rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Spaniola a jucat „în oglindă”

Simona Halep a pierdut semifinala de la Roma după ce a clacat: greşeli uluitoare şi crize de nervi!

Turneul de la Roma s-a încheiat sâmbătă pentru Simona Halep: Carla Suarez Navarro a avut nervii mai tari timp de două seturi şi a răzbit, fără a juca mai bine decât a doua jucătoare a lumii, scor 2-6, 6-3, 7-5, conform prosport.ro. Simona Halep, jucătoarea care a câştigat primele trei meciuri la Roma lăsând adversarelor doar şapte game-uri, a apărut pe teren doar preţ de şase game-uri sâmbătă, pe Centralul de la Foro Italico, împotriva Carlei Suarez Navarro. Simona cea care poate intra serios în calcule pentru trofeul de la Roland Garros a avut nevoie de şapte minute suplimentare de încălzire şi adaptare la adversară, la joc şi la condiţii. Două game-uri, lovitura sa de dreapta a fost nesigură, indecisă. Odată calibrată arma principală, Simona a fost cu cel puţin o clasă peste Carla Suarez Navarro, surprinsă de micile ajustări de poziţie ale agresivei Simona care pendula pe o fâşie de un metru şi jumătate în apropierea liniei de fund a terenului. În acest interval de 29 de minute al primului set, Simona a controlat meciul, a avut încredere - totul pornind de la un procentaj uriaş la primul serviciu: opt din zece puncte începute cu prima minge. Surprinzător însă, serviciul, prin procentajul la prima minge, „vinovatul de serviciu” pentru Simona de regulă, nu a fost deloc răspunzător pentru ceea ce a urmat. A doua jucătoare a lumii a revenit pe teren în primul game cu o turaţie în minus, asta chiar dacă pe tabelă, a punctat cu break. Game-ul câştigat la retur a venit pe ezitarea ibericei, Simona având propriile mingi ratate fără a fi supusă unei presiuni excepţionale. Navarro nu a accesat brusc un nivel stelar de joc, ci a fost cvasi-constantă. S-a văzut prin felul în care s-a încheiat punctul, dar mai ales pe faţa Simonei Halep. Constănţeanca a dat drumul monologului cu sine, a dus mâna spre tâmplă. Serviciul Simonei a devenit vulnerabil, însă nu pentru că Simona ar fi jucat brusc numai cu al doilea. La capitolul eficienţă însă, lucrurile au mers în jos. Problema Simonei a venit în schimburile de mingi. Halep a avut în faţă o jucătoare care a alergat la fel de mult ca ea, poate chiar cu un plus şi faţă de primul set, a pierdut câte puţin la poziţionare. Halep a descoperit că dincolo de problemele arhi-cunoscute pe care le are în faţa unor jucătoare înalte, cu lovituri puternice, din categoria „big hitter”, are probleme şi în faţa unei jucătoare „în oglindă”, care munceşte, aleargă. Simona a riscat cu veniri la fileu, mingile au continuat să iasă afară şi cu cât mingea ratată era mai la îndemână, cu atât frustrarea ei se amplifica.

Din momentul în care a simţit că jocul său o ia în jos, Simona nu a reuşit să se calmeze nici un moment. S-a certat, s-a lamentat, a mai reuşit câte o lovitură bună - dar nici aceea nu a mai mulţumit-o pe deplin. Navarro a sesizat imediat şi a dat mai convinsă mingea înapoi.

Mai mult, Simona a avut meciul în mână, dar s-a blocat la 5-4, braţul i s-a încordat şi loviturile relativ simple, pe care le reuşise mai devreme, nu au mai intrat. Meciul de la Roma a fost un caz rarisim în cariera Simonei Halep în ultimii ani: Simona nu a mai gestionat bine aceste momente decisive, pe muchie. La limită, se poate spune că ar fi clacat. La Indian Wells şi Dubai, Simona s-a impus tocmai pentru că a avut mereu mai mult calm în momentele decisive. Acum, Simona intră în cursa pentru cel mai important trofeu fără să fi avut un meci strâns gestionat într-un mod just, iar asta costă de regulă în fazele superioare.

luni, 18 mai 2015116
Comentarii
mai mult...SPSportRT
19 apr 00:00SportEuropa League, "sferturi". Napoli-Arsenal 0-1, Chelsea-Slavia 4-3, Valencia-Villarreal 2-0, Eintracht-Benfica 2-0

