Sesiune de comunicări ştiinţifice a tinerilor olimpici
Sesiune de comunicări ştiinţifice a tinerilor olimpici
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInstitutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu şi Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a organizat recent a III-a Sesiune de comunicări ştiinţifice a tinerilor olimpici. Sesiunea a fost deschisă de Directorul General ICPE-CA, Prof.dr. Wilhelm Kappel, care a vorbit despre importanţa revenirii tinerilor în ţară, în cadrul institutelor de cercetare-dezvoltare, argumentând că dotarea acestora este comparabilă cu cea din străinătate, oferind reale posibilităţi pentru performanţa ştiinţifică.
La sesiunea de comunicări au participat reprezentanţi ai mediului ştiinţific, diplomatic, ai societăţii civile, lucrările susţinute fiind bine apreciate şi tinerii incurajaţi să persevereze în cercetările demarate prin Centrul de Iniţiere în Cercetarea Ştiinţifică a Tinerilor Olimpici Alexandru Proca din cadrul ICPE-CA.
Lucrările prezentate au atins aspecte precum: procedura de recuperare pentru membrul superior, monitorizarea membrului inferior după proceduri chirurgicale, metode de diagnosticare a maladiilor neurologice prin analiza parametrilor dinamici ai sistemului locomotor, procedura anticancer bazată pe magnetosomi si hipertermie, studiu asupra mişcării globului ocular cu aplicaţii în microacţionările neconvenţionale.
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News