REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Situaţia din Afganistan nu permite retragerea trupelor

Situaţia din Afganistan nu permite retragerea trupelor

Replica API 9 martie 2019 | 00:00 331

Situaţia actuală în Afganistan "nu permite" o retragere a forţelor coaliţiei din această ţară, a declarat joi generalul Joseph Votel, şeful forţelor SUA în Orientul Mijlociu, argumentând în special prin nivelul slab de pregătire a forţelor armate afgane, potrivit France Presse.

"Astfel de decizii trebuie să se bazeze mai mult pe condiţii decât pe termene precise", a subliniat generalul Votel, chestionat în cursul unei audieri în Congresul american despre voinţa exprimată de preşedintele Donald Trump de retragere a forţelor americane din Afganistan după peste 17 ani de război.

"Forţele afgane depind de sprijinul coaliţiei", a adăugat el, în timp ce era întrebat dacă armata afgană este capabilă să asigure securitatea ţării.

"Părerea mea este că orice decizie de a reduce forţele în Afganistan ar trebui luată după o consultare deplină a partenerilor noştri de coaliţie şi bineînţeles a guvernului afgan", a mai spus şeful comandantului central american Centcom.

Generalul Votel, care ar urma să se pensioneze în vară, a părut astfel să critice decizia unilaterală a lui Donald Trump de retragere a trupelor americane din Siria, fără să fi consultat aliaţii, ceea ce a provocat demisia ministrului apărării Jim Mattis.

Retragerea trebuie legată de "progrese politice", a subliniat înaltul responsabil militar american, referindu-se la negocierile de pace în curs de desfăşurare între SUA şi talibani, la care guvernul afgan nu participă.

Generalul Votel a subliniat că nu a primit "niciun ordin" de retragere din Afganistan din partea executivului. "Nu ni s-au dat instrucţiuni pentru a ne retrage. Nu există ordin de retragere orice ar fi", a subliniat el.

La insistenţele de a-şi expune opinia personală despre cât de întemeiată este o retragere, el a sfârşit prin a declara:"Condiţiile politice şi progresele efectuate pe calea reconcilierii nu o permit în prezent".

Emisarul special american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, şi-a reluat în 25 februarie discuţiile de la Doha cu talibanii.

Departamentul de Stat a indicat marţi că negocierile au permis noi "progrese", adăugând că rămâne multe de făcut şi refuzând să stabilească un termen. La rândul său, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo are în vedere o implicare personală în cursul unei viitoare deplasări în regiune, fără a face alte precizări.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218