REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Sindicatele din Administraţie cer reîntregirea salariilor până la 31 mai şi ameninţă cu proteste

Sindicatele din Administraţie cer reîntregirea salariilor până la 31 mai şi ameninţă cu proteste

Replica API 25 aprilie 2013 | 00:00 167

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) cere Guvernului promovarea Legii dialogului social în forma negociată cu sindicatele şi reîntregirea drepturilor salariale, până la 31 mai, ameninţând că, în caz contrar, vor urma proteste. Printre revendicările sindicaliştilor, se numără promovarea proiectului de act normativ pentru modificarea Legii nr. 62/2011, aşa cum a fost discutat şi negociat cu organizaţiile sindicale, întrucât ei consideră că promovarea Legii nr. 62/2011- Legea dialogului social a avut ca efecte destructurarea şi reducerea mişcării sindicale, mimalizarea dialogului social, desfiinţarea negocierilor colective, imposibilitatea organizaţiilor sindicale de a organiza manifestări sindicale, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte drepturile salaraiale, FNSA cere acordarea primei de vacanţă tuturor salariaţilor din administraţia publică, a celui de al 13-lea salariu, a unor drepturi prin contractele/ acordurile colective de muncă, în funcţie de posibilităţile financiare ale autorităţilor publice locale şi de veniturile proprii, şi acordarea de tichete de masă sau alocaţie de hrană. FNSA mai semnalează că "autorităţile administraţiei publice locale au preluat o serie de activităţi, datorită modificărilor legislative, aşa cum a fost cazul poliţiei locale, evidenţei populaţiei, direcţiilor de asistenţă socială, administrării creşelor, spitalelor municipale, judeţene şi orăşeneşti etc" şi că, "în acelaşi timp, din decembrie 2008, posturile din administraţie au fost blocate, ca urmare existând astăzi compartimente cu lipsă mare de personal, ceea ce conduce la o diminuare a eficienţei, a calităţii serviciilor publice prestate, precum şi la efectuarea multor ore suplimentare care nu sunt plătite şi nici nu pot fi recuperate fără să creezi un dezechilibru uriaş în activitatea curentă".

În acest sens, sindicaliştii propun plata orelor suplimentare şi deblocarea posturilor vacante.

Printre revendicări se numără şi constituirea fondului de premiere în limita a 10 la sută din fondul de salarii, acordarea de premii anuale din economiile la fondul de salarii, acordarea sporurilor de până la 15 la sută pentru personalul care participă în comisii de specialitate precum comisia de disciplină, comisia paritară, comisia de concurs, dar şi promovarea actului normativ de completare a Legii nr. 84/2012, legea amnistiei fiscale pentru bugetari, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, aşa cum a fost iniţiat de către un grup de senatori şi negociată cu FNSA.

Sursa:RTV.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367