REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Sindicaliştii din Port mută protestul la Ministerul Transporturilor

Sindicaliştii din Port mută protestul la Ministerul Transporturilor

Replica API 25 martie 2015 | 00:19 134

Nu se lasă

Nu se lasă

Operatorul Portuar, cât şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP) vor protesta, joi, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, având în vedere „lipsa de răspuns a M.T. la toate problemele comunităţii portuare, aduse la cunoştinţa reprezentanţilor ministerului în numeroase rânduri, printr-o serie de memorii, memorandumuri, scrisori”. Astfel, cele două sindicate se vor prezenta la Ministerul Transporturilor, unde vor solicita ministrului Ioan Rus „accelerarea acţiunilor iniţiate cu scopul de a reglementa problemele de pe platforma portuară”, se arată într-un comunicat comun al celor două sindicate. Amintim că angajaţii din Portul Constanta, reprezentaţi de Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP), alături de Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar”, au demarat la începutul acestei luni o nouă acţiune de protest, în faţa Gării Maritime din Portul Constanţa. Cele două formaţiuni sindicale solicită demisia conducerii executive a Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime Constanţa” (CN APMC), datorită „incompetenţei şi abuzurilor”. Cele două sindicate au solicitat de-a lungul timpului Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, Guvernului şi preşedinţiei să comunice urgent „soluţiile identificate pentru remedierea în mod real şi eficient a tuturor problemelor sesizate de comuntitatea portuară atât anul trecut, cât şi anul acesta”. Luni, „Operatorul Portuar” şi FNSP au emis o scrisoare de revenire. Liderul FNSP, Mircea Burlacu, e foc şi pară pe conducerea CN APMC, pe care o consideră drept responsabilă de dezastrul care se preconizează pentru Portul Constanţa, chiriile urmând să crească şi cu zeci de procente în următorul an! La rândul său, preşedintele Organizaţiei Patronale Operatorul Portuar Constanţa, Viorel Panait, susţine că decizia CN APMC de majorare a chiriilor pentru utilizarea domeniului portuar se rezumă la creşteri de 60% în 2015 şi de peste 380% în 2016.

Marius Florian VASILE

Vezi şi:

http://www.replicaonline.ro/precizari-ale-administratiei-porturilor-maritime-constanta-referitoare-la-actiunile-federatiei-sindicatelor-portuare-si-ale-organizatiei-patronale-operatorul-portuar-215126/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367