reacționează altfel. Veți vedea mâine"

Concordia Chiajna a cedat categoric, scor 0-4, contra celor de la FC Voluntari. Dorinel Munteanu le transmite...519

20 oct 00:00SportFlorin Segărceanu: Simona Halep nu va suferi nicio intervenţie chirurgicală292
20 oct 00:00SportMotivul ireal pentru care Maradona nu a vrut să se întâlnească cu Vladimir Putin435
20 oct 00:00SportRaluca Olaru şi Darija Jurak au pierdut finala de dublu la Moscova

Perechea româno-croată Raluca Olaru/Darija Jurak a fost învinsă, vineri, de cuplul Alexandra Panova (Rusia)/Laura...209

20 oct 00:00SportJO 2026 - CIO a anunţat componenţa comisiei de evaluare, condusă de Octavian Morariu208
20 oct 00:00Sport''Voi încerca să mă controlez'', promite Mourinho înaintea derby-ului cu Chelsea223
20 oct 00:00SportLupte: Răzvan Pîrcălabu - Participăm la Mondiale cu 11 sportivi şi sperăm la 1-2 medalii

România participă cu 11 sportivi, 7 băieţi şi 4 fete, la ediţia 2018 a Campionatelor Mondiale de lupte (20-28...208

19 oct 00:00SportFără Simona. Zeul ban al campioanei Halep1355
19 oct 00:00SportIanis Hagi, emisiune specială la BBC: "Dumnezeule, ce talent!"1045
Vremea
19°15.9° - 19.8° duminică, 21 octombrie 2018
câțiva noriUmiditate: 100%
Vânt: 5.81 m/s din N
Presiune: 1029.49 milibari

Loto
6/49101113273234
5/4061417202331
joker101920384016
Horoscop
mai mult...Replica
21 oct 13:07ReplicaFotbalul românesc, în DOLIU! A MURIT ILIE BALACI!

Fotbalul românesc este lovit de o nouă tragedie. Ilie Balaci, marele fotbalist al Craiovei Maxima, a murit duminică,...1927

21 oct 00:00Replica'Şmecherul' din Hârşova, care-şi făcea joint la volan, SANCŢIONAT de POLIŢIE! VIDEO

Poliţiştii au şi declanşat cercetările după ce cotidianul Replica a prezentat un episod în care un tânăr s-a...3032

20 oct 18:43ReplicaTânăra care a murit într-un GROAZNIC ACCIDENT mergea să-și viziteze părinții

Tânăra din Independența care a murit, sâmbătă dimineață, 20 octombrie a.c., într-un teribil accident care a...17682

20 oct 18:58ReplicaPropunere legislativă pentru ca un ORAȘ din județul Constanța să devină COMUNĂ!

Un nou pas pentru trecerea localității constănțene Băneasa de la rangul de oraș la cel de comună a fost făcut,...9514

Local
20 oct 01:12LocalBărbat în comă, după ce a căzut într-o fostă staţie de apă!

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea sunt în alertă: aceştia au fost solicitaţi să intervină în comuna Castelu, în...719

20 oct 01:21LocalPortul Constanța, 'INVADAT' de chinezării! Polițiștii au declanșat anchetă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în data de 19.10.2018, în baza analizei de risc, împreună...630

20 oct 01:22LocalA traversat fără să se asigure și a fost lovit de o mașină!

O femeie în vârstă de 29 de ani, la data de 19 octombrie, a condus un autoturism pe strada Mihai Viteazu din...425

20 oct 01:21LocalToamna a scos vânzătorii ambulanţi în stradă! Iată cum i-au surprins poliţiştii locali în pieţele constănţene!

Constănţenii se aprovizionează cu legume pentru perioada iernii! Aşa cum ne-am obişnuit în fiecare an, pieţele...805

20 oct 01:12LocalACCIDENT în zona Palatului Copiilor: COPIL lovit de mașină!

Intervenție de urgență a polițiștilor și a cadrelor medicale de la SMURD în zona Paltului Copiilor, la...2929

20 oct 01:18LocalZiua Porţilor Deschise la Centrul de Scafandri Constanța

Centrul de Scafandri Constanța și-a deschis porțile, joi, 19 octombrie a.c., pentru a fi vizitat de elevii din...497

20 oct 01:17LocalCenaclu literar la Liceul „Nicolae Bălcescu” Medgidia

La Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” din Medgidia are loc, vineri, 19 ocombrie a.c., începând cu ora 11,00, în...342

20 oct 01:16LocalElevii constănţeni, în vizită la Penitenciarul 'Poarta Albă'! Iată ce experienţă au avut!

