rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Shakira are nevoie de cel mai bun chirurg din lume pentru a-și recupera vocea

Shakira

Semnalul de alarmă că ceva se întâmplă cu Shakira a fost dat când artista și-a suspendat primele concerte din turneul său european "El Dorado". Ulterior, cântăreața columbiană a anunțat că suferă de hemoragie la corzile vocale, iar acum este în căutarea celui mai bun chirurg ORL din lume, relatează miercuri ziarul spaniol La Vanguardia, citat de Agerpres.

Această problemă medicală a determinat-o să amâne întreg turneul pentru anul 2018. O doleanță care se adaugă și altor probleme cu care se confruntă îndrăgita cântăreața, precum criza prin care trece relația sa cu fotbalistul catalan Gerard Pique cu care a fost văzută recent certându-se aprins într-un restaurant din Barcelona.

Potrivit unui articol publicat în exclusivitate de revista Lecturas, Shakira a plecat la 29 noiembrie la Boston pentru a-l consulta pe prestigiosul chirurg ORL Steven M. Zeitels, considerat cel mai bun specialist din lume. Medicul a operat deja vedete ca Adele sau Sam Smith, ambii în mod curios interpreți ai pieselor de pe coloana sonoră a filmelor James Bond.

Potrivit publicației, Shakira a plecat să-l consulte pe reputatul medic însoțită de fratele ei Tonino. Revista Lecturas l-a intervievat pe dr. Juan Carlos Casado pentru a vorbi despre această operație care se efectuează "sub anestezie generală, cu un laringoscop introdus pe gură și care cu ajutorul laserului produce o vaporizare asupra leziunilor vasculare de pe suprafața corzilor vocale".

După cum a confirmat specialistul, perioada postoperatorie durează o lună și jumătate, cu o pauză vocală de două — trei săptămâni. Dacă Shakira urmează întocmai aceste indicații, Zeitels consideră că își va recupera vocea în condiții optime.

joi, 7 decembrie 2017310
Comentarii

00Consecintele desfraului promov(7 dec 08:59)
Din descrierea facuta pare o infectie cu virusul HPV, virus ce produce cancer, si care putea fi luat prin sex oral, mai ales ca ea e maritata cu un fotbalist- stiut fiind ce practica multi dintre ei: sex oral. Daca ai vrut fotbalist acum saturate de el si suporta consecintele. A meritat? Si Michael Duglas a recunoscut ca are cancer la limba in ultima faza tot de la sexul oral pe care l-a practicat: este declaratia lui.
mai mult...Monden
16 iul 00:00MondenDr. Alban i-a enervat pe spectatorii de la „We love retro”: „Hello, Budapest!”

Dr. Alban i-a enervat pe spectatorii de la "We love retro", după ce a repetat de trei ori celebrul salut ”Hello,...215

16 iul 00:00MondenBritney Spears, incident jenant pe scenă266
16 iul 00:00MondenMai contează diferența de vârstă? Ce bine se înțeleg Patrick Stewart și Sunny Ozell!173
16 iul 00:00MondenMarian Manole: „L-aş ierta după opt ani pe soţul Mădălinei, de dragul nepotului!“

“Timpul a reuşit să îmi vindece rănile din suflet!”, ne-a mărturisit, zilele trecute, Marian, fratele...180

16 iul 14:50MondenCătălin Botezatu a spus de ce nu are operații estetice183
16 iul 00:00MondenCarmen Harra lansează cel mai fierbinte videoclip din carieră - „Disfruta (De Tu Amor)”136
16 iul 00:00MondenDramă pentru Cristian Mungiu! Mama regizorului a murit

Familia Mungiu este în doliu. Mama regizorului Cristian Mungiu şi a politologului Alina Mungiu-Pippidi a încetat din...146

16 iul 00:00MondenAntonia face 30.000 de euro pe an din reclama la geamantane175
16 iul 00:00MondenAscunde o sarcină sub tricou? Imaginea cu Andreea Tonciu care lasă loc de speculaţii145
16 iul 00:00MondenPrima soţie a lui Frank Sinatra a murit. Nancy avea 101 ani

Nancy Sinatra, prima soţie a legendarului Frank Sinatra, a murit la vârstă de 101 ani vineri (13 iulie), a anunţat...123

14 iul 00:00MondenSHIFT și Connect-R au lansat piesa „Piele Albă, Piele Neagră”, care poate deveni hitul verii255
14 iul 00:00MondenLady Gaga, în piele neagră din cap și până-n picioare272
Vremea
26.3°23.5° - 27.1° luni, 16 iulie 2018
cer seninUmiditate: 98%
Vânt: 4 m/s din VNV
Presiune: 1020.12 milibari

Loto
6/4932327293246
5/4014162129348
joker2318234118
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 iul 00:00SportTrump felicită Franţa pentru victorie şi pe Putin şi Rusia pentru organizarea Cupei Mondiale 2018

Preşedintele american, Donald Trump, a felicitat duminică echipa naţională a Franţei pentru câştigarea, cu un...183

