REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Sicrie pe patru roti, scoase din trafic de Autoritatea Rutiera

Sicrie pe patru roti, scoase din trafic de Autoritatea Rutiera

Replica API 23 februarie 2011 | 00:00 193

Microbuze-pericol public pe soselele Constantei

Microbuze-pericol public pe soselele Constantei

Amplele acţiuni de control demarate de reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române, Registrului Auto Român şi Poliţiei Rutiere la firmele de transport persoane din judeţul Constanţa au scos la iveală numeroase anomalii. În două zile, prin mâinile controlorilor în trafic au trecut documentele a 55 de microbuze ce aparţin firmelor de transport Metropolitan, TransEvren, JTA, Grup Media Sud (GMS).

Conform controlorilor, microbuzele verificate aveau "modificată configuraţia de amplasare a scaunelor; lipsa foliei la ieşirea de siguranţă; nerespectarea distanţei dintre scaune; lipsa dispozitivelor în caz de accident; defecţiuni la cotiere; defecţiuni la sistemul de rabatare al scaunelor; parbrize crăpate; lipsa ecusoanelor conducătorilor auto; a truselor medicale; iar o parte din microbuzele dotate cu stingătoare aveau valabilitatea expirată". S-au efectuat controale pe ruta Constanţa-Mamaia-Năvodari, Constanţa-Mangalia-Cumpăna, capetele de linie spre Negru Vodă, Galaţi, Iaşi, Brăila, Medgidia. "Cele mai mari nereguli au fost întâlnite la microbuzele aparţinând firmei GMS. În urma controalelor pe ruta Năvodari-Constanţa 4 microbuze nu mai au dreptul de a circula întrucât s-a dispus reţinerea certificatelor de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice majore la sistemul de iluminare-semnalizare, la sistemul de frânare, geamuri sparte. Microbuzele îşi vor putea relua activitatea abia după ce îşi vor remedia problemele constatate. Atât firma, cât şi cei 4 şoferi, au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 1.400 lei", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Tudorel Calapod, directorul Registrului Auto Român. În atenţia lui Calapod a intrat şi firma controlată de liberalul Jean Paul Tucan. "Firma JTA Trans Group s-a ales cu un avertisment întrucât la ieşirea de siguranţă erau lipite afişe. S-a dispus dezlipirea acestora pentru că în caz de incendiu geamul nu poate fi spart. Am remarcat că starea microbuzelor de la JTA este incomparabil mai bună decât a altora", spune şeful RAR. Nereguli au fost descoperite şi la firma TransEvren. "Au fost constatate alte cauciucuri decât cele menţionate în cartea tehnică", susţine Calapod. Conform acestuia, controalele vor continua în zilele următoare, iar la verificări vor participa şi reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor. "Întrucât au fost reclamate serviciile proaste oferite de unele firme de transport, pasagerii au salutat acţiunea noastră de verificare", menţionează Calapod.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614