REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

SIMONA HALEP a câştigat primul său meci în 2016. S-a calificat în sferturi la Sydney

SIMONA HALEP a câştigat primul său meci în 2016. S-a calificat în sferturi la Sydney

Replica API 12 ianuarie 2016 | 13:38 272

Simona Halep a învins-o cu 6-4, 2-6, 6-1 pe Caroline Garcia, marţi dimineaţa, şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei, unde o va întâlni pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova.

Simona Halep, numărul doi mondial și principala favorită a turneului de la Sydney, unde a intrat direct în optimile de finală, s-a impus după o oră și 53 de minute, meciul fiind echilibrat, mai puțin în ultima sa parte, când românca s-a desprins decisiv.

Simona, care a renunțat săptămâna trecută la turneul de la Brisbane, din cauza accidentării la tendonul lui Ahile, a cerut de două ori intervenția medicului în meciul cu Garcia, dar a putut să îl ducă până la capăt.

Garcia a început bine meciul și a condus cu 1-0 și 2-1, dar Halep a egalat de fiecare dată, iar apoi a reușit un break, desprinzându-se la 4-2. La 5-3, Garcia a ratat o minge de break, iar apoi Simona a încheiat primul set cu 6-4, în 43 de minute.

Franțuzoaica a condus ostilitățile și în setul secund, având un ghem avans până la 3-2, când a reușit să câștige pe serviciul Simonei și s-a dus la 4-2. Garcia a făcut apoi 5-2, iar Halep, în ciuda faptului că s-a consultat din nou cu antrenorul Darren Cahill (a făcut-o și după primul set, n. red.), a cedat setul cu 2-6, în 33 de minute.

Garcia a luat primul ghem și în setul decisiv, după ce Simona Halep a irosit o minge de break, dar românca a jucat din ce în ce mai bine, iar adversara nu s-a mai regăsit. Halep a adunat punct după punct, ghem după ghem și s-a impus clar, cu 6-1.

Românca și-a asigurat un cec de 19.660 dolari și 100 de puncte WTA.

Halep (24 ani), după ce a trecut de Caroline Garcia (22 ani, 34 WTA), va juca în sferturi cu Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul cinci, victorioasă în optimi cu 6-3, 6-0 în fața rusoaicei Anastasia Pavliucenkova.

Simona s-a impus în ambele partide jucate până acum cu Pliskova (23 ani, 11 WTA), disputate anul trecut, cu 6-4, 7-6 (4) în finala de la Dubai și cu 6-4, 6-4 în optimi la Indian Wells (unde a câștigat, de asemenea, titlul).

Desfăşurarea meciului:

Game 25 Simona Halep câştigă cinci game-uri la rând şi încheie meciul într-o oră şi 55 de minute, scor 6-4, 2-6, 6-1.

Game 21 Simona face primul break al game-ului trei şi conduce cu 2-1.

Game 18 Setul doi a durat doar 34 de minute şi a fost câştigat de Garcia, scor 6-2.

Game 16 Caroline Garcia sparge gheaţa în setul secund şi face break-ul, la 15. Franţuoaica are acum 4-2.

Game 15 Niciun break în primele cinci game-uri ale setului secund. Scorul este 3-2 pentru Garcia, la 21 de minute de la startul game-ului.

Game 10 Simona Halep îşi face serviciul, la 30, şi încheie primul set în 44 de minute, scor 6-4.

Game 9 Cele două judecătoare continuă să meargă cap la cap, 5-4 pentru Halep.

Game 7 Fiecare jucătoare îşi face serviciul, dar Halep are un break avans, 4-3.

Game 5 Simona îşi face serviciul, iar apoi câştigă primul break al meciului, la 0, trecând pentru prima oară în avantaj, scor 3-2.

Game 3 Garcia îşi câştigă serviciul la 30 şi are 2-1.

Game 2 Simona îşi câştigă serviciul la mare luptă, după mai bine de cinci minute jucate în geme-ul doi, 1-1.

Game 1 Garcia îşi câştigă serviciul la 30 şi conduce cu 1-0.

Citeste mai mult pe RTV.NET.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614