La sfârșitul săptămânii trecute, elevii Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanţa au participat la...1085

20 oct 01:15LocalPieton lovit pe trecerea pentru pietoni!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, au fost...427

20 oct 01:15LocalPrins la volanul unui autoturism neînmatriculat, în Ciobanu!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova, la data de 18 octombrie a.c., au depistat un tânăr, în...965

Politică
20 oct 20:52PoliticăConsilierii judeţeni au votat tot, inclusiv proiectele lui Palaz, pentru ‘o zonă medicală civilizată’

Consilierii judeţeni constănțeni s-au întrunit în ședință vineri, 19 octombrie, în Sala Remus Opreanu, pentru a...507

20 oct 01:10PoliticăLiberalii fac 'curăţenie'. Calafus nu mai este preşedintele PNL Năvodari

Silviu Calafus, fratele avocatului Sorin Calafus, nu mai este preşedinte al organizaţiei PNL Năvodari. Conducerea...889

20 oct 01:24PoliticăKlaus Iohannis convoacă partidele parlamentare la Cotroceni

Surse politice au declarat că președintele Klaus Iohannis intenționează să convoace, săptămâna viitoare,...370

20 oct 00:00PoliticăContinuă asfaltările pe străzile din oraşul Cernavodă

De de începutul lunii octombrie, până în prezent, în orașul Cernavoda, prin programul ”Lucrări de întreținere...385

20 oct 01:23PoliticăKlaus Iohannis îi cere demisia lui Tudorel Toader

"Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că aspectele foarte grave reținute de Comisia de la Veneția cu...494

20 oct 01:23PoliticăTudorel Toader face marele anunţ: când va judeca Comisia de la Veneția OUG pe legile justiției

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că OUG pe legile justiției va fi trimisă Comisiei de la Veneția...432

20 oct 01:20PoliticăTraian Băsescu: „Între 'Ţopul' din Teleorman şi 'Doamna' din Voluntari nu este nici o deosebire”

Traian Băsescu răspunde dur la acuzațiile făcute, joi, 18 octombrie a.c., de primarul Capitalei, Gabriela Firea,...559

20 oct 01:16PoliticăTăriceanu pune piciorul în prag! Mesaj FERM pentru PSD: 'Vom avea proprii candidați'

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu a mai discutat în ultima perioadă despre listele comune...499

20 oct 01:16PoliticăServiciul Public de Asistență Socială Constanța începe înscrierile pentru PROGRAMUL „RESPECT”!

Serviciul Public de Asistentă Socială Constanța anunță că începând de luni, 22 octombrie, între orele...479

20 oct 01:25PoliticăSCANDAL în PSD. Contraatac la Firea: Codrin Ştefănescu s-a întâlnit cu oamenii primarului general

Scandalul din PSD dă din nou în clocot, după ce Gabriela Firea nu a reuşit să treacă un proiect important prin...794

Monden
20 oct 00:00MondenCum o răsfață Cornel pe Brigitte Sfăt. Relația lor este din ce în ce mai serioasă

După divorțul de Ilie Năstase. Brigitte își trăiește dinplin viața alături de noul iubit. Cornel îi face toate...336

20 oct 00:00MondenŞtefan Bănică filmează în secret pentru o comedie

Juratul de la „X Factor” a împlinit ieri 51 de ani, deşi ai jura că n-are mai mult de 30 de ani. Ştefan Bănică...211

20 oct 00:00MondenCabron a lansat “Dayamay”, un nou single de pe albumul GEMENI

După ce a lansat single-ul „Strada”, single extras de pe albumul „Gemeni”, Cabron revine cu piesa și clipul...195

20 oct 00:00MondenLili Sandu se mărită! S-a răzgândit în privința căsătoriei, pentru că vrea un copil cu Silviu Tolu

Lili Sandu și Silviu Tolu au ajuns la concluzia că trebuie să-și ducă relația la un alt nivel. După 3 ani de...290

20 oct 00:00MondenValters Fridenbergs, fost concurent Eurovision 2009, a murit la 30 de ani

Valters Fridenbergs a fost unul dintre cei mai apreciați artiști, după apariția lui la Eurovision 2009. Din păcate,...222

20 oct 00:00MondenKim Kardashian a pozat goală. Imaginea care a încins spiritele

Kim Kardashian a stârnit controverse în rândul fanilor ei, după ce a pozat goală pentru a promova o firmă de...321

20 oct 00:00MondenAngelina Jolie, cu sânii la vedere la 5 ani de la dubla mastectomie. Decolteul îndrăzneț i-a jucat feste

La cinci ani după ce a dezvăluit că și-a făcut dublă mastectomie pentru a evita orice risc de a face cancer mamar,...385

20 oct 00:00MondenAu renunţat la protocol: Prinţul Harry şi Meghan Markle, în picioarele goale pe plajă

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia acestuia, ducesa Meghan de Sussex, aflaţi în vizită oficială în...237

20 oct 00:00MondenFestivalul de film de la Roma, al doilea eveniment cinematografic ca importanţă din Italia, a debutat joi seară

