REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.3° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.3° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Sindicaliștii de la Ambulanță se plâng de discriminare în acordarea stimulentului de 2.500 de lei

Sindicaliștii de la Ambulanță se plâng de discriminare în acordarea stimulentului de 2.500 de lei

Replica API 28 aprilie 2020 | 00:00 828

Sindicaliștii de la serviciile de ambulanță se plâng că sunt discriminați la acordarea stimulentului de 2.500 de lei dat de guvern personalului medical care are contact direct cu pacienții infectați cu coronavirus. Sindicaliștii le cer ministrului Sănătății și secretarului de stat Raed Arafat să intervină pentru clarificarea situației.

Reprezentanții ambulanțierilor susțin că modul în care se alcătuiesc listele cu angajații care au dreptul la stimulentul de 2.500 de lei este neclar și nu toți cei care merită această „primă” ajung să o și primească.

„OUG nr. 43/2020 responsabilizează conducerea serviciilor de ambulanță de nominalizarea personalului care beneficiază de stimulentul de risc, iar machetele transmise de anumite direcții din cadrul Ministerului Sănătății către conducerea serviciilor de ambulanță au avut interpretări diferite privind interpretarea Ordonanței​ în vederea alocării stimulentului de risc​ de 2.500 lei brut​ lunar și perioada acordării.​ Faptul că la elaborarea situațiilor tip machetă cerute de minister nu a existat consultare cu cei din teren, cât și cu partenerul social pentru a da detalii​ privind intervenția echipajelor în această perioadă de pandemie și riscul la care a fost și este supus personalul de intervenție din teren,​ a făcut​ ca situațiile cerute de minister și transmise de conducerea serviciilor de ambulanță să fie discriminatorii în acordarea stimulentului de risc, situații care nu reprezintă realitatea din teren a riscului, fiind imposibil de identificat cerințele din machetă.” se arată într-un comunicat al Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România, scrie digi24.ro.

Ambulanțierii cer intervenția ministrului Sănătății pentru a clarifica situația.

„Conducerea FNS ”Ambulanța”​ a solicitat în scris ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru și secretarului de stat dr. Raed Arafat intervenția de urgență în calitatea pe care o au, pentru ca​ personalul operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță, care desfășoară activitatea în teren, să beneficieze de stimulentul de risc prevăzut în OUG nr. 43/2020 pe perioada Stării de urgență decretată în luptă cu virusul COVID -19.

Solicitarea conducerii FNSAR vine în urma nemulțumirilor și discriminării personalului operativ de intervenție, care în toată această​ perioadă a fost supus unui risc continuu și agresiv, prin felul activității de intervenție în teren, în medii diferite, unități sanitare destinate celor infectați cu virusul COVID -19, în familii, comunități,​ spații destinate celor aflați în carantină, în izolare impusă, recoltare de probe, situații ascunse și necunoscute,​ etc”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții angajaților precizează că ambulanțierii își vor face în continuare meseria la același standard profesional.

„Personalul operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță a apreciat intențiile Guvernului României de a acorda stimulentul de risc pentru personalul din linia întâi în lupta cu virusul COVID-19, stimulent stabilit prin OUG nr. 43/2020, luptă în care​ personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță a fost și este implicat 100%, dar modul de interpretare și acordare​ a stimulentului de risc este dezamăgitor. Mesajul personalului operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță către cetățenii României este că,​ în​ ciuda acestor stări de dezamăgire și nemulțumire privind acordarea stimulentului de risc mult trâmbițat, dedicarea profesională, empatia și toată dăruirea va fi 100% pentru cei aflați​ în nevoi, și să se treacă cu bine, cât​ mai repede de această situație și fără pierderi de vieți”, mai completează comunicatul.

Potrivit datelor centralizate de FNS „Ambulanța”, până acum 242 de angajați ai serviciilor de ambulanță, medici, asistenți,ambulanțieri, au fost infectați cu coronavirus.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218