REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Sesizările constănţenilor, acelaşi răspuns de la angajaţii primăriei: „Revenim în cel mai scurt timp posibil…”

Sesizările constănţenilor, acelaşi răspuns de la angajaţii primăriei: „Revenim în cel mai scurt timp posibil…”

Replica API 11 februarie 2015 | 23:24 123

Luaţi cu asalt

Luaţi cu asalt

Rareori cunoaştem oameni care n-au ceva „de dulce” de spus despre funcţionarii publici. În rândurile care urmează, vom afla şi de ce. Primăria Constanţa şi-a lansat recent mai multe pagini de Facebook, prin care garantează transparenţă şi apropiere faţă de cetăţeaan. Sesizările curg pe bandă şi fiecare dintre utilizatori are câte ceva de anunţat, semnalat, reproşat etc. Probabil, bombardaţi de numărul mare de sesizări, angajaţii sunt depăşiţi de situaţie, nu mai fac faţă şi reuşesc să calce „în străchini”.

Astfel, constatăm cu stupoare că o sesizare poate avea la infinit numere de înregistrare. Cum este cazul Danielei Murariu, care a făcut o cerere pentru un spaţiu de parcare acum mai bine de jumătate de an. Cererea a fost înregistrată, la fel ca şi revenirea de tip „vă mişcaţi odată?”. „Pe data de 05.06.2014 am făcut cererea cu nr. 80354 pentru un spaţiu de parcare pe o zonă asfaltată, folosit ca şi parcare de vreo 30 de maşini, dar pe care mai trebuie trasate liniile de delimitare. Am primit răspuns că cererea mea a fost înaintată către SC Confort Urban SRL, în vederea executării lucrarilor de marcaj. Aştept aceste lucrări de 7 luni, chiar nu se pot trage aceste linii, mai ales că este şi în interesul primăriei să mai primească nişte bani. Doar eu ştiu câteva persoane ce vor să-şi asigure parcarea autoturismului”, a spus femeia, a cărei solicitare va trebui să primească răspuns, la fel ca prima. „Sesizarea dvs a fost înregistrată cu nr.14942 din 03.02.2015 cheie de control = 9708 şi înaintată spre soluţionare. Revenim în cel mai scurt timp posibil cu un răspuns”, se arată în răspunsul angajaţilor Primăriei Constanţa. De departe, cea mai amuzantă situaţie este oferită tot în cazul unei parcări, semnalată de Aurel Opincaru. „Bună ziua, poate ia cineva măsuri în privinţa parcării în intersecţie. Mulţumesc!”, a spus acesta. Angajaţii Primăriei Constanţa au răspuns cu rapiditate, oferind număr de înregistrare unei sesizări în privinţa unei parcări care foarte simplu ar putea fi şi în Bucureşti, Cluj sau Iaşi, înturcât sesizarea nu conţine locaţia exactă. „Sesizarea dvs a fost înregistrată cu nr. 15196 din 03.02.2015 cheie de control = 1092 şi înaintată spre soluţionare. Revenim în cel mai scurt timp posibil cu un răspuns”, se arată în răspunsul angajaţilor de la primărie.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369