rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

SIIL anunţă instaurarea unui "califat islamic" în teritoriile ocupate

Jihadiştii din cadrul grupului Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), angajaţi în lupte în Siria şi Irak, au anunţat duminică istaurarea unui califat, regim politic islamic dispărut în urmă cu un secol. Într-o înregistrare audio publicată pe un site, SIIL, care se va numi acum "Stat islamic", l-a desemnat pe şeful său Abu Bakr Al-Baghdadi drept "calif" şi "lider al musulmanilor de pretutindeni". Acest califat urmează să fie impus în regiunile aflate sub controlul jihadiştilor în Siria şi Irak, unde ei au reuşit că ocupe mai multe teritorii.

"În cursul unei reuniuni, Shura (consiliul) Statului islamic a decis să anunţe instaurarea unui califat islamic şi să desemneze un calif pentru Statul musulmanilor. Jihadistul Al-Baghdadi a fost desemnat drept calif al musulmanilor", a anunţat, potrivit acestei înregistrări, Abu Mohammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL. Al-Baghdadi "a acceptat această desemnare şi a devenit astfel calif al musulmanilor de pretutindeni", a adăugat el. Cuvintele "Irak" şi "Levant" au fost suprimate pe sigla SIIL, al cărui nume oficial a devenit acum "Stat islamic", a adăugat al-Adnani. El a apreciat că acest califat "era dorit de către toţi musulmanii". Califatul fusese abolit oficial în 1924.

Sursa: Mediafax

luni, 30 iunie 2014114
Comentarii
mai mult...Mapamond
19 noi 00:00MapamondUE: Escaladarea violenţelor în Hong Kong este inacceptabilă

Comisia Europeană a avertizat luni că violenţa ca răspuns la escaladarea protestelor din Hong Kong este...161

19 noi 00:00MapamondPremierul Republicii Moldova îşi anunţă vizita la Moscova175
19 noi 00:00MapamondÎnaintea summitului de la Paris, Moscova anunţă returnarea a trei nave militare ucrainene, sechestrate acum un an în Marea Neagră154
19 noi 00:00MapamondSpania: Liderul separatist Quim Torra, judecat pentru nesupunere

Procesul în care liderul regional separatist catalan Quim Torra este inculpat pentru nesupunere, după ce a refuzat să...158

19 noi 00:00MapamondRegatul Unit: Conservatorii au un avans de 14 puncte procentuale faţă de laburişti161
19 noi 00:00MapamondConvorbire telefonică între premierul bulgar şi secretarul general al NATO, în perspectiva summitului Alianţei de la Londra154
19 noi 00:00MapamondPapa a luat prânzul alături de 1.500 de persoane nevoiaşe

Papa Francisc a găzduit 1.500 de persoane fără adăpost şi nevoiaşe la masa de prânz de duminică, în contextul...171

19 noi 00:00MapamondUn pod construit cu aproape un secol în urmă şi renovat s-a prăbuşit în sudul Franţei: cel puţin un mort188
19 noi 00:00MapamondSUA: Patru morţi şi şase răniţi într-un atac armat în California, anunţă poliţia160
19 noi 00:00MapamondFranţa: Justiţia a identificat 250 de potenţiale victime ale unui fost chirurg acuzat de pedofilie

Justiţia franceză a identificat 250 de potenţiale victime ale unui chirurg pensionar, acuzat de violuri şi agresiuni...166

19 noi 00:00MapamondRaport ONU: Şapte milioane de copii de pe glob sunt privaţi de libertate126
18 noi 00:00MapamondMarea Britanie: Conservatorii vor să pună capăt tratamentului preferenţial pentru imigranţii din UE după Brexit325
Vremea
16.9°16.9° - 18.2° marţi, 19 noiembrie 2019
ConstantaUmiditate: 71%
Vânt: 4.04 m/s
Presiune: 1024 milibari

Loto
6/4961115173349
5/402819293839
joker12252838414
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 noi 00:00SportCosmin Contra a fost DEMIS de la naționala de fotbal

După meciul pierdut cu 0-5 de România în Spania, Cosmin Contra a confirmat la interviurile de la zona mixtă că nu...588

19 noi 00:00SportMichel Platini, despre sistemul VAR: ”E un rahat!”

Francezul Michel Platini, fost preşedinte al UEFA, a criticat dur implementarea sistemului de arbitraj video (VAR) în...406

19 noi 00:00SportDănuț Lupu, necruțător cu Ianis Hagi: „Dacă nu joci acum, când joci?”

