rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Sindromul impostorului - ce este și cum știi dacă îl ai?

Sindromul impostorului afectează, potrivit cercetătorilor, mai bine de 70% din populația adultă. Află în cele ce urmează ce presupune acest sindrom și dacă te afli printre cei afectați, scrie doc.ro

Sindromul impostorului a fost pentru prima dată identificat în anul 1978 de către psihologii Pauline R. Clance și Suzanne A. Imes. Acestea au descris sindromul impostorului ca fiind caracterizat de incapacitatea adulților de a-și accepta realizările profesionale și de teama persistentă a acestora de a fi deconspirați de cei din jur și de a-și pierde, astfel, statutul social.

Sindromul impostorului afectează în special femeile

În ciuda competențelor profesionale incontestabile, cei care suferă de acest sindrom se simt impostori și au certitudinea că nu merită succesul care li se atribuie. Ei își explică succesul lor că fiind o chestiune care ține mai mult de noroc, de sincronizare, de anumite coincidențe și nicidecum de competențele personale. Statistic vorbind, se pare că femeile realizate din punct de vedere profesional, cu o carieră înfloritoare, sunt cel mai des afectate de sindromul impostorului.

Cu toate că sindromul impostorului nu este un diagnostic medical oficial și nu este încadrat în categoria tulburărilor psihice, specialiștii sunt de părere că problema trebuie tratată cu seriozitate, întrucât afectează stima de sine și, în timp, calitatea vieții profesionale și personale.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sindromul impostorului în formă gravă, netratat cu ajutorul unui psihoterapeut, poate degenera și poate declanșa alte probleme și afecțiuni precum burnout, anxietate sau chiar depresie. Oamenii care suferă de acest sindrom trăiesc în permanență cu sentimentul de vină că nu sunt suficient de buni, dar și cu teama că vor fi demascați și totul se va duce de râpă. Ei nu îndrăznesc să accepte provocări, să își schimbe jobul sau să aplice pentru o funcție de conducere, de exemplu, întrucât sunt convinși că nu sunt capabili să se descurce la cel mai înalt nivel.

Semne care pot indica sindromul impostorului

Tendința de a fi perfecționist, mai ales la locul de muncă

Munca în exces, statul peste program în mod regulat, din proprie inițiativă

Subestimarea propriilor reușite la serviciu

Teama permanentă de eșec

Desconsiderarea laudelor și a complimentelor primite la locul de muncă

Incapacitatea de a accepta așa cum se cuvine criticile constructive ale oamenilor bine intenționați

Cum se poate trata sindromul impostorului?

Dacă te regăsești în semnele care indică sindromul impostorului este bine să faci tot posibilul pentru a remedia situația, și anume:

Acceptă că ai această problemă

Ca în orice altă situație, acceptarea este primul pas către vindecare. Odată ce accepți că suferi de sindromul impostorului, poți începe să iei măsuri pentru a rezolva această problemă.

Lucrează la tiparele mentale

În loc să îți spui că cei din jur vor afla că nu ești capabil din punct de vedere profesional și te vor demasca, gândește-te că ai ajuns unde ești prin propriile puteri și că este uman să nu le știi pe toate, așa că nu ai de ce să te simți stânjenit dacă nu știi ceva anume. Întotdeauna vom întâlni oameni care știu mai multe decât noi din punct de vedere profesional (sau personal), dar acest lucru nu minimizează valoarea noastră.

Discută despre ceea ce simți

Fie că îți dai seama sau nu, mai mult că sigur ai în jurul tău persoane care suferă de aceeași problemă. Încearcă să discuți despre ced te deranjează și vei vedea că te ajută să observi că nu ești singurul în această situație. Gândind rațional când este vorba despre altcineva, îți vei da seama că și tu te îngrijorezi degeaba de multe ori și că ar trebui să ai mai multă încredere în tine.

Cum poți să-ți sporești încrederea în tine în ceea ce privește abilitățile profesionale?

Evită gândirea negativă și învață constant. În loc să spui „nu pot”, schimbă puțin abordarea și întreabă-te „cum aș putea să...?” În loc să te plângi că ai o problemă, începe să cauți soluții pentru rezolvarea ei. În loc să îți spui că nu ești suficient de bun pe ceea ce faci, mai bine spune-ți că vei deveni mai bun cu fiecare zi care trece. Nimeni nu s-a născut învățat și toate persoanele cu adevărat profesioniste învață constant și își actualizează cunoștințele.

