REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Sezonul estival debutează cu un anunţ de groază pentru agenţii economici: vor fi controale din iunie până în august

Sezonul estival debutează cu un anunţ de groază pentru agenţii economici: vor fi controale din iunie până în august

Replica API 17 mai 2014 | 00:00 134

Mai este foarte puţin până la deschiderea oficială a sezonului estival 2014. Odată cu începerea sezonului de plajă, se deschide şi sezonul de controale demarate de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Agenţii economici ce desfăşoară activităţi pe litoral se vor afla, începând cu 15 iunie şi până la finele lunii august, în atenţia inspectorilor de control, astfel încât viaţa constănţenilor şi a turiştilor să nu fie pusă în pericol. Cele două instituţii vor constitui Comandamentul litoral începând cu jumătatea lunii următoare.

"În fiecare an, începe Comandamentul litoral în jurul datei de 15 iunie. Aşa este preconizat şi pentru anul acesta. Noi suntem nevoiţi să ne facem treaba, ştiu că sunt atâtea organisme de control ale statutului, fiecare cu specificul ei. Sperăm să nu avem evenimente delicate şi neplăcute. Îi îndemnăm şi pe consumatori să aibă o atitudine vigilentă faţă de calitatea produselor şi serviciilor oferite pentru a preîntâmpina practicele neconforme.Suntem prietenii consumatorilor, şi, totodată, duşmanii agenţilor economici care practică acte neconforme", a declarat şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Mihai Perifan. Şi inspectorii DSV Constanţa se vor afla pe poziţii. "Aşteptăm ordinul preşedintelui Autorităţii Sanitară Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor pentru iniţierea Comandamentului litoral 2014, în care sigur, vor fi stabilite unele măsuri specifice. Din informaţiile pe care le deţin, Comandamentul va funcţiona ca şi în anii anteriori, coordonarea va fi făcută de DSVSA Constanţa, dar vor fi detaşaţi şi alţi medici veterinari din ţară. E la nivel de discuţii. Comandamentul se înfiinţează în iunie", a precizat, la rândul său, şeful DSVSA Constanţa, Geronimo Brănescu.

Mirela Sorina PASCAL

Vezi şi:

LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614