16 iul 00:00SportÎn tribune s-a terminat egal. Emmanuel Macron şi Kolinda Kitarovic s-au îmbrăţişat după ce Franţa a câştigat Campionatul Mondial de fotbal

Emmanuel Macron şi Kolinda Kitarovic s-au îmbrăţişat după ce Franţa a câştigat Cupa Mondială cu 4-2, în faţa...397

16 iul 21:39SportPreședintele Franței s-a bucurat ca un copil, sărind pe scaune la victoria naționalei sale

Franţa câştigă Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, după ce a învins în finală naţionala Croaţiei, cu...312

16 iul 00:00SportCM 2018: Croatul Modric, desemnat cel mai bun jucător al turneului final

Căpitanul echipei Croaţiei, mijlocaşul Luka Modric (Real Madrid), a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei...293

Local
16 iul 00:31LocalAjutor de la ministrul Apărării Naționale pentru copilul bolnav al unui militar aflat în Afganistan

Caporalul Constantin Marian Sandu se află în misiune în Afganistan și, așa cum precizează președintele Ligii...494

16 iul 00:39LocalCAPTURĂ la Garda de Coastă: zeci de kilograme de sturioni, confiscate în Delta Dunării

Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit într-o ambarcațiune în care se aflau trei bărbați cantitatea de...1032

16 iul 00:36LocalCuplu de libanezi prins când intra ilegal în România: voiau la Constanța, în LUNA DE MIERE!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, sâmbătă după-amiază, 14 iulie a.c., în jurul...1546

16 iul 00:23LocalBiserica Lipovenească din Năvodari, ţinta hoţilor!

Poliţiştii locali din Năvodari au avut parte de o noapte agitată! O patrulă care se afla pe strada Corbului a...3179

16 iul 00:24LocalVIDEO! Intervenţie cu elicopterul SMURD pe drumul care leagă Constanţa de Mangalia!

Drumul care face legătura între municipiul Constanța și stațiunile din sudul litoralului este presărat de...5618

16 iul 00:38LocalUrmărit general, prins de polițiștii locali constănțeni!

Deși agitația orașului de la malul mării din perioada sezonului estival ar putea lăsa o imagine de "casă sigură"...1453

16 iul 00:38Local'Vara împreună', pentru copiii din Constanța!

Una dintre echipele de voluntari, Echipa verde-“Șoriceii” din cadrul oratoriului Don Bosco va da la sfârșitul...301

16 iul 00:31LocalCopil găsit în Gara Constanţa! Fusese pierdut în Mangalia!

Sâmbătă, 14 iulie, politiștii locali au depistat în zona Gării CFR Constanţa un minor in vârsta de 6 ani, lipsit...2363

16 iul 00:19LocalPERICOL în drum spre Valu: un Audi s-a făcut PRAF după ce a căzut pe el un tambur! VIDEO

Pericol în drum spre Valu lui Traian! Un suport tambur cablu a căzut de pe vehiculul ce-l transporta peste altul!...10812

16 iul 00:17LocalTurişti români, răsturnaţi cu ambarcaţiunea, salvaţi de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au intervenit pentru salvarea a opt persoane care au...3144

Politică
16 iul 00:00PoliticăTăriceanu, despre opinia Comisiei de la Veneţia: 'Extrem de subţire'

Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România este una...162

16 iul 00:00PoliticăPMP cere demisia Ministrului Agriculturii

Ministrul Culturii trebuie să-şi dea demisia, pentru că îi umileşte pe români iar majoritatea PSD-ALDE a...194

16 iul 00:00PoliticăMAI va cumpăra autovehicule de 6,21 milioane de euro de la Renault

Ministerul Afacerilor Interne a atribuit Renault Commercial Roumanie acorduri cadru de furnizare de autovehicule în...165

16 iul 00:00PoliticăErtaş: Suntem foarte conştienţi de criticile aduse Turciei de partenerii săi internaţionali. Când avem critici constructive, ţinem cont de ele

Turcia este conştientă de criticile aduse de partenerii săi internaţionali şi atunci când sunt constructive, ţine...132

16 iul 00:00PoliticăMeleșcanu, precizări despre românul răpit în Libia

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat sâmbătă că este prioritar să se verifice dacă...131

16 iul 00:00PoliticăIordache: 'Guvernul poate face orice'

"Guvernul poate face orice", spune Florin Iordache, vicepresedintele Camerei Deputatilor, referindu-se la faptul ca...156

16 iul 00:42PoliticăFost șef CSM, prima reacție după revocarea lui Kovesi: ”Nu exista altă cale decât cea de a respecta Constituţia”

Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte CSM, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că președintele...368

16 iul 00:42PoliticăLovitură pentru Mioara Roman! RA-APPS îi cere din nou bani, deși în vila din Primăverii s-a mutat Traian Băsescu

Mioara Roman n-a scapat nici pana acum de problemele cauzate de vila in care a locuit impreuna cu fostul sot, Petre...537

16 iul 00:41PoliticăTudorel Toader insistă: Abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în Codul penal din Germania

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader scrie sâmbătă pe Facebook că abuzul în serviciu nu este incriminat în mod...612

16 iul 00:43PoliticăDoliu în familia lui Adrian Năstase!