Nu uita că timpul lucrează în favoarea ta. Dacă ești la început de carieră este normal să existe multe lucruri pe care nu le stăpânești suficient de bine. Cu timpul, însă, dacă ești receptiv și dispus să te dezvolți, vei ajunge mult mai competent decât erai în primele luni de muncă. Cu cât experiența de lucru se adună, cu atât vei fi mai bine pregătit în meseria ta.

Concentrează-te pe punctele forte. În loc să-ți faci o listă mentală cu câte puncte slabe ai, mai bine subliniază-le pe cele puternice și valorifică-le. În plus, există mereu loc de îmbunătățire, așa că, doar pentru că în acest moment nu te organizezi prea bine, de exemplu, nu înseamnă că nu vei învăța să faci acest lucru în timp.

Pune întrebări. Nu-ți fie teamă să întrebi și să cauți răspunsuri atunci când nu știi ceva. Decât să efectuezi greșit o sarcină pentru că nu ți-a fost clar cum trebuie să o abordezi (situație care te va ține sub stres și îndoială permanentă), mai bine clarifică totul de la început și, dacă este cazul, mai adresează întrebări și pe parcurs.

Concentrează-te pe succesele obținute. La orice loc de muncă sunt zile mai bune și mai puțin bune și fiecare persoană poate obține succese sau se poate confrunta cu insuccesele. Pune accentul pe lucrurile bune pe care reușești să le faci și trage învățăminte din cele mai puțin bune, dar nu rămâne concentrat asupra lor.

Ascultă ce au de spus și alții. Acceptă că, uneori, punctul tău de vedere poate fi eronat și că alții pot avea o părere mai obiectivă despre anumite situații. Dacă lucrezi la un proiect care îți dă bătăi de cap, cere părerea unui coleg de încredere sau sfatul coordonatorului. Dacă soluțiile lor te ajută, nu înseamnă că erai mai puțin competent să rezolvi acea sarcină, ci pur și simplu că nu te-ai gândit și la acel unghi de abordare a problemei.

joi, 4 martie 2021697
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Sănătate
21 apr 00:00SănătateStudiu: Vaccinul Pfizer, 100% eficace la adolescenți între 12 și 15 ani

Compania farmaceutică Pfizer a anunțat recent, printr-un comunicat de presă, că vaccinul anti-COVID-19 produs în...268

21 apr 00:00SănătateTotul despre conjunctivită: cauze, tipuri, simptome, tratament244
21 apr 00:00SănătatePostul intermitent ar putea îmbunătăți sensibilitatea la insulină și tensiunea arterială246
21 apr 00:00SănătateTot mai multe dovezi leagă sănătatea gingivală de riscul de AVC

Un nou studiu sugerează că persoanele adulte care suferă de gingivită ar fi două ori mai predispuse să sufere un...259

21 apr 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci266
21 apr 00:00SănătateVitamina D îmbunătățește creșterea în greutate și dezvoltarea creierului la copii243
21 apr 00:00SănătateSemne promițătoare în reversia bolii Alzheimer

Noi cercetări dezvăluie o nouă abordare a bolii Alzheimer, care ar putea inversa pierderea de memorie, semnul...301

21 apr 00:00SănătateStudiu: Uleiul de pește, util în insuficiența cardiacă247
21 apr 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule269
21 apr 00:00SănătatePilula contraceptivă, asociată cu un risc scăzut de artrită reumatoidă

Femeile care iau anticoncepționale, mai ales dacă le folosesc 7 ani sau mai mulți ani consecutivi, au un risc mai...233

21 apr 00:00SănătateBeneficiile uleiului de Borago238
21 apr 00:00SănătateExerciții pentru brațe puternice și tonifiate258
Vremea
16.1°13.7° - 16.1° miercuri, 21 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.31 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 apr 00:00SportDinamo Bucureşti - UTA Arad 0-1

UTA Arad a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din...364

21 apr 00:00SportVictorie foarte importantă pentru FC Viitorul (1-0 vs Gaz Metan Mediaș)

FC Viitorul s-a impus acasă, marţi, cu scorul de 1-0, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, în etapa a II-a a...428

21 apr 00:00SportHoria Tecău s-a calificat în sferturile probei de dublu

Perechea Horia Tecău / Kevin Krawietz (România / Germania) s-a calificat, marți, în sferturile probei de dublu din...269