Dănuț Lupu, fost internațional, a comentat situația de la naționala României și a spus că mijlocașul Ianis...553

19 noi 00:00SportMihaela Buzărnescu a dat în judecată WTA! De unde a plecat scandalul: „Nu vreau să facem valuri”

Mihaela Buzărnescu (31 de ani, locul 110 WTA) a dat în judecată Asociația de Tenis Feminin (WTA) și cere...502

Local
19 noi 11:31LocalPoliţist local din Cobadin, bătut cu un lanţ. Agresorul, condamnat

În urmă cu câteva luni, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un polițist local din Cobadin...767

19 noi 03:13LocalEveniment cultural religios organizat de Muftiatul Cultului Musulman, „Săptămâna Nașterii Profetului Muhammed“. VIDEO

Muftiatul Cultului Musulman din România în colaborare Ataşatul pentru Servicii Religioase și Consulatul General al...615

19 noi 03:12LocalVârstnică accidentată cu mașina de un șofer care efectua manevra de mers cu spatele

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Tulcea, la data de 18 noiembrie, în timp ce conducea o autoutilitară pe...431

19 noi 03:01LocalATENȚIE! Poliţia Română a declanșat acţiunea 'Foc de artificii'

Și în acest an sunt continuate activitățile la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi...336

19 noi 02:58LocalRAZII în Constanța: mașini controlate și persoane conduse la Secția 2 Poliție!

Polițiști din cadrul Secției 2, la data de 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 22.00 - 06.00, au desfășurat o...1386

19 noi 03:10LocalPolițiștii constănțeni, controale în trafic: mai mulți șoferi au rămas pietoni!

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia, la data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 01.10, au depistat un...1759

19 noi 03:11LocalSurprize plăcute pentru seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța!

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a transformat căminul pentru...356

19 noi 03:10LocalSCANDALURI la Constanța: femei AGRESATE și date afară din casă de către soți și copii!

Polițiști din cadrul Secției 5, la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, au fost sesizați de către o...476

19 noi 03:08LocalAccident rutier în Constanța: un pieton a fost rănit!

Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de luni,18 noiembrie a.c., în Constanța, mai exact la trecerea de...597

18 noi 00:00LocalUrmează alegerile! Verificaţi-vă valabilitatea cărţii de identitate!

Dreptul de vot se exercită în baza unui act de identitate valabil, emis de statul român. În acest context, Direcţia...466

Politică
19 noi 00:00PoliticăOrban: La Congresul PPE susţinem candidatura lui Tusk la funcţia de preşedinte şi a lui Mureşan la cea de vicepreşedinte

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii îi susţin la Congresul Partidului Popular...131

19 noi 00:00PoliticăPNL a sesizat BEC cu privire la distriburea de către PSD a unor broşuri cu informaţii 'false'

PNL a sesizat Biroul Electoral Central cu privire la distribuirea de către PSD a unor broşuri, pe motiv că acestea...163

19 noi 00:00PoliticăOrban: Prezenţa la vot va fi cel puţin egală cu cea din primul tur, conform analizelor PNL

Prezenţa la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va fi cel puţin egală cu cea din primul tur, conform...126

19 noi 00:00PoliticăIohannis, despre renunţarea la imunitate: Când ajungem la schimbarea Constituţiei, voi relua această temă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Ploieşti, că imunitatea preşedintelui este prevăzută în...127

19 noi 03:13PoliticăIohannis, întrebat ce se va întâmpla dacă vine Dăncilă la dezbatere: Nu va fi primită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Viorica Dăncilă nu va fi primită la dezbaterea organizată marţi, de...619

19 noi 03:14PoliticăMAE a finalizat expedierea materialelor pentru votul în străinătate la turul al doilea

Ministerul Afacerilor Externe a finalizat luni expedierea către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale...234

19 noi 03:12PoliticăOrban, despre dezbateri: Nu ne convoacă pe noi PSD, nu ne stabileşte nouă programul PSD

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni, cu privire la invitaţiile la dezbateri lansate de foşti...430

19 noi 03:09PoliticăContinuă lucrările de modernizare a bulevardului Tomis!