Mama fostului premier Adrian Năstase s-a stins din viață sâmbătă, 14 iulie a.c. Anunțul a fost făcut chiar de...1163

Mapamond
16 iul 00:00MapamondIgor Dodon a avut o întrevedere cu Vladimir Putin, la Moscova

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a scris sâmbătă pe contul său de Facebook că a avut în cursul zilei...103

16 iul 00:00MapamondDonald Trump şi soţia sa, primiţi de regina Elisabeta a II-a la castelul Windsor

Preşedintele american Donald Trump şi soţia sa, Melania, au fost primiţi vineri la castelul Windsor de regina...133

16 iul 00:00MapamondTurcia: Decrete prezidenţiale pentru reorganizarea instituţiilor politice, militare şi administrative

Turcia a emis duminică decrete prezidenţiale care reorganizează cele mai importante instituţii politice, militare...112

16 iul 14:01MapamondMarea Britanie: Închisoare pe viaţă pentru britanicul care a incitat la un atentat împotriva prinţului George

Cetăţeanul britanic Husnain Rashid, care a incitat la comiterea unui atentat împotriva prinţului George, fiul...118

16 iul 00:00MapamondO sculptură în memoria disidentului chinez Liu Xiaobo, dezvelită la Taipei

Un ansamblu sculptural alcătuit din trei părţi dedicat comemorării disidentului chinez Liu Xiaobo, laureat al...103

16 iul 00:00MapamondPreşedintele Mexicului îi cere secretarului de stat american reunirea familiilor de imigranţi

Preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a cerut vineri Statelor Unite reunirea rapidă a familiilor de migranţi...103

16 iul 00:00MapamondEgipt: Cel puţin 58 de răniţi în urma deraierii unui tren la sud de Cairo

Cel puţin 58 de persoane au fost rănite vineri în urma deraierii unui tren la sud de capitala egipteană Cairo, a...96

16 iul 00:00MapamondUn zbor Ryanair cu pasageri bolnavi la bord a fost deviat în Germania

Un zbor Ryanair de la Dublin spre oraşul croat Zadar a fost deviat către aeroportul Frankfurt-Hahn din Germania, în...124

16 iul 00:00MapamondBăieţii salvaţi dintr-o peşteră inundată din Thailanda vor fi externaţi joi

Cei doisprezece băieţi dintr-o echipă de fotbal de juniori, şi antrenorul lor, eliberaţi dintr-o peşteră...100

16 iul 00:00MapamondSpania: 340 de migranţi au fost salvaţi în Marea Mediterană

Serviciile de salvare spaniole au anunţat că au recuperat peste 340 de migranţi sâmbătă în Mediterana, printre...104

Sănătate
13 iul 03:15SănătateHEKA Hospital din Constanța, finanțat cu 11 milioane lei pentru construcție și dotare medicală

Garanti Bank a acordat o finanțare de 11 milioane de lei unității medicale HEKA Hospital din Constanța. Potrivit...815

13 iul 02:18SănătateSistemul sanitar din Constanța, ÎN FIERBERE: salariații vor trebui să dea bani înapoi la stat?

Din nou, sistemul sanitar din Constanța – ca de altfel, din întreaga țară! – este în fierbere! Contabilele...5942

7 iul 02:23SănătatePeste două sute de noi cazuri de rujeolă. Numărul total al îmbolnăvirilor este record

Peste două sute de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, fără a fi înregistrate noi...532

4 iul 00:47SănătatePosturi de medici şefi în Spitalul Judeţean Constanţa, scoase la concurs

Se caută medici șefi pentru patru secții din Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța....1733

4 iul 01:33SănătatePacienta supusă primei proceduri de chemoembolizare a fost externată

Pacienta care a fost supusă, săptămâna trecută, primei proceduri de chemoembolizare, a fost externată având stare...1144

4 iul 01:46SănătateSute de boli cauzate de consumul de ALCOOL

În luna iulie la nivel național se marcheză luna de informare privind efectele consumului de alcool.Conform...930

4 iul 01:47SănătateRelația de încredere- utopie sau realitate? Ce spun psihologii

Încrederea este un sentiment de siguranță pe care și-l doresc toți oamenii, un sentiment care pune bazele unei...636

3 iul 00:47SănătateDoar trei Centre de permanenţă la nivelul Judeţului Constanţa: ‘Este strigător la cer’

Judeţul Constanţa deţine la această oră numai trei centre de permanenţă! Faptul este cu atât mai dureros pentru...1066

3 iul 00:46SănătateÎNGRIJIREA LA DOMICILIU ia amploare în judeţul Constanţa!

Tot mai mulți bătrâni rămân ai nimănui, în vreme ce copiii și nepoții le pleacă să muncească peste hotare....2332

2 iul 00:58SănătateA fost inaugurat HEKA HOSPITAL. Iată ce noutăți aduce pe piața medicală privată din Constanța

Sâmbătă, 30 iunie a.c., Heka Hospital și-a deschis ușile, în mod oficial. În prezența a aproximativ 200 de...7014