Cate Blanchett, Martin Scorsese, Dakota Johnson, Sigourney Weaver şi Michael Moore se regăsesc pe lista...196

20 oct 00:00Monden„Halloween“ se pregăteşte să sperie concurenţa la box office-ul american

'Halloween', "reînvierea" uneia dintre francizele cele mai de succes ale genului horror, este principala premieră a...199

Mapamond
20 oct 00:00MapamondMii de persoane au adus un ultim omagiu victimelor masacrului de la liceul din Crimeea

La două zile după masacrul care a făcut 20 de morţi într-o liceu din Kerci, în Crimeea, mii de oameni au adus...203

20 oct 00:00MapamondRusia: Şeful Gărzii Naţionale refuză „duelul verbal“ propus de Navalnîi; ar prefera o 'cafteală'

Şeful Gărzii Naţionale a Rusiei, generalul Viktor Zolotov, fosta gardă de corp a preşedintelui Vladimir Putin, care...227

20 oct 00:00MapamondSUA: Casa Albă a contractat un nou avocat principal

Casa Albă a contractat un nou avocat principal pentru preşedintele SUA, Donald Trump, în locul lui Don McGahn, a...195

20 oct 00:00MapamondSummit Erdogan-Putin-Macron-Merkel privind situaţia din Siria, la Istanbul pe 27 octombrie

Un summit axat pe Siria îi va reuni la 27 octombrie pe liderii turc, Recep Tayyip Erdogan, rus, Vladimir Putin,...207

20 oct 00:00MapamondPatriarhul Kirill al Rusiei califică drept „schismatică“ Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a denunţat vineri Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol,...208

20 oct 00:00MapamondWashingtonul oferă o recompensă pentru prinderea unui lider al grupării Al-Qaida

Washingtonul a oferit joi o recompensă de cinci milioane de dolari pentru prinderea lui Khalid Batarfi, un lider al...205

20 oct 00:00MapamondUn apel al eurodeputaţilor la o anchetă independentă asupra asasinării lui Daphne Galizia, respins de guvernul maltez

Un apel al unui grup de eurodeputaţi, printre care şi Monica Macovei, la efectuarea unei anchete independente asupra...191

20 oct 00:00MapamondGuvernul german a aprobat vânzări de arme de aproape 500 de milioane de dolari către Arabia Saudită în 2018

Guvernul german a aprobat până acum în acest an vânzări de arme în valoare de aproape 500 de milioane de dolari...201

20 oct 17:32MapamondTrump consideră că Jamal Khashoggi este mort, ameninţă cu „grave“ consecinţe

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a admis joi pentru prima dată că jurnalistul saudit dispărut Jamal...242

20 oct 00:00MapamondGrecia: A crescut la 41 numărul persoanelor decedate de virusul West Nile

Numărul persoanelor care au murit după ce au fost infectate cu virusul West Nile a ajuns la 41 în actualul sezon al...194

Sănătate
20 oct 01:18SănătateMurăturile în oțet din comerț pot cauza cancer gastric? Semnal de alarmă tras de Asociația Pro Consumatori

Castraveţi din India, muraţi în România, cu soluţie de dezgheţare a drumurilor şi metabisulfit de potasiu,...532

19 oct 00:35SănătateUn cabinet medical mobil va ajunge în zonele rurale din Constanţa! Iată ce servicii oferă copiilor!

În următoarele 9 luni, „Zana Merciluta”, primul cabinet stomatologic mobil din România, va ajunge la aproape 600...380

16 oct 00:08SănătateSe va extinde clădirea spitalului Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia are o vechime de aproape 60 de ani și se află într-o continuă dezvoltare, iar în...870

4 oct 00:23SănătateŞase decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Nouăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de...693

5 oct 19:09SănătateSecția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Judeţean, în proces de renovare şi modernizare!

Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență...1032

28 sep 23:56SănătatePrimul studiu de amploare pentru personalizarea depistării cancerului mamar va începe pe 1 decembrie

Un studiu de amploare va începe pe 1 decembrie pe un eşantion de 85.000 de femei din Europa şi Israel cu scopul de a...794

26 sep 12:00SănătateBolnavii de cancer nu mai pot face radioterapie GRATUITĂ în Constanţa!

Singurul centru de radioterapie din Constanța unde pot fi tratați bolnavii de cancer din toată Dobrogea nu mai oferă...1453

26 sep 12:05SănătateClinica de Neuropsihiatire de la Palazu va intra în renovare

Imagini dezolante în incinta Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu: saloane în paragină, cu mobilier care are zeci...1070

26 sep 00:36SănătateToți angajații de la Spitalul Județean Constanța vor fi testați, până la sfârșitul anului, pentru hepatită și HIV

La Secţia Pneumologie TBC din Agigea, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa, s-a încheiat activitatea...1217

22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...3658