REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Simona Halep a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Simona Halep a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Replica API 14 mai 2019 | 00:00 305

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a doua în clasamentul mondial feminin (WTA), dat publicităţii luni, după ce a pierdut finala turneului de la Madrid.

Halep se află la 239 de puncte de liderul Naomi Osaka şi are un avans de 832 de puncte faţă de germanca Angelique Kerber, care a urcat un loc şi ocupă treapta a treia a podiumului. De remarcat că Halep este jucătoarea cu cele mai puţine turnee disputate din top 10, 16.

Olandeza Kiki Bertens, care a cucerit titlul la Madrid, a reuşit un salt de trei poziţii şi se află pe 4, cea mai bună poziţie din carieră. Cehoaica Petra Kvitova a coborât trei poziţii şi se află pe cinci.

România nu mai are decât trei jucătoare în top 100, celelalte două fiind Mihaela Buzărnescu, aflată pe 29, după ce a urcat două poziţii, şi Sorana Cîrstea, care se menţine pe 93. Irina Begu a coborât 17 locuri şi a ieşit din prima sută, fiind acum pe 113.

La dublu, România are în continuare şapte jucătoare în top 100: Mihaela Buzărnescu pe 28 (+2), Irina Begu pe 33 (staţionare), Raluca Olaru pe 39 (se menţine), Monica Niculescu pe locul 51 (-5). Irina Bara pe 56 (+10), Sorana Cîrstea pe 80 (-1), Andreea Mitu pe 84 (+2).

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Halep a urcat trei locuri şi se află pe 7, în timp ce Bertens a reuşit un salt de cinci poziţii şi se află pe 4.

Clasamentul WTA la simplu:

1 (1). Naomi Osaka (Japonia) 6.356 puncte

2 (3). Simona Halep 6.117

3 (4). Angelique Kerber (Germania) 5.285

4 (7). Kiki Bertens (Olanda) 5.115

5 (2). Petra Kvitova (Cehia) 5.050

6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 4.866

7 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 4.786

8 (8). Sloane Stephens (SUA) 4.656

9 (9). Ashleigh Barty (Australia) 4.425

10 (10). Arina Sabalenka (Belarus) 3.500

...............................................................

29 (31). Mihaela Buzărnescu 1.580

93 (93). Sorana Cîrstea 659

113 (96). Irina-Camelia Begu 584

131 (127). Ana Bogdan 459

142 (143). Monica Niculescu 416

165 (168). Irina Bara 354

184 (171). Alexandra Dulgheru 315

218 (220). Elena-Gabriela Ruse 264

224 (224). Alexandra Cadanţu 259

247 (248). Jaqueline Cristian 220

268 (253). Andreea Roşca 196

...

Clasamentul WTA la dublu:

1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.190 puncte

2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.775

3 (5). Barbora Strycova (Cehia) 7.395

4 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 6.495

4 (3). Timea Babos (Ungaria) 6.495

6 (6). Elise Mertens (Belgia) 5.745

7 (7). Demi Schuurs (Olanda) 5.650

8 (8). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 5.146

9 (9). Ashleigh Barty (Australia) 5.092

10 (11). Shuai Zhang (China) 4.490

.......................................................

28 (30). Mihaela Buzărnescu 2.485

33 (33). Irina-Camelia Begu 2.155

39 (39). Raluca Olaru 1.930

51 (46). Monica Niculescu 1.618

56 (66). Irina Bara 1.470

80 (79). Sorana Cîrstea 1.082

84 (86). Andreea Mitu 984

...

Clasamentul WTA Race la simplu:

1 (1). Petra Kvitova (Cehia) 3.420 puncte

2 (2). Naomi Osaka (Japonia) 2.771

3 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 2.371

4 (9). Kiki Bertens (Olanda) 2.361

5 (5). Belinda Bencic (Elveţia) 2.229

6 (8). Ashleigh Barty (Australia) 2.070

7 (10). Simona Halep 1.896

8 (6). Bianca Andreescu (Canada) 1.757

9 (7). Angelique Kerber (Germania) 1.620

10 (8). Elina Svitolina (Ucraina) 1.376

...........................................................

92 (109). Sorana Cîrstea 293

97 (93). Monica Niculescu 274

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614