21 apr 00:00SportAstra Giurgiu, victorie în deplasare (3-1 vs FC Hermannstadt)

Astra Giurgiu s-a impus, marți, pe terenul celor de la ​FC Hermannstadt, cu scorul de 3-1, în primul meci al etapei...255

Local
21 apr 23:11LocalPrimăria anunță DISTRIBUIREA tichetelor RESPECT

Primăria Municipiului Constanța anunță că începând de mâine, 21.04.2021 demarează distribuirea la domiciliu a...1053

21 apr 23:10LocalPERCHEZIȚII într-un dosar de FURT de KEROSEN

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub...1149

21 apr 23:10LocalCOVID-1: 56 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanţa, 2921 la nivelul ţării

1064

21 apr 23:11LocalNoi locuri de parcare, pentru locuitorii din Tomis Nord

Terenul viran din zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” a fost transformat într-o parcare...831

21 apr 23:11LocalAsociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur“

Asociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur - Noi ne-am vaccinat pentru...484

21 apr 13:31LocalPERICOL! MORMAN de PASTILE, aruncat la voia întâmplării, în mijlocul străzii!

Situație alarmantă în comuna Mihail Kogălniceanu după ce au fost găsite zeci de cutii cu medicamente aruncate...1159

21 apr 23:10LocalRegulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor musulmane din CONSTANȚA, în consultare publică!

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația...791

21 apr 23:09LocalMOARTE SUSPECTĂ! Un bărbat a fost găsit DECEDAT într-o locuință din CERNAVODĂ

În cursul zilei de marți, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul...871

21 apr 23:09LocalOperator economic, sancționat pentru nerespectarea programului de lucru

701

Politică
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...266

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual

Un angajat la un Consiliu Judeţean câştigă un salariu anual cu aproape 10.000 de euro mai mare decât un salariat...762

21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise

1018

20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...651

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă

Secretarul de stat Andrei Baciu, căruia premierul i-a delegat atribuțiile de ministru interimar al Sănătății,...546

21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“

1129

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...3001

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3028

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

4023

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...4028

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7496

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8354

Monden
21 apr 00:00MondenCântăreaţa Taylor Swift, vizată de o nouă acţiune de hărţuire

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a...289

21 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Artiştii nominalizaţi nu vor fi obligaţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor

La gala premiilor Oscar de anul acesta, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte...238

21 apr 00:00MondenMTV Movie & TV Awards: Serialul „WandaVision“ a primit cele mai multe nominalizări

283

Mapamond
21 apr 00:00MapamondBulgaria suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un...260

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia a relaxat de luni restricţiile, iar magazinele au fost luate cu asalt

Cozile la intrarea în magazine, mai ales la cele de haine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la o...241

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda redeschide localurile cu acces limitat după o scădere a incidenţei de COVID-19

222

Sănătate
21 apr 00:00SănătateSemne promițătoare în reversia bolii Alzheimer

Noi cercetări dezvăluie o nouă abordare a bolii Alzheimer, care ar putea inversa pierderea de memorie, semnul...301

21 apr 00:00SănătateStudiu: Uleiul de pește, util în insuficiența cardiacă

Uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3, este cunoscut pentru numeroasele beneficii pentru organism. Mai puțin...247

21 apr 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule

269

21 apr 00:00SănătateTot mai multe dovezi leagă sănătatea gingivală de riscul de AVC

Un nou studiu sugerează că persoanele adulte care suferă de gingivită ar fi două ori mai predispuse să sufere un...259

21 apr 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...266

21 apr 00:00SănătateVitamina D îmbunătățește creșterea în greutate și dezvoltarea creierului la copii

Dozele mari de suplimente cu vitamina D îmbunătățesc creșterea ponderala și dezvoltarea limbajului și a...243

21 apr 00:00SănătatePilula contraceptivă, asociată cu un risc scăzut de artrită reumatoidă

Femeile care iau anticoncepționale, mai ales dacă le folosesc 7 ani sau mai mulți ani consecutivi, au un risc mai...233

21 apr 00:00SănătateBeneficiile uleiului de Borago

Uleiul de Borago este obținut prin presarea semințelor plantei Borago officinalis care se regăsește pe continentul...238

21 apr 00:00SănătateExerciții pentru brațe puternice și tonifiate

258

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT