Și USR-iștii vor ca PORTUL TOMIS să TREACĂ la PRIMĂRIE! VIDEO!
Consilierii locali Cătălin Iacob și Cristiana Popescu, membri în Comisia de Urbanism a Consiliului Local Constanța, s-au aflat marți, 14 decembrie, în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes. Problemele din Coaliție, relația aleșilor USR cu Vergil Chițac, PUZ Peninsulă și Mamaia, Portul Tomis, sunt doar câteva dintre subiectele abordate.
Cei doi consilieri USR spun că există Coaliție USR-PNL la nivel local, și nu prea, din pricina faptului că primarul Vergil Chițac nu are o comunicare bună cu aceștia. Însă, îi laudă pe consilierii PNL, despre care spune că sunt deschiși la discuții pe baza proiectelor.
Iacob: Nu avem Coaliție cu administrația locală
”Noi încă avem o coaliție cu PNL, la nivelul teoretic, ne întâlnim și vorbim despre proiectele care sunt pe ordinea de zi. Nu aveam o coaliție cu administrația locală, nu ne mai înțelegem. În acest sens, vă dau și un exemplu. Am discutat despre regulamentul din Peninsulă, să-l modificăm, am convenit asupra unor modificări și ne-am trezit că a fost urcat pe site către consultare o altă variantă. În primele luni aveam întâlniri cu primarul și discutam, dar ușor, ușor, lucrurile s-au răcit și am ajuns în momentul acesta în care nu mai discutăm aproape deloc. Cu consilierii PNL avem o coaliție, ne întâlnim cu ei, discutăm despre proiecte, dar cu administrația locală nu ne mai înțelegem și nu mai colaborăm deloc”, spune Cătălin Iacob. ”Singura problemă pe care o avem cu administrația este comunicarea, nu reușim să ne punem de acord asupra proiectelor și să dialogăm Da, și USR-ul face parte din administrația locală, dar avem un viceprimar cu 3 atribuții, la SPIT, se ocupă cu școlile și digitalizarea. Cu 3 atribuții nu prea poți face multe lucruri. Noi din câte știm, viceprimarul USR nu are o colaborare cu primarul Chițac”, a continuat el.
Cătălin Iacob
Cristiana Popescu: Faptul că încercăm să ne facem campanie face parte din politică
Cristiana Popescu demontează zvonurile potrivit cărora USR încearcă să-și facă campanie electorală pe spatele administrației locale. ”Dacă stăm să ne gândim și faptul că încercăm să ne facem campanie face parte din politică. Nu ne opunem proiectelor care sunt oportune și benefice pentru oraș, dar nici nu putem accepta proiecte cu care nu suntem de acord. Atâta timp cât proiectele care ni se aduc pe ordinea de zi sau despre care discutăm și sunt oportune pentru oraș, cu siguranță, le votăm”, a spus Cristiana Popescu.
Cristiana Popescu
Unul dintre proiectele care au creat disconfort în Coaliție vizează Regulamentul în Peninsulă, unde consilierii USR au venit cu amendamente, dar care nu au fost acceptate. ”Noi am purtat discuții cu cetățenii, iar ei își doresc cu totul și cu totul altceva. Două artere din zona peninsulară să poată fi circulabile. În proiectul urcat pe site acestea au dispărut. Ne întâlnim, vorbim, discutăm ceva și în concluzie, ne trezim că altcineva dictează. Asta este colaborarea”, spune Iacob. ”Al doilea proiect despre care voiam să vorbesc este vorba despre revocarea PUZ-ului din Mamaia. În urma consultărilor cu juriștii noștri, am agreat că este oportun să-l suspendăm pe o perioadă determinată până se vor demara proceduri pentru un nou PUZ și se va înainta cu el. Noi am votat acea suspendare a PUZ-ului, nu pentru că suntem împotriva dezvoltării stațiunii Mamaia, dar pentru că ne dorim ca dezvoltarea să se facă într-o manieră sănătoasă”, a completat Popescu.
Cristiana Popescu: Peninsula și Portul Tomis ar trebui regândite
Cristiana Popescu este de profesie urbanist, așa că am întrebat-o care este viziunea sa pentru Centrul istoric al Constanței. ”Actualele reglementări din zona peninsulară au făcut tot dezastrul și toate discrepanțele pe care le vedem în peninsulă. Avem nevoie de reglementări noi în tot orașul, nu doar în peninsulă. Doar că, din păcate, bugetul Primăriei este limitat. Se lucrează la noul PUZ. Nu cred că a fost lansată licitația pentru achiziția de proiectare, am înțeles că se lucrează la caietul de sarcini. Reactivarea Peninsulei e foarte importantă. N-ar trebui să însemne doar o țintă turistică. E important să ne gândim la activități care să aibă loc acolo, lucrul acesta se face în baza unor studii. Dacă stăm într-un birou și ne gândim ce ar fi bine, dăm greș”, a spus Popescu.
Cătălin Iacob și Cristiana Popescu
Și Portul Tomis ar trebui revigorat…
”Suntem de acord cu preluarea Portului Tomis, în administrarea primăriei. Am și votat proiectul în ședința de Consiliu Local”, a spus Cătălin Iacob. ”Portul Tomis trebuie gândit în ansamblu, cu toată faleza. Este foarte important ca tot taluzul să fie gândit unitar și integrat. Să aducem activități, chestiunea cu barurile nu e un lucru rău, dar aleea între scaune și apă e foarte îngustă. Acea alee ar trebui să fie a tuturor. Terasele și parcarea din spatele lor ar trebui regândite”, a completat Popescu.
Mai multe, puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
Mirela PASCAL

Viceprimarul Constanţei, Ionuţ Rusu, a fost în studioul Replica, marţi, 9 august, pentru a discuta despre despre...3431
Viceprimarul Florin Cocargeanu (USR) a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri, 22 iulie, unde a vorbit...2871
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341


ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 3.68 m/s
Presiune: 1007 milibari

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...103
David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...98
Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...201
Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...403


În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...684
Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5234
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5729
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...574
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...258
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...271
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...222
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...290
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4162
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...226
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...236
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...222
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...706
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...745
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...501
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...495
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...702
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...241
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...263
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...486
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...530