REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Simona Trașcă își pune silicoane pe gaz. Se operează a șaptea oară la sâni

Simona Trașcă își pune silicoane pe gaz. Se operează a șaptea oară la sâni

Replica API 4 decembrie 2019 | 00:00 889

Simona Trașcă

foto: arhivă personală

Simona Trașcă (37 de ani), supranumita în trecut Pamela de România, a uitat numărul operațiilor estetice pe care le-a suferit până acum trupul ei. Pe cele de la nivelul sânilor le știe însă, așa că după șase intervenții ne anunță că urmează cea de-a șaptea.

”Au apărut niște silicoane șmechere, de ultimă generație, din gaz (n.r. gaz medicinal). Sânii rămân la fel de mari, dar se simt mai natural la pipăit și sunt mai ușori. O să le schimb pe cele pe care le am acum. Ar fi a șaptea operație la sâni”, a declarat Simona Traşcă. Ajunsă la 37 de ani, blonda și-a operat pe rând sânii, nasul, posteriorul și poate deține lejer titlul de “regina operațiilor estetice”.

“Nici nu mai știu câte operații am. Cea mai grea a fost cea de la fund. Parcă nu era al meu, nu puteam să stau pe scaun după operație. De fiecare dată când ies din sala de operație zic că nu mai fac de-astea și tot nu mă lecuiesc. Eu și la bătrânețe o să fiu o babă nebună, obsedată de operații, nu mă las până mor”, a mai spus blonda.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
alta gonflabila si asta e stire cu operatiile proastelor .sa-si puna tite de iarna ca acum vine frigul. stiri cu proaste
6
0
si ii da pompa sa le umfle de cate ori e necesar?
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614