rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Simona Halep: Sunt un motor diesel. Încep încet, apoi merg repede

Simona Halep se compară cu un motor diesel, care are un start mai lent, dar care capătă viteză pe parcurs. Jucătoarea română a acordat un amplu interviu pentru WTA Insider, în care a vorbit despre sezonul 2017 şi în care a promis că anul viitor va fi mai puternică.

Jurnalista Courtney Nguyen a remarcat startul dificil de sezon al Simonei Halep, iar sportiva a replicat râzând: "Sunt un motor diesel. Încep încet, apoi merg repede."

Nguyen i-a spus Simonei că la Indian Wells a fost întrebată care parte a personalităţii ei o ajută în tenis şi care o trage înapoi. Jucătoarea română a răspuns că îşi aminteşte întrebarea, dar nu mai ştie exact ce a răspuns. "Cred că ambiţia mă face să joc şi să obţin rezultate bune. Ce mă răneşte este impulsivitatea. Îmi fac rău singură în timpul meciurilor şi mă pun singură la pământ".

Jurnalista i-a transmis că în martie a răspuns la fel, în ceea ce priveşte ambiţia, însă a numit "încrederea în sine" drept ceea ce o împiedică în jocul de tenis. "Da, este similiar cu ce am spus acum. Mă pun singură la pământ. Nu am încredere că sunt în stare să fac anumite lucruri", a răspuns Halep.

Întrebată cum gestionează cele două părţi ale personalităţii ei, pe teren şi în afara lui, Halep a răspuns: "Prima, ambiţia, rămâne cu mine întregul an. De aceea sunt aici după toate momentele dificile pe care le-am avut în acest an. Şi au fost multe. Cât priveşte cealaltă parte, am făcut multe progrese. Acum cred cu adevărat că sunt în stare să fac anumite lucruri, unele măreţe. Când munceşti din greu, când câştigi meciuri, când eşti apropae să câştigi mari turnee, capeţi încredere".

Halep a reafirmat că nu se aştepta să devină numărul 1 mondial la China Open şi a precizat că această performanţă înseamnă foarte mult şi pentru familia ei.

"Am avut multe şanse în acest an de a deveni numărul 1, dar mă aşteptam mai puţin că se va întâmpla în China să ajung acolo. Dar în viaţă, e întotdeauna aşa. Când te aştepţi mai puţin, se întâmplă. Aşa că am fost fericită că am putut obţine prima poziţie înainte de Singapore şi să termin pe primul loc în clasamentul Race. Este un frumos trofeu şi cu siguranţă toată lumea îşi va aminti asta, mai ales în România. De asemenea, este un lucru bun pentru familia mea. Au lucrat mult cu mine de-a lungul multor ani şi să fiu aici ca numărul 1 mondial este un moment special. Nu simt presiune în acest moment. Vom vedea luni", a afirmat Simona Halep.

Ea spune că a avut până acum o carieră extraordinară, dar îşi doreşte mai mult

"Cu siguranţă, am avut o carieră extraordinară. Am aproape patru ani în Top 5, este un lucru bun şi frumos. Multe lucruri sunt pozitive. Dar dacă eşti ca mine, aştepţi întotdeauna mai mult. Nu ştiu dacă e bine, dar cu siguranţă pentru tenis în acest moment e ok, deoarece mă ţine motivată, emoţionată şi abia aşteptând următoarea provocare. Am avut multe ocazii pe care nu le-am fructificat anul ăsta, am reuşit în China şi mi-a arătat că totul e posibil dacă munceşti şi continui să crezi", a declarat românca.

Simona Halep a povestit cât de greu i-a fost după French Open şi cum şi-a recăpătat încrederea după eşecul de la Paris: "După French Open a fost greu. Am plâns după acel meci şi am spus că e imposibil. Nu puteam să cred că nu am putut câştiga acel meci conducând cu set şi 3-0. Am atins trofeul şi tot nu am putut să-l iau. Am mers acasă şi am fost în depresie 3-4 zile. Apoi am revenit pe teren şi am spus că am un ritm bun şi simt bine mingea. Nu am jucat la Birmingham din cauza unei uşoare accidentări. dar am mers la Wimbledon şi am jucat bine. Aşa că după Wimbledon, lucrurile s-au îmbunătăţit. În SUA, cred că am fost aproape de cel mai bun tenis al meu. Mi-am recăpătat încrederea şi totul a fost ok."

Halep a dezvăluit că este agitată, nervoasă înaintea marilor meciuri, iar antrenorul Darren Cahill îi spune că e bine să aibă o astfel de stare.

