REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Silviu Prigoană a spus ce pensie colosală primește. Dezvăluiri despre femeile din viața lui

Silviu Prigoană a spus ce pensie colosală primește. Dezvăluiri despre femeile din viața lui

Replica API 26 noiembrie 2020 | 00:00 2499

Omul de afaceri Silviu Prigoană a fost invitat marți seara la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. Nu s-a eschivat și a răspuns la întrebări despre bani, afaceri, iubire și familie.

Silviu Prigoană

Fondator al primei televiziuni de știri din România, businessman, fost deputat, numele lui Silviu Prigoană a fost în atenția publică și prin lungul șir de mariaje și divorțuri de Adriana Bahmuțeanu. În ultima perioadă însă, Silviu Prigoană a fost foarte rezervat în ceea ce privește aparițiile pe scena publică. Mariajul cu Mihaela i-a adus liniștea de care avea nevoie. Iată ce dezvăluiri a făcut în emisiunea de la Kanal D!

Ce pensie are Silviu Prigoană

"Sunt pensionar din octombrie 2019. Am avut niște contribuții uriașe la pensii, că eu am contribuit voluntar. Am avut dreptul să mă pensionez cu 10 ani mai devreme. Și era păcat să nu ies la pensie și să nu beneficiez de acea contribuție a mea”, spunea Silviu Prigoană în urmă cu ceva timp. Acum, chestionat de Denise Rifai cu privire la suma pe care o încasează, Prigoană a fost brutal de sincer: ”32.000 de lei net, plus 5.000 de lei de la Camera Deputaților. Adică am 37.000 de lei, aștept mărirea de 40% așa cum s-au lăudat guvernanții ca să ajung la 47 - 48.000 de lei, cât e cursul euro. Să am 10.000 de euro pe lună ca să dau și eu anunț la matrimoniale «Tânăr pensionar, cu pensie atractivă, aștept ofertele»".

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu

Foto: Arhivă personală

Ce a spus despre divorțurile de Adriana Bahmuțeanu

Întrebat dacă „Divorțurile de Adriana Bahmuțeanu au fost doar pentru publicitate?”, Silviu Prigoană a lămuri și acest aspect. ""Nu, divorțurile, nu! Nu erau pentru publicitate! Mai ales când au intervenit minorii! Am avut un singur divorț cu minorii, care încă nu s-a finalizat, deci de cinci ani de zile! Nu e finalizat, atenție mare! Nu e finalizată povestea cu copiii! Sper să se finalizeze anul acesta și problema copiilor cu domiciliul. Nu, divorțurile nu au avut nicio legătură cu publicitatea! Căsătoriile, da, au avut! Și ce am câștigat din toată povestea asta, păi 60%! Am fost singurul deputat de București care am intrat în Parlament pe votul popular, restul colegilor mei au fost băgați în Parlament strict de calculator! Au fost redistribuiți cum se spune în politică! Eu am fost singurul care am intrat pe votul popular, de la PDL! Și asta s-a datorat faptului că aveam notorietate, nu că promiteam ceva sau dădeam ceva! Toată lumea promite în campanii, eu n-a fost cazul să promit, nici măcar n-a fost cazul să-mi fac campanie electorală! Alegerea uninominală, eram trecut cu numele pe buletinul de vot și lumea m-a votat pentru că știa că sunt cel simpatic!".

Mihaela și Silviu Prigoană

Sursă foto: Arhivă personală

Ce spune despre soția care a decedat

Silviu Prigoană a primit și o întrebare care a atins o perioadă sensibilă din viața sa, și anume decesul primei soții, mama lui Honorius și a lui Silvius. Denise Rifai l-a întrebat dacă Viorica a fost sau nu cea mai mare dragoste a vieții sale. "Nu, nu cred! Fiecare iubire are doza ei de iubire pentru fiecare femeie în parte, care e aceeași! Deci nu există să iubești pe cineva mai mult și pe cineva să iubești mai puțin! Când iubești, iubești! Și când nu iubești, nu iubești! Punct! Cel puțin așa văd eu lucrurile!".

Viorica Prigoană

foto: arhiva personală

Prima soție a lui Silviu Prigoană, ucisă de o boală cumplită

Prima soție a lui Prigoană a fost colegă de clasă cu omul de afaceri la Cluj. Ea era subingineră la aceeași fabrică la care lucra Prigoană ca muncitor necalificat. Femeia i-a dăruit doi băieți, pe Honorius și Silvius. După 7 ani de căsnicie, medicii i-au descoperit o boală gravă la ficat.

”Prima mea soţie a murit în 1994, când Honorius şi Silvius erau mici. A avut o boală cumplită şi în doar şase luni a plecat dintre noi. Am luptat mult atunci, dar n-am avut ce să fac. Partea de transplantologie atunci era în pionierat – nu se făcea așa ceva pe scară largă. Astăzi am fi reușit să o salvăm. Atunci nu am reușit să facem nimic”, a rememorat omul de afaceri pentru Revista Tango, citată de click.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pt acestia au murit tinerii in 89
6
0
a muncit pe ruptelea ,castigand bani pentru contributia enorma!Contractele cu statu a fost o munca ...cinstita pentru el si ceilalti , din castig a trait bine mersii el si nevestele, copii si nepotii , a mai pus si deoparte si a si contribuit gras si la pensii, asa fac toti in situatia lui!
3
3
care traieste zece traiuri in tara pulii !!!
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367