REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Simptome banale care pot indica o boală periculoasă

Simptome banale care pot indica o boală periculoasă

A.F. 12 ianuarie 2023 | 00:00 333

Oboseala, durerile în piept și respirația îngreunată pot fi simptomele unei afecțiuni cardiovasculare grave: boala coronariană ischemică, numită și cardiopatie ischemică. Stilul de viață dezechilibrat, sedentarismul, fumatul și dieta bogată în grăsimi favorizează depunerea plăcilor de aterom în interiorul arterelor coronare, vase care alimentează inima cu sânge, cauzând astfel o îngustare progresivă a acestora.

Drept urmare, se reduce fluxul de sânge către inimă, mușchiul cardiac nu mai este oxigenat suficient și apar manifestările clinice ale bolii.

Dacă pacientul nu este tratat corespunzător, în timp, simptomele se vor agrava, conducând spre infarct miocardic acut sau insuficiență cardiacă. Boala coronariană poate fi diagnosticată prin mai multe analize de sânge și investigații specifice – electrocardiogramă (EKG), completată cu ecografie cardiacă și cu cea mai bună metodă de diagnosticare a afecțiunii coronariene: coronarografia. Metoda este minim invazivă și permite vizualizarea arterelor coronare din interior, cu ajutorul unui cateter care poate fi deplasat până în zona unde s-a produs stenoza, adică îngustarea vasului de sânge, scrie stiripesurse.ro.

În funcție de localizarea și severitatea stenozei, tratamentul recomandat poate fi intervențional, prin abord endovascular, sau poate implica o intervenție de chirurgie cardiovasculară mai amplă, cum este bypass-ul aortocoronarian. În funcție de existența și a altor afecțiuni ale inimii, operația poate fi completată de proceduri mai elaborate, cum este protezarea valvulară, adică înlocuirea valvei cardiace distruse cu o valvă artificială, perfect funcțională.

În prezent, tratamentul chirurgical al bolii coronariene ischemice se poare realiza și prin proceduri minim invazive, care permit o recuperare mai rapidă a pacientului și un risc redus de complicații postoperatorii, pentru că nu implică deschiderea sternului sau a abdomenului. Succesul unor astfel de intervenții depinde foarte mult de experiența echipei medicale, care să fie dublată de dotările ultraperformante, de ultimă generație.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367