"Întodeauna sunt agitată înaintea marilor meciuri. Darren îmi spune tot timpul că e bine să fiu aşa. Este bine să ai emoţii, să ai goluri în stomac, cum am avut la Beijing în fiecare zi - m-au omorât. Dar este datorită pasiunii mele pentru tenis şi dorinţei de a face ca lucrurile măreţe să se întâmple. Asta mă ţine în viaţă în acest moment. Trăiesc pentru tenis şi consider că fiecare moment în care joc, fie că pierd sau câştig, este special. Nu vreau să-mi pierd încrederea şi nu vreau să-mi pierd energia de a merge mai departe în fiecare săptămână. În tenis, este bine că în fiecare luni putem să o luăm de la început", a adăugat Halep.

Simona Halep regretă două meciuri pierdute categoric în 2017, cu Elina Svitolina, la Toronto, şi cu Garbine Muguruza, la Cincinnati.

"În opinia mea, este imposibil să joci tot anul la acelaşi nivel, din 1 ianuarie în 31 octombrie. Este ceva imposibil. Emoţional, fizic, avem multe lucruri de acest fel. Pot apărea accidentări, căderi psihice, nu e uşor. De la Stuttgart am început să joc bine şi am menţinut nivelul foarte ridicat. Am avut înfrângeri urâte, Svitolina (Toronto) şi Muguruza (Cincinnati). Cu siguranţă, sunt jucătoare foarte bune. Dar aş fi putut face mai multe în acele meciuri, chiar dacă nu le-aş fi câştigat. Puteam juca mai bine.", a afirmat românca.

În final, Simona Halep a promis că va fi mai puternică în 2018, că va munci în continuare pentru a-şi îmbunătăţi jocul şi pentru a se menţine în vârful ierarhiei jucătoarelor de tenis, conform news.ro.

"Cu siguranţă voi munci, deoarece chiar dacă sunt numărul 1 am multe lucruri de îmbunătăţit. Trebuie să muncesc din greu în opinia mea, deoarece nivelul este foarte ridicat şi trebuie să continui să fac asta în fiecare săptămână, ceea ce nu este uşor. Dar vom vedea anul viitor ce o să se întâmple. Am revăzut câteva meciuri din acest an şi vreau să îmbunătăţesc unele lucruri, am început să lucrez la ele şi cu siguranţă la anul voi fi mai puternică anul viitor", a conchis liderul WTA.

Simona Halep, cap de serie numărul 1, va debuta luni, de la ora 14.30, la Turneul Campioanelor de la Singapore. Ea o va întâlni în primul meci din Grupa Roşie pe sportiva franceză Caroline Garcia, locul 9 WTA.

duminică, 22 octombrie 2017661
Comentarii

03Pt pt Zdrulea(23 oct 02:01)
Tu sigur esti un makidon coclit , care ai branza si ceapa intre dinti.
02Muie, bai!(22 oct 23:11)
Vezi sa nu faci rani pe limba de la atat lins in cur. Daca iti pun maine in brate o arma de 3 kg si te trimit pe front sa asiguri suport unui tanc, sigur esti printre primii care se fofileaza cu scuze gen "nu lupt pt corupti", "nu mor pt tara de kkt", etc. Patrioti de carton ca tine sunt multi, ma baiatule.
23Ptr Zdrulea fraieru(22 oct 23:01)
Nu esti nici macar la degetul mic al mioarei. Adica esti un nimeni care se vrea bagat in seama. Principalul dusman al romanilor este romanul. Un neam de invidiosi plini de ura si vrajba. Jegurile ca tine ar trebui sa fie apatrizi...
18Zdrulea(22 oct 19:10)
Cunostintele mioarei de mecanica cam scartaie.
17kkmk(22 oct 18:39)
mai bine isi vedea de tenis ca la mecanica e varza ca orice muiere, se refera la disele vechi de ARO care porneau greu si mergeau si mai greu ca asa stie de cand era e mica cand neamul ei erau singurii care isi permiteau de alea, acum tehnologia a mai evoluat, zice bine asta dinaintea mea, are o gramada de mercedesuri si nu a vazut ca toate pornesc repede, da fa si mie unu ca oricum nu le apreciezi.
26Proasta comparatie(22 oct 16:50)
Nu a nimerit diferenta dintre motor diesel si ala pe benzina. De fapt ala diesel are un start mai violent decat ala pe benzina, fiind bazat pe compresie si auto-aprindere. Un diesel dezvolta un cuplu mai mare, fiind capabil sa traga mai mult. Un diesel e mai lent pr ca e mai greu. Motorina explodeaza violent la compresie, deci are nevoie de o camera de ardere mai mare, materiale mai rezistente si mai grele, cilindri mai lungi. Blocul motor pe benzina e mai mic, biele mai scurte, arborele se invarte de mai multe ori la un ciclu de ardere. Un diesel la aceleasi cote s-ar sfarama la prima cheie.
mai mult...Ultima oră
18 dec 00:00Ultima orăTeodorovici s-a dezlănțuit împotriva băncilor!

