Serena Williams, anunț de ultim moment după eliminarea din primul tur la Wimbledon 2022
Eliminată încă din primul tur la Wimbledon 2022, Serena Williams a făcut un anunț important după eșecul suferit în peste trei ore de joc în fața lui Harmony Tan (115 WTA).
Aflată la primul meci de simplu după o pauză de un an, Serena a părut capabilă să se impună în fața franțuzoaicei.
A servit pentru câștigarea partidei la scorul de 5-4 în setul decisiv, a salvat o minge de meci în al 12-lea game și a condus cu 4-0 în super-tiebreak, dar a pierdut cinci puncte la rând și Tan a fost mai concentrată în ultimele momente ale confruntării de pe Terenul Central.
După trei ore și 11 minute de luptă, Serena Williams a fost învinsă cu scorul de 7-5, 1-6, 7-6(10-7) în primul tur la Wimbledon 2022.
Serena Williams a declarat că va participa la US Open 2022
Deși a ajuns la aproape 41 de ani, Serena Williams a declarat după eșecul de la Wimbledon că nu se gândește la retragere și vrea să joace la US Open 2022.
„A fost o bătălie lungă, dar cu siguranţă că m-am simţit mai bine decât anul trecut, astfel că e un start bun.
Cred că fizic am stat destul de bine, dar în unele puncte cheie mental nu am fost la 100%.
Am gestionat bine unele dintre aceste puncte, dar din moment ce nu am câştigat, e clar că era nevoie de mai mult.
Am dat tot ce am putut azi şi sunt împăcată cu asta. Cu siguranţă că voi avea mai multă motivaţie să fac mai bine când voi juca acasă (n.r. la US Open)” - Serena Williams.
Serena Williams a cucerit titlul la simplu la All England Club de șapte ori de-a lungul carierei. La US Open s-a impus de nu mai puțin de șase ori (ultimul trofeu cucerit în 2014), scrie hotnews.ro.


Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...74
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...69
O lovitură de cap a lui Harry Kane în minutul 90+6 a ajutat-o pe Tottenham Hotspur să smulgă remiza pe terenul lui...59
FC Voluntari a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 0-0, luni, pe teren propriu, într-un meci din etapa...60


ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 4.22 m/s
Presiune: 1007 milibari
Crina Abrudan a ridicat gradele din termometre pe plaja din Mamaia, mai ceva decât temperaturile de afară! Pozițiile...225
În perioada 1 septembrie -15 octombrie, are loc ediția cu numărul 41 a programului social ”Litoralul pentru...126
Intervenția autorităților a fost solicitată luni, 15 august a.c., în jurul orei 15:00, prin apel la numărul unic...358
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...320


La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...259
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...341
Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis în cursul zilei de luni, 15 august a.c., un comunicat de presă cu ocazia...226
În perioada 12-15 august a.c., polițiștii din Constanța, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere...445
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...79
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...70
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...314
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...290
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3594
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2859
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5384
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4189
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...60
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...61
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...67
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...69
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...157
Elveţia ar putea preveni o penurie de energie prin alinierea la un plan al Uniunii Europene de reducere a consumului de...178
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...280
Între 35 și 41 de persoane au murit și mai multe au fost rănite într-un incendiu care s-a produs într-o biserică...267
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...63
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...66
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...60
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...67