Confort Urban SRL a demarat luni procesul de reabilitare a trotuarelor pe bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de...729

19 noi 03:12PoliticăOrban - vizită la stadioanele pentru EURO-2020: Guvernul va urmări ca antreprenorii să aibă tot ce au nevoie ca să finalizeze lucrările

Guvernul va urmări ca antreprenorii care efectuează lucrările de construcţie sau modernizare la stadioanele Steaua,...286

19 noi 03:09PoliticăMembrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din Constanța își vor primi indemnizațiile la sfârșitul acestei săptămâni

Primăria Municipiului Constanța informează că, miercuri, joi și vineri, va efectua plata indemnizațiilor membrilor...750

Monden
19 noi 00:00MondenAlex Bodi și Bianca Drăgușanu vor divorța la începutul lunii decembrie. „Va fi definitiv, indiferent de alte discuții”

Alex Bodi și Bianca Drăgușanu nu mai pot forma un cuplu. Se pare că cei doi au ajuns la această concluzie, în...242

19 noi 00:00MondenȘtefan Bănică Jr. a vorbit despre relația cu fiica lui, Violeta. „Nu înseamnă că nu sunt un tată bun”

Ștefan Bănică Jr. a dezvăluit recent, cât de importantă este relația cu cei doi copii pe care îi are din...334

19 noi 00:00MondenLa nici 21 de ani, Nicole Cherry face tratamente pentru celulită

În mod normal, Nicole Cherry, care pe 5 decembrie va împlini 21 de ani, nu ar trebui să se gândească la celulită....211

19 noi 18:08MondenDiana Dumitrescu a slăbit 12 kg în două luni! A renunțat la obiceiul de a mânca seara și face sport

Diana Dumitrescu a devenit mamă, pentru prima oară, în septembrie, când l-a adus pe lume pe Carol Anton. Kilogramele...280

19 noi 00:00MondenCezar Dometi concurează la America’s Got Talent pentru un milion de dolari

Simpaticul solist care a făcut furori la „Vocea României” (PRO TV) şi a trecut şi pe la „X Factor” (Antena...184

19 noi 00:00MondenLara Fabian și-a amânat concertele din Craiova şi Bucureşti. Când au fost reprogramate

Concertele Larei Fabian din Craiova şi Bucureşti au fost amânate din cauza unei boli cu care artista a fost...185

19 noi 00:00MondenMacaulay Culkin face reclamă la ciorapi

Devenit celebru datorită rolului din cea mai frumoasă comedie de Crăciun din istorie, „Singur acasă”, Macaulay...224

19 noi 00:00MondenSir Elton John a dezvăluit că a învăţat să meargă din nou după ce a fost la un pas de moarte

Muzicianul britanic Elton John a dezvăluit că a fost speriat la gândul că nu va supravieţui pentru a-şi vedea...193

19 noi 00:00Monden'Joker', primul film de categorie 'R' care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari

Lungmetrajul "Joker", dedicat unui personaj inspirat din universul benzilor desenate, a depăşit weekendul trecut...180

19 noi 00:00MondenMarilyn Manson îl va însoţi pe Ozzy Osbourne în turneul acestuia din America de Nord

Marilyn Manson i se va alătura lui Ozzy Osbourne în turneul cântăreţului britanic din America de Nord de anul...162

Sănătate
18 noi 00:00SănătateIată ce fructe au extrem de puţine calorii. Poţi să mănânci câte vrei fără să te îngraşi!

Fructele sunt absolut necesare în dieta zilnică, chiar și atunci când ești la cură de slăbire. Este cunoscut...555

17 noi 01:50SănătateSfatul medicului: Scapă de tuse cu ajutorul morcovilor - Remediul uşor de preparat acasă

Dacă morcovii nu fac parte din dieta ta zilnică, ai face bine să îi introduci. Consumaţi cruzi, aceştia au efecte...703

16 noi 00:31SănătateOrașul Hârșova a fost privat de ambulanțe: primarul Ionescu, scrisoare deschisă către ministrul Sănătății

Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu a întocmit o scrisoare sâmbătă, 16 noiembrie a.c, în atenția...1539

13 noi 03:43SănătateCNAS: Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente...732

12 noi 03:37SănătateAcțiune de donare de sânge în localitatea 23 August

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă, 16 noiembrie a.c.,...1035

8 noi 00:07SănătateConceptul THE MEDICAL MALL a fost inaugurat la Constanţa

Joi, 7 noiembrie, MedCity a inaugurat la Constanța primul THE MEDICAL MALL. La evenimentul de lansare au fost prezente...5229

6 noi 00:03SănătateAcțiune de donare de sânge în Constanța!

Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o pot face în zilele lucrătoare, se pot prezenta sâmbătă 23...952

29 oct 02:12SănătateAcțiune de donare de sânge în Mangalia

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul...1069

27 oct 00:30SănătateSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol la Gala Elitelor Medicale

În fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, la Gala Elitelor Medicale, Sanatoriului Balnear și de...1317

23 oct 20:14SănătateVal de internări la Pediatrie, cu infecţii respiratorii! Ce sfaturi transmite medicul specialist

Vremea destul de schimbătoare din ultima vreme i-a afectat pe copii, cei mai sensibili la alternanța de temperatură,...9646