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a explicat marți, la Guvern, că Executivul va introduce de la 1 ianuarie...46

18 dec 00:00Ultima orăKlaus Iohannis NU CREDE că se va da OUG pentru aministie și grațiere și anunță că merge la ședințele de Guvern: 'Ar fi un derapaj groaznic de la democrație'85
18 dec 00:00Ultima orăKlaus Iohannis răspunde la întrebarea dacă ar pune un nou Guvern de la PSD: 'Dacă ar fi avut, ar fi venit și până acum'87
18 dec 00:00Ultima orăCristiano Ronaldo e în LACRIMI: Ce TROFEU a primit Lionel Messi

Lionel Messi nu a reușit să urce pe podium în lupta pentru Balonul de Aur, a fost al cincilea cel mai bun fotbalist...155

18 dec 00:00Ultima orăPSD a schimbat legea pensiilor. Cum și-a securizat Dragnea voturile UDMR168
18 dec 18:26Ultima orăAccident rutier pe podul de la Ovidiu!885
18 dec 00:00Ultima orăStart-Up Nation 2018. Când se deschide aplicația pentru înscrieri!

Aplicația pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 se deschide joi, 27 decembrie 2018, ora 11:00, anunță...208

18 dec 19:01Ultima orăVIDEO Accident rutier pe Nicolae Iorga. O mașină a fost proiectată într-un stâlp!1972
18 dec 00:00Ultima orăRecompensă de 100.000 de dolari pentru a trăi un an fără smartphone407
18 dec 00:00Ultima orăPrima tromboliză la Spitalul Județean Constanța. Pacienta are 90 de ani!

A fost efectuată prima tromboliză la Spitalul Clinic Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța! Procedura...392

18 dec 00:00Ultima orăUSR şi PNL au sesizat CCR privind legea de aprobare a OUG referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor130
18 dec 00:00Ultima orăContainer sosit în portul Constanța, verificat de polițiști. Iată ce au descoperit400
Vremea
-2°-2° - -1.5° marţi, 18 decembrie 2018
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 9.06 m/s din N
Presiune: 1035.8 milibari

Loto
6/49162733344447
5/404192830332
joker9222331437
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 dec 02:03SportAtalanta - Lazio: 1-0. Radu Ștefan a gafat la unicul gol

Lazio a fost condusă din primul minut la Bergamo şi a fost la un pas de a se salva în prelungiri. Reuşita...249

18 dec 00:00SportViitorul - CFR Cluj 0-1. Mini-prestaţie, maxi-eficienţă: clujenii câștigă și se distanțează de FCSB

CFR Cluj s-a impus pe terenul celor de la Viitorul, 1-0 (Țucudean 33), și se menține pe primul loc, cu 43 de puncte,...273

18 dec 00:00SportHalep, săptămâna cu numărul 59 ca lider mondial. 3 jucătoare din România şi-au schimbat poziţiile în ierarhia WTA

Luni dimineaţă, 17 decembrie, WTA a anunţat noul clasament mondial, în care au apărut câteva modificări în urma...312

18 dec 00:00SportLiverpool - Bayern şi Manchester United - PSG, cele mai interesante dueluri din optimile Ligii Campionilor

Liverpool - Bayern Munchen şi Manchester United - Paris Saint-Germain sunt cele mai interesante dueluri din optimile de...236

Local
18 dec 02:23LocalDRAMA unor copii din Constanța, care s-ar bucura să aibă măcar căldură în cameră! Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun!

Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun, dar s-ar bucura și pentru un braț cu lemne! O fetiță în vârstă de 7 ani...3638

18 dec 02:21LocalCresc SALARIILE MINIME ALE NAVIGATORILOR, din iulie 2019

Începând cu 1 iulie 2019, salariile minime stabilite de International Label Organisation, în sectorul maritim, vor...1437

18 dec 00:27LocalBișnițari de țigări lăsați fără „marfă” de Poliția Locală

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au surprins, luni, 17 decembrie a.c., în...2201

18 dec 00:14LocalUn nou PUNCT DE TRECERE A FRONTIEREI, inaugurat în județul Constanța

Județul Constanța are un nou punct de trecere a frontierei, la Dobromir. Acesta este al cincilea punct de trecere a...4283

18 dec 00:46LocalS-a RĂSTURNAT cu mașina, în drum spre Constanța!

Un accident rutier a avut loc luni, 17 decembrie, în jurul orei 10.00, la ieșire din Tulcea spre Constanța. Șoferul...3864

18 dec 02:30LocalLiceenii de la Colegiul Economic Mangalia au fost spiridușii lui Moș Crăciun pentru prichindeii din Pecineaga

Duminică, 16 decembrie a.c., membrii grupului EcoVoice de la Colegiul Economic Mangalia au mers la Pecineaga la nişte...413

18 dec 02:32LocalPrimăria Constanța a încheiat sezonul de plantări de copaci pe anul acesta

Primăria Constanța a încheiat sezonul de plantări de copaci din acest an. Potrivit reprezentanților...393

18 dec 00:46LocalO tânără mamă din Constanța și-a scos copiii la cerșit în loc să-i trimită la școală. Unul este sugar!

Deseori, observăm pe străzile Constanței, și nu numai, copii în brațele părinților, zgribuliți la intrările...1942

18 dec 02:11LocalPolițiștii rutieri, razii în trafic: mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu, la data de 16 decembrie a.c., au depistat un bărbat,...806

18 dec 09:01LocalUn bărbat a furat 5 parfumuri dintr-un magazin din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2, la data de 16 decembrie a.c., au identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani,...645

Politică
18 dec 00:00PoliticăProiect de reabilitare a reţelelor termice, la Cernavodă

Primăria orașului Cernavodă intenționează să reabiliteze rețelele termice, iar în acest sens a fost depus la...94

18 dec 00:15PoliticăDeputații Mohaci și Popa care plecaseră din PSD ca să se înscrie în Pro România au revenit la PSD

Deputații Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa, care anunțaseră la începutul lunii decembrie că demisionează din...583

18 dec 02:26PoliticăManda: Amnistia şi graţierea se fac, nu se discută

Amnistia şi graţierea "se fac, nu se discută", iar după ce se fac "sigur că se aduc şi argumentele necesare", a...396

18 dec 00:51PoliticăSubprefectul Constanței, învestit în funcție

După multă vreme în care județul Constanța a funcționat fără cei doi subprefecți, iată că lucrurile par să...784

18 dec 02:05PoliticăAu avut loc alegeri la PSD Eforie. Află cine a fost ales preşedinte

În Organizația PSD Eforie s-au organizat în data de 14 decembrie 2018 alegeri pentru funcția de președinte al...1292

18 dec 02:29PoliticăProiectul de lege a pensiilor va fi contestat la CCR. Ce reclamă liberalii?

PNL va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) legea pensiilor, a anunţat, duminică, vicepreşedintele...368

18 dec 02:06PoliticăConsilierii locali din Mangalia vor dezbate taxele și impozitele locale pentru anul 2019

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la ultima şedinţă ordinară din acest...984

18 dec 02:18PoliticăClaudiu Palaz amenință că PMP nu va participa la ședința CJC. Motivul: chiulangiul Mocianu!

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, a depus, în urmă cu 10 zile, o solicitare la...741

18 dec 02:10PoliticăPrimăria Constanța face angajări! Iată ce posturi sunt scoase la concurs

Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din B-dul. Tomis, nr. 51, pentru ocuparea unor posturi...1028

18 dec 02:31PoliticăPartidele politice, 'hrănite' din bani publici: Subvenţiile au crescut de 12 ori în doi ani

Subvenţiile de la bugetul de stat acordat partidelor parlamentare a crescut în doar doi ani de 12 ori, de la 14,5...283

Monden
18 dec 00:00MondenOana Zăvoranu nu mai are nici o reținere. “Sunt rele și complexate“

Oana Zăvoranu a postat un nou mesaj pe contul de socializare și le-a zis tuturor că nu suportă urâții și urâtele...253

18 dec 00:00MondenBeatrice Olaru este marea câștigătoare Exatlon România. Alin Andronic a abandonat

Beatrice Olaru, în vârstă de 29 de ani, a câștigat Marea Finală Exatlon România, după ce Alin Andronic a...267

18 dec 20:03MondenLoredana duce “Zaraza” acasă la Donald Trump! Primăvara viitoare, cântăreața pleacă în turneu în America