Arsenal, Valencia, Eintracht Frankfurt şi Chelsea sunt cele patru semifinaliste din Europa League. În penultimul act...236

19 apr 00:00SportFestival de goluri în Chelsea - Slavia Praga204
19 apr 00:00SportIanis Hagi pleacă de la Viitorul! Gică Hagi a confirmat în direct la TV667
19 apr 00:00SportIvan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român

Ivan Patzaichin, cel mai titrat canoist român din toate timpurile, a primit, joi, Colanul de Aur, cea mai înaltă...276

19 apr 00:00SportProgramul semifinalelor Ligii Campionilor, ediţia 2018-2019184
19 apr 00:00SportLotul lui Ajax Amsterdam valorează 420 milioane euro. În comparație, Barca, Man Utd sau Real au echipe de un miliard de euro161
19 apr 00:00SportEgipteanul Salah (Liverpool) cere musulmanilor ''mai mult respect'' pentru femei

Mohamed Salah, starul egiptean al clubului englez de fotbal FC Liverpool, a cerut lumii musulmane să trateze femeile...194

19 apr 00:00SportLiga Campionilor - Aguero l-a egalat pe Cristiano Ronaldo în clasamentul golgheterilor160
18 apr 19:46SportPorto - Liverpool 1-4. "Cormoranii" au ajuns fără emoții în semifinalele Ligii Campionilor452
18 apr 00:00SportMan. City - Tottenham 4-3. Calificare dramatică a lui Spurs. Gol al "cetățenilor" în prelungiri, anulat

...461

18 apr 00:00SportNantes - PSG 3-2. Parizienii, la al doilea eșec consecutiv, au ratat din nou șansa de a cuceri titlul428
18 apr 00:00SportLazio - Udinese: 2-0283
Vremea
11°6.8° - 11.4° vineri, 19 aprilie 2019
ploaie ușoarăUmiditate: 46%
Vânt: 3.25 m/s din NNE
Presiune: 1023.09 milibari

Loto
6/496813313342
5/4013192035385
joker9142628335
Horoscop
mai mult...Replica
19 apr 15:09ReplicaGheorghe Donțu, numit în Consiliul de Administrație al CJAS Constanța

Pe ordinea suplimentară a ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța s-a aflat și proiect de hotărâre...765

19 apr 10:59ReplicaBĂTAIE CU TOPOARE și CUȚITE! TREI FRAȚI din Medgidia au ajuns la ÎNCHISOARE!

Trei frați din Medgidia au ajuns după gratii, fiind condamnați la închisoare cu executare în urma unui scandal...1530

19 apr 00:00ReplicaRegulamentul din zona Peninsulară, pe masa judecătorilor! Agenţii economici au declarat RĂZBOI Primăriei Constanţa

Consilierii locali muncipali din Constanța au votat, în septembrie 2018, aprobarea Regulamentului de acces în zona...1883

19 apr 23:11ReplicaANAF cere falimentul asociaţiei apicultorilor din Constanţa. Printre membri, un inspector din Consiliul Judeţean

ANAF cere falimentul asociației apicultorilor din Constanța, o societate cooperativă care nu a derulat nicio afacere...1023

Local
19 apr 00:00LocalReînscrierile la grădiniţă încep pe 6 mai

Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu...212

19 apr 00:53LocalProcurori din Constanţa, în atenţia CSM

Secţia pentru procurori din cadrul CSM s-a întrunit joi, 18 aprilie, în şedinţă. Pe ordinea de zi s-au aflat şi...1381

19 apr 00:53LocalContinuă pregătirile pentru sezonul estival în stațiunea Mamaia și municipiul Constanța

De la începutul săptămânii, angajații Serviciului Amenajări Urbane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța...356

19 apr 00:51LocalExpoziție de Paște cu vânzare, cu produse realizate de copiii din centrele de plasament

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a deschis, joi, 18 aprilie a.c., cea...304

19 apr 00:42LocalMai puțin de 30% din hotelurile de pe litoral vor fi deschise de Paște și 1 Mai

Aproximativ 80 de hoteluri din totalul celor peste 300 existente pe litoralul românesc, ceea ce înseamnă mai puțin...1523

19 apr 00:49LocalArnold, baschetbalistul surdo-mut care vrea în NBA

...306

19 apr 00:49LocalNăvodărenii care văd fapte antisociale, îndrumați să sune la Poliția Locală!

