REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Sfaturi de la OPC atunci când cumpăraţi mărţişoare

Sfaturi de la OPC atunci când cumpăraţi mărţişoare

Replica API 22 februarie 2020 | 00:00 293

Se apropie 1 martie, ziua în care vom dărui mărțișoare. Pentru a oferi un marțișor atractiv și plăcut celor dragi, sfătuiesc consumatorii să țină cont de câteva recomandări.

În această perioadă, mărţişoarele se vând peste tot, de la tarabe până la supermarket-uri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilelor de 1 și 8 martie.

Contează foarte mult de unde alegem mărţişoarele, spune Paul Anghel, directorul ANPC.

Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor din argint vândut la colţ de stradă şi care costă câțiva lei nu poate fi din argint !

Oferirea drept mărțisor a unei bijuterii din metal prețios, cu sau fără pietre prețioase, a devenit din ce în ce mai obișnuită, astfel că piața metalelor prețioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărțișoare la bijuteriile foarte sofisticate.

Atenţie și la ambalaj!

Indiferent de ce mărţişor veți alege, acesta trebuie să aibă un ambalaj, respectiv un plic, o cutiuţă, un săculeţ etc. Nu cumpărați mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat. Și ambalajul contează foarte mult. Verificați ca şnurul să nu se desprindă, să nu se deşire şi să fie de calitate.

Pentru consumatori, informarea poarta un rol esențial înainte de cumpărarea propriu-zisă.

Cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este increderea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri.

De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se țină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizația eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.

Sfătuiesc consumatorii să evite cumpararea mărțișoarelor din metale prețioase și/sau pietre prețioase de la vânzătorii ambulanți.

Achiziționarea mărțișoarelor/bijuteriilor din metal prețios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizați de către ANPC să efectueze operațiuni cu metale prețioase. Consumatorii trebuie să se să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanți sau care se află în spații neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse. Direcția Metale Prețioase din cadrul ANPC, dispune de laboratoare de analiză si personal specializat pentru analizarea și expertizarea obiectelor din metale prețioase și pietre pretioase.

La achiziționarea mărțișoarelor/bijuteriilor din metal prețios consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele:

- să solicite informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare;

- să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conțină obligatoriu:

▪ detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (tilul metalului, natura pietrelor etc);

▪ datele de identificare ale operatorului economic de unde se achizitionează produsul.

- să se asigure că primesc factura fiscală sau bonul fiscal care să justifice

achiziționarea produsului;

- să ceară informații suplimentare despre garanția oferită produsului și

eventualele probleme de service ce pot să apară ;

- să verifice politica, respectivului operator economic, de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
numai fraierii mai dau bani pe tinichele. opc ne sfatuieste sa ju luam martisoare expirate,de anii trecuti. La panarame merge mai bine cu cash,credeti.ma!
0
1
Dupa acesta Paul Anghel, pare mai usor sa cumperi o masina, decat un martisor...
1
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218