Giamparalele Loredanei o să răsune primăvara viitoare peste Ocean, iar fanii divei blonde care au ales să urmeze...176

18 dec 00:00MondenBunicul Antonei a murit. Anunțul făcut de artistă

Antonia și Alex Velea sunt în doliu, după ce bunicul artistei s-a stins din viață după o lungă suferință....259

18 dec 00:00MondenAdevărul despre divorțul actualului partener de viață al lui Brigitte Sfăt

Corneliu Oană, actualul partener de viață al lui Brigitte Sfăt, a decis să facă lumină în ceea ce privește...321

18 dec 00:00MondenCum arată sărbătorile de iarnă pentru Iulia Albu. „Nu îmi place să am brad natural”

Iulia Albu nu este deloc adepta bradului natural de Crăciun. Vedeta a explicat cum arată sărbătorile de iarnă...228

18 dec 19:42MondenEa este Miss Univers 2018! Are 24 de ani și nu a vizitat niciodată Europa

Miss Filipine, Catriona Gray, în vârstă de 24 de ani, a fost încoronată luni Miss Univers 2018 la concursul de...244

18 dec 00:00MondenActorul Geoffrey Rush, acuzat din nou de comportament sexual nepotrivit

Actorul australian Geoffrey Rush a fost acuzat de comportament sexual nepotrivit de actriţa Yael Stone, star al...172

18 dec 00:00MondenDebutul Tamarei Buciuceanu este sărbătorit la Gala Teatrului Metropolis 12

Cei 65 de ani trecuţi de la debutul respectatei actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească sunt...190

18 dec 00:00MondenBob Dylan va susţine trei concerte la Paris în aprilie 2019

Legenda muzicii folk Bob Dylan va cânta la sala Grand Rex din Paris, pe 11, 12 şi 13 aprilie 2019, continuându-şi...167

Mapamond
18 dec 00:00MapamondJeremy Corbyn critică guvernul May pentru reprogramarea în ianuarie a votului asupra acordului cu UE

Liderul opoziţiei laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a criticat-o luni seară pe şefa guvernului de la Londra,...154

18 dec 00:00MapamondKremlinul susţine că noua Biserică Ortodoxă Ucraineană este folosită în scopuri politice

Kremlinul i-a acuzat luni pe politicienii din Ucraina că se folosesc de crearea noii Biserici Ortodoxe Ucrainene...174

18 dec 00:00MapamondRusia desfăşoară avioane de luptă în Crimeea pe fondul tensiunilor cu Ucraina

Ministerul Apărării al Rusiei a anunţat luni desfăşurarea a peste zece avioane de luptă Suhoi SU-27 şi SU-30 în...189

18 dec 00:00MapamondComisia Europeană reacţionează după violenţele comise împotriva sediului ei principal din Bruxelles

Comisia Europeană a condamnat luni violenţele petrecute duminică în faţa clădirii Berlaymont, sediul său din...169

18 dec 00:00MapamondBrexit: 'Pagube ireparabile' în cazul unui al doilea referendum, îi va avertiza Theresa May pe parlamentari

Premierul britanic Theresa May urmează să-i avertizeze luni pe parlamentari privind "pagubele ireparabile" pe care...189

18 dec 00:00MapamondCoreea de Nord avertizează că sancţiunile americane ar putea bloca calea spre denuclearizare "pentru totdeauna"

O nouă rundă de sancţiuni americane împotriva unor oficiali nord-coreeni ar putea "bloca calea către denuclearizare...167

18 dec 00:00MapamondRepublica Moldova: Liderii PAS şi PPDA au depus actele pentru înregistrarea blocului electoral ACUM

Liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), Maia...182

18 dec 00:00MapamondSerghei Lavrov: Nu vom purta un război cu Ucraina, vă promit

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a promis luni că ţara sa ''nu va purta un război'' cu Ucraina şi a...228

18 dec 00:00MapamondAtentat la Strasbourg: O a cincea persoană a murit în urma rănilor suferite

O a cincea persoană rănită în atentatul de la Strasbourg, comis marţi seară de Cherif Chekatt, a murit duminică,...163

18 dec 00:00MapamondMii de persoane au protestat la Budapesta împotriva guvernului Orban

Mii de persoane au protestat duminică, la Budapesta, împotriva noii legi a muncii şi a ceea ce ei consideră a fi o...169

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1528

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...582

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...472

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...918

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1624

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...743

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1119

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1463

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...950

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...929