REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Și USR-iștii vor ca PORTUL TOMIS să TREACĂ la PRIMĂRIE! VIDEO!

Și USR-iștii vor ca PORTUL TOMIS să TREACĂ la PRIMĂRIE! VIDEO!

Replica API 15 decembrie 2021 | 20:43 5179

Consilierii locali Cătălin Iacob și Cristiana Popescu, membri în Comisia de Urbanism a Consiliului Local Constanța, s-au aflat marți, 14 decembrie, în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes. Problemele din Coaliție, relația aleșilor USR cu Vergil Chițac, PUZ Peninsulă și Mamaia, Portul Tomis, sunt doar câteva dintre subiectele abordate.

Cei doi consilieri USR spun că există Coaliție USR-PNL la nivel local, și nu prea, din pricina faptului că primarul Vergil Chițac nu are o comunicare bună cu aceștia. Însă, îi laudă pe consilierii PNL, despre care spune că sunt deschiși la discuții pe baza proiectelor.

Iacob: Nu avem Coaliție cu administrația locală

”Noi încă avem o coaliție cu PNL, la nivelul teoretic, ne întâlnim și vorbim despre proiectele care sunt pe ordinea de zi. Nu aveam o coaliție cu administrația locală, nu ne mai înțelegem. În acest sens, vă dau și un exemplu. Am discutat despre regulamentul din Peninsulă, să-l modificăm, am convenit asupra unor modificări și ne-am trezit că a fost urcat pe site către consultare o altă variantă. În primele luni aveam întâlniri cu primarul și discutam, dar ușor, ușor, lucrurile s-au răcit și am ajuns în momentul acesta în care nu mai discutăm aproape deloc. Cu consilierii PNL avem o coaliție, ne întâlnim cu ei, discutăm despre proiecte, dar cu administrația locală nu ne mai înțelegem și nu mai colaborăm deloc”, spune Cătălin Iacob. ”Singura problemă pe care o avem cu administrația este comunicarea, nu reușim să ne punem de acord asupra proiectelor și să dialogăm Da, și USR-ul face parte din administrația locală, dar avem un viceprimar cu 3 atribuții, la SPIT, se ocupă cu școlile și digitalizarea. Cu 3 atribuții nu prea poți face multe lucruri. Noi din câte știm, viceprimarul USR nu are o colaborare cu primarul Chițac”, a continuat el.

Cătălin Iacob

Cristiana Popescu: Faptul că încercăm să ne facem campanie face parte din politică

Cristiana Popescu demontează zvonurile potrivit cărora USR încearcă să-și facă campanie electorală pe spatele administrației locale. ”Dacă stăm să ne gândim și faptul că încercăm să ne facem campanie face parte din politică. Nu ne opunem proiectelor care sunt oportune și benefice pentru oraș, dar nici nu putem accepta proiecte cu care nu suntem de acord. Atâta timp cât proiectele care ni se aduc pe ordinea de zi sau despre care discutăm și sunt oportune pentru oraș, cu siguranță, le votăm”, a spus Cristiana Popescu.

Cristiana Popescu

Unul dintre proiectele care au creat disconfort în Coaliție vizează Regulamentul în Peninsulă, unde consilierii USR au venit cu amendamente, dar care nu au fost acceptate. ”Noi am purtat discuții cu cetățenii, iar ei își doresc cu totul și cu totul altceva. Două artere din zona peninsulară să poată fi circulabile. În proiectul urcat pe site acestea au dispărut. Ne întâlnim, vorbim, discutăm ceva și în concluzie, ne trezim că altcineva dictează. Asta este colaborarea”, spune Iacob. ”Al doilea proiect despre care voiam să vorbesc este vorba despre revocarea PUZ-ului din Mamaia. În urma consultărilor cu juriștii noștri, am agreat că este oportun să-l suspendăm pe o perioadă determinată până se vor demara proceduri pentru un nou PUZ și se va înainta cu el. Noi am votat acea suspendare a PUZ-ului, nu pentru că suntem împotriva dezvoltării stațiunii Mamaia, dar pentru că ne dorim ca dezvoltarea să se facă într-o manieră sănătoasă”, a completat Popescu.

Cristiana Popescu: Peninsula și Portul Tomis ar trebui regândite

Cristiana Popescu este de profesie urbanist, așa că am întrebat-o care este viziunea sa pentru Centrul istoric al Constanței. ”Actualele reglementări din zona peninsulară au făcut tot dezastrul și toate discrepanțele pe care le vedem în peninsulă. Avem nevoie de reglementări noi în tot orașul, nu doar în peninsulă. Doar că, din păcate, bugetul Primăriei este limitat. Se lucrează la noul PUZ. Nu cred că a fost lansată licitația pentru achiziția de proiectare, am înțeles că se lucrează la caietul de sarcini. Reactivarea Peninsulei e foarte importantă. N-ar trebui să însemne doar o țintă turistică. E important să ne gândim la activități care să aibă loc acolo, lucrul acesta se face în baza unor studii. Dacă stăm într-un birou și ne gândim ce ar fi bine, dăm greș”, a spus Popescu.

Cătălin Iacob și Cristiana Popescu

Și Portul Tomis ar trebui revigorat…

”Suntem de acord cu preluarea Portului Tomis, în administrarea primăriei. Am și votat proiectul în ședința de Consiliu Local”, a spus Cătălin Iacob. ”Portul Tomis trebuie gândit în ansamblu, cu toată faleza. Este foarte important ca tot taluzul să fie gândit unitar și integrat. Să aducem activități, chestiunea cu barurile nu e un lucru rău, dar aleea între scaune și apă e foarte îngustă. Acea alee ar trebui să fie a tuturor. Terasele și parcarea din spatele lor ar trebui regândite”, a completat Popescu.

Mai multe, puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614