Primăria orașului Năvodari și Direcția Poliției Locale Năvodari a demarat campania „FII RESPONSABIL! ATITUDINEA...635

19 apr 01:08LocalSANCȚIUNI DRASTICE pentru MIZERIE și CONSUMUL DE ALCOOL pe stradă!

Consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, mizeria aruncată pe stradă, cerșetoria și răscolitul în...522

19 apr 01:10LocalConstanţa. Peste 200 kg peşte, transportate fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat,...559

19 apr 00:24LocalCondamnaţi definitiv, încarceraţi şi introduşi în penitenciarul Poarta Albă

Mandate puse în aplicare de polițiștii constănțeni! La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului...550

Politică
19 apr 00:00PoliticăTeodorovici iar a luat bani cu împrumut la dobândă mare: Încă 400 de milioane de lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 400 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de...211

19 apr 01:00PoliticăLiviu Dragnea a lansat acuzații FĂRĂ PRECEDENT la adresa lui Ludovic Orban: 'Să spună jandarmul cum îi săreau zeci de mii de euro din geantă când a plecat'

Liviu Dragnea a spus, în județul Suceava, că are informații despre mandatul lui Ludovic Orban în fruntea...772

19 apr 01:00PoliticăINCIDENT procedural cu dosarul Revoluţiei: Parchetul a trimis dosarul la ÎCCJ pe ascuns, la o săptămână după anunţul oficial

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat Codul de procedură penală în privinţa...293

19 apr 01:01PoliticăUn tânăr nu a vrut să dea mâna cu Liviu Dragnea, la mitingul PSD

Câteva sute de persoane au participat, joi, la un miting PSD în localitatea Dumbrăveni, județul Suceava, la care...578

19 apr 01:01PoliticăLiviu Dragnea vorbește, în premieră, de candidatura la prezidențiale: „O să vă răspund, când e momentul, dacă voi candida“

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat joi, într-un miting electoral organizat în...298

19 apr 00:17PoliticăBola iar se ia de Palaz! `400.000 de lei din bani publici pentru 3 zile de băut bere, totul deghizat în eveniment cultural!`

„400.000 de lei din bani publici, pentru trei zile de băut bere, totul deghizat în „eveniment cultural”. Cam...1291

19 apr 00:48PoliticăCererea de pensionare a lui Augustin Lazăr, acceptată de CSM

Ordinea de zi de joi, 18 aprilie, a sedintei Sectiei pentru procurori s-a suplimentat cu discutarea cererii de...479

19 apr 01:04PoliticăKlaus Iohannis: Nu pot să semnez nişte acte fără a evalua urmările întregii remanieri

Klaus Iohannis a făcut declaraţii de presă după ceremonia de introducere în profesie a absolvenţilor Consiliului...373

19 apr 01:09PoliticăCreștere a încasărilor la TAXE și IMPOZITE, față de anul trecut!

SPIT Constanța aduce la cunoștința opiniei publice că în perioada ianuarie-martie 2019, totalul sumelor încasate...359

19 apr 01:11PoliticăATENȚIE UNDE PARCAȚI! Poliția Locală dă zeci de amenzi zilnic!

Staționarea sau oprirea voluntară în zonele în care aceste acțiuni sunt interzise, încălcarea semnificației...511

Monden
19 apr 00:00MondenCum va fi rochia de mireasă a Adelinei Pestrițu și cum își va îmbrăca fetița: „Sunt foarte dificilă“

Adelina Pestriţu (32 de ani) şi iubitul ei, Virgil Şteblea, sunt în focuri! Cei doi se pregătesc de zor pentru cel...262

19 apr 00:00MondenCât a slăbit Oana Roman. Ţinuta care i-a dezvăluit noua siluetă

După ani la rând în care a fost criticată pentru siluetă, Oana Roman pare că a câştigat pentru moment lupta cu...331

19 apr 00:00MondenCe vor face CRBL și Oase cu premiul de 30.000 de euro, de la Asia Express

O ţară întreagă a stat cu sufletul la gură, marţi seară, 16 aprilie, pentru a afla câştigătorii marelui premiu...267

19 apr 00:00MondenAndreea Bălan, la primul eveniment oficial după cea de-a doua naştere

După ce ne-a dat emoţii la naşterea celei de-a doua fiice, iată că artista s-a refăcut complet şi-şi poate relua...206

19 apr 00:00MondenCe s-a întâmplat cu Lisa Marie Presley? Fosta soţie a lui Michael Jackson s-a îngrăşat teribil!

Singurul copil al lui Elvis Presley, din mariajul cu Priscilla, duce o viaţă relativ retrasă. De aceea, poate, ne...307

19 apr 00:00MondenSophie Turner din Game of Thrones se luptă cu depresia. Cum au afectat-o criticile pentru rolul Sansa Stark

Actriţa Sophie Turner a dezvăluit că s-a luptat ani de zile cu depresia, boală ce s-a accentuat odată cu primirea...235

19 apr 00:00Monden„La Gomera“ de Corneliu Porumboiu, printre cele 19 filme selecţionate în competiţia Festivalului de Film de la Cannes

Nouăsprezece filme vor concura anul acesta în competiţia Festivalului de Film de la Cannes, potrivit listei iniţiale...154

19 apr 00:00MondenBradley Welsh, unul dintre actorii din "T2 Trainspotting", a fost împuşcat mortal în Scoţia

Bradley Welsh, unul dintre actorii din "T2 Trainspotting", a fost împuşcat mortal miercuri seara la Edinburgh,...187

19 apr 00:00MondenDisney promite cinci milioane de dolari pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame

Compania Walt Disney, care a obţinut încasări de milioane de dolari de pe urma filmului său de animaţie ''The...164

18 apr 19:32MondenBianca Drăgușanu, dezlănțuită: Ce replici a avut pentru Cătălin Botezatu și pentru prezentatorii emisiunii „Vulturii de noapte”

Bianca Drăgușanu a participat la emisiunea Vulturii de noapte, pe care fostul său partener de viață, Victor Slav, o...632

Mapamond
19 apr 00:00MapamondÎnaintea publicării raportului Mueller, Trump denunţă o „înşelătorie politică“

Preşedintele american Donald Trump a denunţat joi "cea mai mare înşelătorie politică din toate timpurile", cu...165

19 apr 00:00MapamondKim Jong Un se va deplasa în Rusia pentru un summit cu Putin, anunţă Kremlinul

Liderul nord-coreean Kim Jong Un se va deplasa în Rusia la sfârşitul lunii aprilie pentru un summit bilateral cu...157

19 apr 00:00MapamondUKIP îşi lansează campania, prezentându-se ca „adevăratul partid“ al Brexit-ului

Partidul britanic UKIP (eurofob şi antiimigraţie) şi-a lansat joi campania pentru alegerile europarlamentare,...158

19 apr 00:00MapamondCoreea de Nord cere SUA să îl înlocuiască pe secretarul de stat Mike Pompeo la negocieri

Coreea de Nord a cerut joi Statelor Unite să îl înlocuiască pe secretarul de stat Mike Pompeo cu un negociator "mai...153

19 apr 00:00MapamondCongresul SUA va primi raportul procurorului Mueller privind complicitatea cu Rusia cenzurat după patru criterii

Congresul Statelor Unite va primi joi, în jurul orelor locale 11:00-12:00 (15:00-16:00 GMT) raportul anchetatorului...150

19 apr 00:00MapamondParlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în UE

Parlamentul European a votat miercuri, la Strasbourg, o simplificare a procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă...155

19 apr 00:00MapamondRusia extinde sancţiunile economice impuse Ucrainei

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat joi un decret care extinde lista produselor ucrainene ale căror importuri vor...168

19 apr 00:00MapamondAccident în insula Madeira: Portugalia a decretat trei zile de doliu naţional

Guvernul portughez a decretat joi trei zile de doliu naţional în memoria victimelor accidentului rutier în care...168

19 apr 00:00MapamondFranţa: Clopotele catedralelor au bătut în semn de solidaritate cu Notre-Dame din Paris

Marele clopot al bazilicii Notre-Dame-de-la Garde din Marsilia a fost tras la ora locală 18.50 (16.50 GMT), la fel ca...145

19 apr 00:00MapamondUn bărbat a fost arestat în Catedrala Saint-Patrick din New York, având asupra lui bidoane cu benzină

Un bărbat a fost arestat miercuri seara după ce a pătruns în Catedrala Sfântul Patrick din New York având asupra...177

Sănătate
19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1454

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1236

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...802

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1327

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...3918

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2333

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7300

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3115

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...4987

5 apr 22:57SănătateMedicii Adrian Streinu Cercel și Mihai Craiu, prezenți la Constanța pentru a vorbi despre vaccinare!

Vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, vaccinarea în cancer între prevenție și tratament și prevenirea...1977